Anturajul l-ar fi schimbat fundamental, în ultimele 6 luni, pe elevul din Brăila care a luat 2.95 la Evaluarea Națională și avea media 9.59 în gimnaziu. Interviu cu directoarea școlii, despre un caz îngrijorător: Băiatul spune că oamenii cu școală sunt săraci și abia au ce să mănânce

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com

O analiză în 8 județe a notelor sub 3 de la Evaluarea Națională 2022 a arătat că, în peste 90% din situațiile analizate, mediile de gimnaziu sunt mai mari cu cel puțin 4 puncte față de cele de la examene. Printre acestea s-a remarcat un caz al unui elev din Brăila care are media de gimnaziu 9.59, iar cea de la Evaluarea Națională este de 2.95. Directoarea școlii a contactat Edupedu.ro și a semnalat faptul că este un caz în care diferența dintre media din cei 4 ani de gimnaziu și cea de la Evaluarea Națională provine din alte cauze decât cele aparente: “A intrat într-un anturaj foarte nepotrivit, iar aspirațiile sale au luat o cale îndoielnică. De circa jumătate de an și-a schimbat foarte mult comportamentul atât la școală cât și în familie. Nici nu voia să se prezinte la examene”, povestește directoarea Școlii Gimnaziale Nikos Kazantzakis din Brăila, Daniela Surdu.

Elevul, care are media claselor V-VIII 9.59, a obținut nota 3.40 la limba română, iar la matematică – 2.50 la Evaluarea Națională. Directoarea școlii ne-a povestit că media din gimnaziu este una muncită și care a reflectat realitatea: “Copilul a fost foarte bun la învățătură mereu, dar de circa jumătate de an și-a schimbat foarte mult comportamentul atât la școală cât și în familie. A fost un elev implicat și iubit de la bun început, nu exista activitate de voluntariat, de ecologizare în parc, în curte, de parteneriat în școală sau proiect Erasmus la care să nu se implice. 

Elevul este pentru noi, în acest moment ca și școală, o mare dezamăgire, pentru că a fost un elev foarte bun în toți anii de școală implicat în toate activitățile școlare și extrașcolare, am fost cu el în proiecte Erasmus. Chiar era speranța și mândria noastră alături de o altă colegă a lui de clasa VIII-a care a reușit mai bine la evaluare.

A intrat într-un anturaj foarte nepotrivit, iar aspirațiile sale au luat o cale îndoielnică. El își dorește să se ducă la muncă în Anglia să facă bani, spune că școala îl ajută cu nimic că oamenii cu școală sunt săraci și abia au ce să mănânce. Noi am încercat să-l sprijinim, să-l încurajăm permanent, sperând că va depăși un moment critic în adolescența sa. L-am încurajat zi de zi nu numai eu ca director și cadru didactic, nu doar doamna dirigintă care a fost a doua mamă pentru toată clasa, ci și tot personalul de la paznic, la administrator, la secretar”, spune directoarea.

“Notele mici de la Evaluare nu le-a luat pentru că nu a știut, ci pentru că nu a fost interesat să scrie”, mai povestește aceasta. “În ziua evaluării a refuzat să vină să dea testul. M-am dus la el acasă pentru că stă foarte aproape, la două străzi distanță. Nu voia să vină. Părinții erau acasă, doamna dirigintă a sunat să-l cheme la școală să dea examenul pentru că are o șansă în plus dacă ia notă bună. 

Din păcate, la prima probă a refuzat să scrie pur și simplu, iar a doua probă cea de matematică a boicotat-o, spunând că “de ce trebuie să se supună la examene, lui oricum nu-i pasă”, iar la repartizarea a venit plângând să îmi spună că ar fi vrut să meargă la un anumit liceu. Acum regretă, dar nu cred că a părăsit anturajul. Momentan a prins un loc la un liceu profesional pe locuri de etnie romă. La noi în școală, majoritatea copiilor locuiesc în Centrul Vechi și aparțin 90% din etnia romă.  

I-am spus că voi ține legătura cu directoarea liceului unde a intrat. Sper să își revină și să fi fost doar o pasă proastă prin care a trecut. Ieri am avut o discuție cu el și cu mama lui cu care am avut o relație foarte apropiată mereu. Copilul chiar are capacitate să învețe și putea să reușească, este un copil inteligent, descurcăreț, prinde foarte repede și, totuși, uitați ce s-a întâmplat. 

Părinții au încercat toate variantele de coerciție, mai puțin violența, firește: l-au închis în casă, i-au luat telefonul, toate metodele pe care le poate aplica un părinte. Și au pierdut controlul. Sunt niște oameni fără școală, mama nu știe să scrie și să citească dar femeia i-a explicat în toate felurile că ea nu a avut parte de carte și vrea să le ofere copiilor mai multe șanse. Mama nu este școlarizată, dar cu toate acestea a insistat ca toții copiii ei să facă școală. 

S-a făcut tot posibilul pentru el. Pentru mine este un mare regret, nu mă așteptam. Putea să se ducă la liceul sportiv, are condiție fizică, capacitate intelectuală”, spune directoarea școlii.

Școala are activități și programe pentru prevenirea abandonului școlar

La Școala Gimnazială Nikos Kazantzakis din Brăila sunt mulți copii care provin din familii nevoiașe, care nu au ce mânca, și pe care conducerea școlii încearcă să îi ajute prin programe, donații și voluntariat.

“Noi ne implicăm în foarte multe proiecte de voluntariat, facem donații și îi ajutăm cum putem pe toți copii care nu au posibilități. De exemplu, paznicul școlii a asigurat anul acesta o masă caldă copiilor în fiecare zi. Suntem o școală destul de mică și am apelat la toți profesorii au încercat să îl sprijine în toate felurile. 

Avem o colaborare foarte bună și cu inspectoratul școlar, facem programe împreună.

Nu știu ce schimbări ar putea fi în regulament, în legislație ca să se ne ajute. Noi am încercat toate variantele. Anul acesta am colaborat cu direcția de asistență socială și protecția copilului în mod constant. În fiecare săptămână am trimis adrese, am trimis profesorii diriginți, noi personal am mers la copii acasă, am trimis informări cu articol din Lege că primesc amenzi dacă nu vin copiii la școală. Credeți-mă că nu le pasă. Părinții, majoritatea, sunt cu foarte puțină educație spre deloc și nu au niciun interes pentru școală. Unii dintre elevii chiar vin din proprie inițiativă, nu pentru că îi împing părinții de la spate. Principalul nostru obiectiv în această școală este prevenirea abandonului școlar și integrarea lor în societate și să le arătăm un alt univers în afară de cel al comunităților. 

Sunt foarte mulți elevi în această situație, iar așa cum v-am spus, obiectivul nostru principal este încurajarea lor să nu renunțe la școală. Avem în fiecare clasă cel puțin un elev de care tragem mult să învețe, să nu abandoneze. 

Noi acordăm consiliere și părinților, trebuie să le explicăm într-un mod foarte pueril ce înseamnă să nu aibă școală copiii. De fiecare dată când e nevoie, îi sunăm noi sau ne sună părinții când sunt probleme. 

Îi încurajăm la modul că nu își pot lua permis de conducere dacă nu termină 10 clase. Am încercat toate modalitățile de a expune realitatea, dar modelele lor sunt cele mondene dintr-o altă categorie socială. Un elev la un moment dat i-a spus doamnei diriginte care îl tot încuraja și explica de ce trebuie să meargă la școală: ‘Dumneavoastră aveți mașină? Unde stați? Eu îmi doresc mai mult eu vreau să fiu că nu știu care vedetă'”, explică directoarea Daniela Surdu.

Au fost 16 elevi de clasa a VIII-a, o singură clasă. 11 elevi  au fost înscriși la Evaluarea Națională și 8 s-au prezentat, deși directoarea și diriginții au încercat să îi convingă și pe ei să vină la examen, dar nu au venit. 

Ce se întâmplă cu elevii care iau medii mici la Evaluarea Națională  

Cei care n-au luat Evaluarea Națională cu o medie mare, peste 5, se pot duce pe locurile care rămân în prima sau a doua etapă.

“Majoritatea ajung la licee tehnologice. Dar să știți că eu îmi doresc asta pentru ei. Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui noi ca si unități școlare să promovăm liceele tehnologice. Mi-as dori să între toți la tehnologic pentru că mai departe vor avea o meserie și se vor putea susține financiar. Familia nu îi poate susține în viață”, spune directoarea școlii Nikos Kazantzakis din Brăila, Daniela Surdu.

Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version