Anton Hadăr, FNS Alma Mater: Premierul nu știa că facem grevă și în universități, „nu știa de documentele noastre pe care le-am depus vineri la Guvern”

8.903 vizualizări
Anton Hadăr / Foto: Gov.ro
Aproape „toată harta țării”, din învățământul universitar, intră în grevă de avertisment de luni, 22 mai, din solidaritate cu profesorii și angajații din învățământul preuniversitar, a anunțat liderul Federației „Alma Mater”, Anton Hadăr. Acesta a anunțat că la întâlnirea de sâmbătă de la Palatul Victoria „premierul nu știa de documentele noastre”, prin care notifică Guvernul că angajații protestează.

Hadăr a spus că „Politehnica din București, ASE-ul este liderul de sindicat aici, mâine vor fi în grevă de avertisment Babeș-Bolyai, universitățile din Iași, „Cuza” și „Tehnică”, universitățile din Cluj, „Tehnică” și celelalte – aproape toată harta țării, dar evident va fi în prima fază a grevei. Adică grevă de avertisment sau grevă de solidaritate cu colegii din învățământul preuniversitar”.

Atunci când jurnaliștii prezenți la sala de presă a Guvernului l-au întrebat pe liderul sindical ce anume i-a spus premierul Ciucă despre toate aceste proteste în universități, Anton Hadăr a spus că premierul nu știa.

„Da, nu știa de documentele noastre. Le-am depus vineri la Guvern. Trebuie să aibă o traiectorie pe care trebuie să o respectăm, pentru că există riscul ca atunci când faci documentele prost, să fie declarată greva ilegală. Noi considerăm că prin cauza pe care am ales-o acolo, politicile economice și sociale ale guvernului, suntem în regulă. (…) Greva aceasta e doar începutul, cea de mâine. Noi, potrivit legii dialogului social, va urma să avem discuții separate pentru că avem, repet, o altă cauză decât colegii din preuniversitar”, a explicat Hadăr.

Articol în curs de actualizare


7 comments
  1. nu vor să știe nimic..mai mult,bat câmpii cu o lege a învățământului care nu oferă nimic … drepturi nemeritate pt elevi care nu au nici o obligație.. digitalizarea a fost unul din factorii analfabetismului funcțional… oamenii inteligenți își folosesc capul nu telefonul mobil sau laptopul..ele trebuie să rămână ca mijloace de învățământ secundare…s a văzut dezastrul ce l a adus pandemia platforme digitale… știți câți bișnițari s au îmbogățit in urma utilizării platformelor??? suntem tratați că ultimii vidanjori in rând cu hingherii… acești impostori mediocri care au vândut Romania au distrus industria românească au adus multinaționalele adevărat flagel pt economia românească au terminat și sistemul de învățământ care mergea cât de cât …nu au profesii??facem facultăți de doi ani …nu i așa madam deca?mediocrii guvernanți vor sa scoată prof mediocri..ce atâta fizică chimie biologie geografie…ei nu înțeleg rostul acestor discipline…banul este Dumnezeul lor…făcut rapid prin speculații fara sa gândești prea mult.

    1. Salarizarea cadrelor didactice este foarte complexa, tine de nivelul de pregatire, de experienta, de numarul de ore de calificari suplimentare de complexitatea materiei si activitatilor de la scoala, de numarul de elevi la clasa. de regiunea geografica si economica a scolii, de nivelul individual de prifesionalism si probabil multe altele.Tare imi este teama ca se va lua o decizie populista care nu multumeste pe nimeni si doar va adanci datoria publica care acum inteleg din oresa ca este 50% din PIB.

  2. O precizare: Hadăr este un oportunist fără caracter, un profitor ce se află în ,,academiile” șmecherilor cu indemnizație, cu prezență constantă la tv, și mai mult simulează protestul. El în realitate este omul guvernului.

  3. Stia, doar s-a prefacut ca nu stie. E vina dumneavaostra ca le permiteti. Pentru ce v-ati dus duminica? Ca sa poata sa isi afiseze aroganta care ii caracterizeaza in fata dumneavoastra? Faceti-le program, de luni pana vineri pot negocia, sambata si duminica sunt libere. Daca erau cu adevarati interesati rezolvau ceva pana vineri, azi v-au chemat doar sa va arunce un os in speranta ca o sa va fraiereasca din nou, sa isi bata joc in continuare si sa justifice fata de profesori si de cetateni ca fac si ei ceva, ca negociaza. Cine stie ce pretentii si reprosuri despre “calitate” si altele au avut in spatele usilor inchise, tocmai ei, cei mai slab pregatiti bugetari. Nu va lasati, luptati ca pleaca tinerii, cunosc multe cazuri de profesori care si-au luat lumea in cap si au plecat din sistem si chiar si din tara, unii cu grade date deja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice către Președinte, Parlament și Ministerul Educației să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli

O scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice este adresată președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației, astfel încât să nu se desființeze specializarea de învățător. Săptămâna trecută, Edupedu.ro a…
Vezi articolul

Un prorector al Politehnicii București, Valentin Năvrăpescu, numit președinte la agenția care se ocupă cu respectarea standardelor în învățământul superior, ARACIS, după doi ani de mandat Mădălin Bunoiu

Agenția responsabilă cu respectarea standardelor în universitățile românești, ARACIS, are un nou președinte, în persoana profesorului Valentin Năvrăpescu. Fost vicepreședinte al ARACIS, acesta preia postul ocupat în ultimii ani de…
Vezi articolul

VIDEO Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre trecerea școlilor în online: Resping categoric acea fugă de răspundere manifestată de unii directori / O decizie centralizată nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite între cele 17.632 de școli

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut o conferință de presă luni, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu inspectoratele școlare județene. El a explicat că, în momentul de față,…
Vezi articolul

Rezultatele preînscrierii online pentru toate facultățile de la SNSPA au fost publicate. Ce fac candidații admiși la preînscriere pentru a fi admiși la facultate

Duminică, 21 iunie 2020, s-au afișat rezultatele preînscrierii online pentru toate facultățile din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), anunță universitatea. Preînscrierea online s-a desfășurat în perioada…
Vezi articolul

VIDEO Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vrea să se ducă în Ucraina, la Cernobîl, să discute cu rușii și ucrainenii despre integritatea centralelor nucleare, după ce armata rusă a cucerit Zaporoje și a provocat un incendiu la o clădire de lângă reactoare

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, a anunțat că vrea să verifice personal situația centralelor nucleare din Ucraina, a anunțat el într-o conferință de…
Vezi articolul