Situația a peste 4.300 de elevi care nu au acces la tehnologie (telefon sau calculator) și a peste 4.600 care nu au acces la internet în această perioadă în care școlile sunt închise, iar autoritățile centrale recomandă profesorilor mutarea lecțiilor în mediul online, este una îngrijorătoare, spune inspectorul școlar județean din Timiș, Aura Danielescu. Oficialul a lansat un apel public către companii să doneze școlilor “echipamente (laptopuri/telefoane/tablete), chiar și second-hand, pe care școlile le vor direcționa către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educațională online”.
Danielescu susține că a cerut tuturor școlilor să-i prezinte situația accesului la internet și la device-uri (calculator, laptop, telefon smart) în ceea ce îi privește pe elevii și profesorii din județ.
Timiș este unul dintre cele mai dezvoltate județe din România, având șomaj aproape zero, iar în 2019 a avut un PIB pe cap de locuitor de 14.727 de euro, fiind pe locul al treilea la nivelul țării, după București, 28.573 euro și Cluj, cu 15.011 euro.
Redăm mesajul Aurei Danielescu, inspector școlar general:
„Pentru că nu dorim să lăsăm nici un copil în urmă și pentru că suntem conștienți că există și copii care provin din medii defavorizate din punct de vedere socio-economic sau, cărora familiile nu le-au achiziționat device-uri care să le permită să acceseze platformele online pe care lucrează colegii noștri, am luat legătura cu directorii școlilor și le-am cerut să identifice cazurile din școlile dumnealor.
DATE PROVIZORII primite de la 132 DE UNITĂȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT CU PERSONALITATE JURIDICĂ
1. Calitatea conexiunii la internet în localitățile rurale (68 unități de învățământ):
- Foarte bună – 13 localități
- Bună – 45 localități
- Slabă – 7 localități
- Foarte slabă – 1 localitate
- Fără conexiune – 1 localitate
2. Cadre didactice care nu au acces la internet: 79
3. Cadre didactice care nu dețin device-uri (PC, laptop, tableta sau telefon smart): 100
4. Număr de elevi care nu au acces la internet: 4679
5. Număr preșcolari care nu au acces la internet: 790
6. Număr de elevi care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart): 4318
7. Număr de elevi care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart):732
În acest sens, pentru a asigura șanse egale la învățare tuturor copiilor din județul Timiș, fac un apel la companiile din domeniul IT și nu numai, la ONG-uri sau persoane fizice, care sunt dispuse să doneze școlilor echipamente (laptopuri/telefoane/tablete), chiar și second hand, pe care școlile le vor direcționa către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educațională online.
Asigurându-vă de întreaga mea considerație, îmi exprim speranța că veți fi alături de noi în dorința de a asigura accesul la educație al fiecărui copil din județul nostru.”
Aura Danielescu susține că în judeșul Timiș sunt 18.275 de prescolari, 76.062 elevi de elevi și 3.107 de elevi la școli postliceale, adică 97.444 de copii și elevi în total, în sistemul de educației, privat sau de stat.
FOTO: Aura Danielescu/Facebook.com