Anul acesta ne așteptăm la rezultate bune și foarte bune la Evaluarea Națională, spune Ștefania Lucescu, profesor de Limba Română

Rezultate finale Evaluarea Națională 2020

Foto: INQUAM Photos - Bogdan Dănescu

Anul acesta subiectele au fost mai ușoare, în comparație cu anii anteriori, spune profesoara de Limba și literatura română Ștefania Lucescu, de la Școala gimnazială Regina Elisabeta, din Bușteni, județul Prahova, într-un mesaj trimis Edupedu.ro.

Redăm mesajul primit de la profesoara Ștefania Lucescu:

„S-a încheiat prima probă a Evaluării Naționale, proba scrisă la Limba și literatura română.

Anul acesta subiectele au avut un grad mediu de dificultate, aș aprecia chiar ușor, în comparație cu anii anteriori.

Era previzibil acest lucru având în vedere faptul că, începând cu data de 11 martie, școala s-a mutat on-line și nu toți copiii au avut aceeași șansă de a se pregăti corespunzător pentru un examen de asemenea anvergură.

Subiectul I nu cred că a pus probleme deosebite elevilor.

La subiectul al II-lea, pe unii dintre elevi, i-a pus în dificultate stabilirea modurilor și a timpurilor verbale, iar pronumele personal în cazul genitiv lui a fost confundat cu pronumele posesiv.

Totuși, pentru elevii care s-au pregătit cu seriozitate, nu au existat probleme.

Așadar, anul acesta ne așteptăm la rezultate bune și foarte bune la Evaluarea Națională, la proba scrisă la Limba și literatura română”.

Subiectele de la Evaluarea Națională 2020 pot fi văzute aici.

La proba de luni, 15 iunie, au fost prezenți peste 161 de mii de elevi, potrivit Ministerului Educației.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Citește și: Baremul pentru Limba și literatura română a fost publicat de Ministerul Educației. Vezi răspunsurile corecte de la primul examen din Evaluarea Națională 2020
Exit mobile version