Anisie: Vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, altele să continue online

Monica Anisie / Foto: gov.ro

“Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține și vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie potrivit antenat3.ro. Oficialul a dat exemplul Franţei, care lua decizia de a nu mai reveni la cursuri, iar mediile elevilor să fie încheiate pe baza notelor din semestrul I.

Declaraţiile ministrului Monica Anisie:

“La acest moment pot să le spun părinţilor, elevilor şi studenţilor că vom încheia într-o formă sau alta anul şcolar. Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Deci Evaluarea Națională și Bacalaureatul, am spus-o de la început, că se vor ține și că vom încheia anul școlar spuneam într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, de exemplu în Franța, pe baza a ceea ce s-a întâmplat în semestrul I, sau altele au continuat în formatul online, iar altele online sau în format tipărit au transmis către elevi material didactic prin care elevul să-şi continue învăţarea de acasă. Prin urmare găsim soluţia cea mai bună şi soluţia prin care copilul nu este expus îmbolnăvirii – cred că este cel mai important lucru la care trebuie să ne gândim.

Dacă se va deschide şcoala, aveţi capacitatea necesară să impuneţi soluţii de distanţare?

Trebuie să luăm astfel de măsuri de distanțare pentru că nu avem cum să facem altfel. Toți specialiștii, epidemiologii şi să ştiţi că m-am consultat şi cu cercetătorii în domeniu, mi-au spus că elevii trebuie să respecte, în momentul revenirii la cursuri, anumite reguli de igienă, să poarte măști și să fie distanțați. Aceste reguli sunt de bază. Prin urmare, voi lua măsuri să se întâmple lucrul acesta și să nu îi expunem la momentul reîntoarcerii la cursuri, dacă este nevoie.”

FOTO: gov.ro

Exit mobile version