Anunț pentru înscrierea în programul de școli-pilot, publicat de Ministerul Educației. Au prioritate proiectele care pilotează măsuri propuse în România Educată

Foto: Max Fischer - Pexels.com

Unitățile de învățământ pot aplica pentru a deveni școli-pilot, anunță Ministerul Educației. Se pot înscrie grădinițele și școlile publice sau particulare. Sunt încurajate „aplicațiile depuse în parteneriat, inclusiv public-privat, care au capacitatea de a pilota aceleași practici în condiții relevante diferite și au potențial de a identifica și scala rezultatele pozitive”, după cum precizează sursa citată.

Se poate înscrie în programul de școli-pilot „orice unitate de învățământ autorizată sau acreditată, publică sau particulară, de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal teoretic sau tehnologic, postliceal sau unități din învățământul profesional și tehnic”, conform Ministerului Educației.

Solicitarea se face prin completarea formularului-standard. Acestui formular îi vor fi anexate declarația scrisă, asumată de conducerea unităţii de învăţământ, de exprimare a disponibilităţii şi a capacităţii de aplicare a intervenţiei pilotate, inclusiv un document care să evidenţieze acordul părinţilor. Acordul părinților va fi dat în urma consultării consiliului/asociaţiilor reprezentative ale părinţilor din cadrul unităţii de învăţământ şi, după caz, a consultării consiliului elevilor, potrivit Ministerului Educației.

Formular standard școală-pilot

Formularul standard poate fi descărcat și în format editabil, mai jos:

Școlile-pilot vor fi selectate de comisia constituită la nivelul Ministerului Educației care „sprijină dezvoltarea proiectului de școală-pilot și propune aprobarea acestuia prin ordin de ministru, inclusiv derogarea de la norme existente, în limita legii”.

În privința criteriilor de selecție, este menționat că au prioritate proiectele care pilotează măsuri propuse în programul România Educată. Un alt criteriu face referire la existența unui parteneriat cu alți actori din afara sistemului de învățământ (agenți economici, ONG-uri, autorități publice locale sau centrale), precum și intenția de a aplica pentru fonduri europene în procesul de implementare reprezintă elemente calitative ale propunerii.

Celelalte criterii de selecție sunt următoarele:

În anunțul ministerului apare că „pot aplica și autoritățile publice locale pentru a pilota măsuri integrate la nivel de UAT, fie prin implicarea serviciilor publice locale, fie în parteneriat cu organizații non-guvernamentale care prestează servicii de educație sau asistență socială.”

Informații de context

Potrivit articolului 26 din Legea Educației, „Ministerul Educației și Cercetării poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcționarea în sistemul de învățământ preuniversitar a unor unități-pilot, experimentale și de aplicație”.

Începând cu anul școlar 2021-2022, 6 școli pilot funcționează, din care una este din mediul rural și una privată, după ce au fost depuse peste 20 de cereri. Acestea sunt:

  1. Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București;
  2. Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir din municipiul Baia Mare;
  3. Școala Gimnazială Nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;
  4. Școala Gimnazială Ion Neculce din municipiul Iași;
  5. Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;
  6. Școala Gimnazială Gheorghe Vernescu din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău

Potrivit ordinului de ministru nr. 5.161 din 31 august 2021, au fost au fost acordate următoarele derogări pentru școlile-pilot:

1. derogare de la prevederile art. 11 și 13 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să poată fi asigurate adaptări curriculare pentru învățare în sistem blended learning, în conformitate cu art. 6 din Metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.811/2020;

2. derogare de la prevederile art. 105 și art. 107 alin. (7) și (8) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât lucrările semestriale scrise (pentru disciplinele la care se susțin lucrări semestriale scrise – teze) să poată fi înlocuite cu portofoliu semestrial al elevului întocmit în baza criteriilor prezentate la începutul semestrului.

În vederea implementării programului-pilot se aprobă derogare de la prevederile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.590/2016 privind aprobarea planurilor-cadru de învățământ pentru învățământul gimnazial, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.393/2017 privind aprobarea programelor școlare pentru învățământul gimnazial, astfel încât unitatea de învățământ să poată asigura planuri-cadru de învățământ noi și programe școlare noi, personalizate, cu respectarea obiectivelor curriculare de învățare specifice ciclului, în conformitate cu art. 13 din Metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.811/2020.

Exit mobile version