„Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare” – spune Iohannis în ultimul discurs ca președinte la inaugurarea anului universitar, după două mandate fără nicio decizie relevantă în cazurile răsunătoare de plagiat și în care instanțele și Legile promovate de el prin Ligia Deca au diluat puternic reglementările de etică

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a salutat măsurile din ultimul an în domeniul eticii în învățământul superior, în cadrul unui discurs rostit, marți, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu ocazia deschiderii noului an universitar. Aprecierile lui vin la mai puțin de două săptămâni de când, în urma unor schimbări din ultimii ani, Înalta Curte a anulat ordinul prin care, pe motiv de plagiat, i s-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta, fostul lider PSD rival politic al lui Iohannis.

Situația a apărut la capătul a doi ani de schimbări legislative prin Legile Deca-Iohannis și de revizuire a legii prin ochii Curții Constituționale, măsuri ce au redus puternic forța instrumentelor de control în domeniul eticii academice, care, pe parcursul deceniului trecut, au permis un număr mare de sancțiuni în cazuri de plagiat. 

Marți, la Universitatea Națională de Muzică, președintele Klaus Iohannis a punctat, între altele: 

Aprecierile vin la 2 ani după ce Curtea Constituțională schimba regulile în domeniul verificării doctoratelor, anulând puterea de decizie exercitată de până atunci de CNATDCU. 

Aceasta, cu ajutorul altor proceduri în instanță, a contribuit la înăbușirea unor cazuri majore de plagiat petrecute tot sub al doilea mandat Iohannis și la conducerea partidului pe care îl susține PNL – vezi cazuri precum cel al fostului premier, actual candidat la președinție Nicolae Ciucă sau cel al fostului ministru Lucian Bode.

Edupedu.ro nota, luni, că unul dintre ultimele comunicate ale Ministerului Educației referitor la mediul universitar, înaintea deschiderii anului 2024-2025, a fost participarea Ministrului Educației la prima ședință a Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), fostul Consiliu cu același nume. Acest for, care până în 2022 era unul dintre pilonii acțiunilor de combatere și sancționare a plagiatelor la nivel înalt, are un nou regulament de funcționare  și o nouă componență

Cu doi ani înaintea ședinței de acum a CNATDCU, în prezența Ligiei Deca, a avut loc o altă ședință similară, în care, în loc să caute soluții pentru a ameliora situația și a găsi metode de verificare a doctoratelor plagiate, Deca a presat pentru aplicarea deciziei CCR și scotea efectiv din joc CNATDCU și Ministerul – într-un moment în care în joc era chiar teza de doctorat a fostului ministru Lucian Bode, lider PNL acuzat la rândul lui de plagiat. Atitudinea ministrei, de a evita orice fel de soluție care să susțină verificarea doctoratelor, s-a regăsit și în Legea impusă de ea, care dă principalul cuvânt universităților care conferă titlurile de doctor.

Un alt caz recent care pune în lumină efectele Legii Deca asupra eticii universitare este cel al acuzațiilor de autoplagiat aduse rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan. Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a „confirmat”, parțial, aceste acuzații, dar Ivan a scăpat fără sancțiune deoarece, potrivit UBB, noua Lege a educației Deca-Iohannis a eliminat autoplagiatul dintre abaterile de la etica universitară.

Tot de acum universitățile trebuie să aplice noi coduri de etică universitară, care se bazează pe un cod-cadru adoptat în primăvară, ce diluează, conform noii Legi, autoritatea de control în cazul abaterilor în domeniu.

Citește și:
Temele noului an universitar, paralele cu discursul ministrei. În loc de politizare, hărțuiri sexuale, doctorate cu frecvență redusă, pericolul incendiilor în cămine, reguli etice diluate și rezultate slabe pe plan internațional, Ligia Deca le-a vorbit studenților despre performanță, olimpici, capacitatea României pe viitor, francofonie și fenomene meteo
Exit mobile version