Anisie: În scenariul verde, e obligatorie prezența elevilor la școală, la fel și în scenariile galben și roșu – școala online e obligatorie / Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație și transmis inspectoratului școlar

7.951 de vizualizări
FOTO: gov.ro
Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație și transmis inspectoratului școlar, care îl trimite mai departe la Direcția de Sănătate Publică, a anunțat ministrul Educației la Antena 3. Anisie a spus că prezența elevilor la școală este obligatorie în scenariul verde, la fel și în scenariile galben și roșu școala online e obligatorie.

Ministrul a explicat care este mecanismul deciziei în privința alegerii unui dintre scenariile propuse de autorități – verde, galben sau roșu.

Decizia este una descentralizată. Este la nivelul localității. Prin urmare unitatea de învățământ știe cel mai bine care este situația și din punct de vedere al infrastructurii, dar și din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea s-a luat decizia descentralizării.

Prin urmare în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, se stabilește care este scenariul după care se va transmite către inspectoratele școlare județene care împreună cu Direcția de Sănătate publică analizează situația și din punct de vedere epidemiologic, dar și din punct de vedere aceea ce școala decis în Consiliul de Administrație și împreună în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vor lua decizia suspendării cursurilor.

De altfel, dacă ne amintim am mai experimentat situații în care au fost suspendate cursurile fie din cauza viscolului, fir atunci când am avut gripa sezonieră“, a mai spus Anisie.

Întrebată dacă din 14 septembrie e obligatorie întoarcerea în bănci a elevilor, în cazul unui scenariu verde, Monica Anisie a spus că: “Atâta timp cat nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie părintele să-și trimită copilul la școală. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este luată împreună cu Direcția de Sănătate publică. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevi.”

Moderator: Deci într-un scenariu verde părintele obligat practic să-și aducă elevul la clasă?

Monica Anisie: “Bineînțeles! (…) Trebuie să participe (la școală, fie online, fie offline), știm foarte bine educația trebuie să continue și până la urmă este obligatoriu să mergem la școală până în clasa a douăsprezecea. Învățământul este obligatoriu.”

Anisie a mai spus că “normele sunt aplicabile și pentru școlile de stat și pentru cele din privat“.

Ministrul Educației a mai anunțat că până pe 12 august toate școlile au termen până la care să analizeze ce stații au, ce nevoi au, de ce personal mai au nevoie.

Bineînțeles că dacă am dat în analiză inspectoratelor școlare și unităților de învățământ necesarul, nu ne referim nu mai la necesarul de spațiu, ne referim și la necesarul de norme și posturi atât didactice câr și ne didactice. Dar și în același timp și necesarul referitor la medicii școlari sau asistentele medicale din cabinetele medicale din unitățile de învățământ

Analiza are ca termen data de 12 august“, a anunțat Anisie.

Foto: gov.ro


7 comments
  1. Chestia cu scenariile este oglinda incompetenței și lipsei de responsabilitate a factorului decizional. Nu exista scenariu verde când numărul de cazuri sunt in creștere în toată țara. Pare că este o altă idioțenie preelectorală după modelul :
    Dormiți liniștiți că partidele cu ciolanul veghează că totul sa de-a bine pe hârtie. Important este să mergeți la vot. Pe buletine vor fi doar ei și ai lor cu aripi tinere, emanații și independenți sponsorizați de ei. Mizeria asta miroase rău, de aproape 40 de ani.
    Este inadmisibil sa propui in caz de pandemie, un scenariu în care îngrămădești niste copii într-o sală și să îi obligi să stea minim 6 ore să respire aerul închis posibil contaminat în cazul în care este prezent unul sau mai multi infectati.
    Copii sunt obligați să folosească zilnic mijloace de transport in comun. Sunt obligați să nu mănânce nimic sau să bea apa in cele 6 ore. Brambureala care se produce pe coridoare în pauzele de 5 minute. Lipsa medicilor din școli.
    Oricine ar înțelege că nesimțiții care dețin puterea în prezent, vor să mențină aparențele, riscand viața copiilor noștri.

  2. Acum sase luni cand scolile au fost inchise,situatia inbolnavirilor de COVID 19 era de 3-4 ori mai mica decat astazi,dar scolile s-au inchis.Astazi cand numarul cazurilor de COVID 19 a ajuns la aproape 1400 persoane pe zi si exista transmitere intracomunitara,spitalele fiind pline de bolnavi, se doreste (de catre politicieni) ca scoala sa inceapa cu prezentarea fizica a elevilor la clasa !?
    Dvs. credeti ca parintii o sa fie de acord sa-si trimita copiii la scoala in plina epidemie?
    Daca vreti sa faceti experimente pe viata copiilor nostri,a parintilor si profesorilor,experimentati pe familiile dvs domnilor decidenti,credeti ca suntem maimute cu doua picioare?
    Raspandirea virusului in locuri aglomerate este inevitabila,cine raspunde de inbolnavirea copiilor,parintilor,bunicilor si profesorilor in situatii de acest gen?,directorul scolii,consiliul de administratie,inspectoratul scolar,primarul?pentru ca guvernul s-a exonerat de raspundere stabilind niste asa zise limite legale,scenarii in trei culori care nu au nici o legatura cu realitatea.
    Astazi spitalele pentru bolanavii de COVID 19 sunt pline,ce o sa faceti cu copiii care se inbolnavesc,o sa-i preferati in locul bunicilor si parintilor?
    In momentul de fata scoala on-line este singura solutie,iar acolo unde nu exista aceasta posibilitate invatatul acasa se poate realiza simplu prin colaborarea elev-cadru didactic-parinte,oricum si in situatii normale parintii erau nevoiti sa-si ajute copii.
    D-lor decidenti,dati dovada de responsabilitate,intelepciune si profesionalism!

    1. Acum este situație preelectorală și se prefac că au dres busuiocul riscând sănătatea copiilor.
      Aveți dreptate și eu îi văd că pe niște idioți lacomi, care vor să administreze țara, doar pentru a o fura. Nu le pasă de oameni.

  3. Madama asta se crede in Dubai? Unde ai in mediul rural cabinet medical scolar, asistent medical scolar si sali de sport??

    1. Știu tot, dar nu le pasă decât de fundurile lor înscăunate. Niște oameni incompetenți, depășiti de situație, care sunt instalați doar pentru a fi manipulați de grupurile de interese externe.
      Planul este simplu:
      Cine a finanțat pandemia dorește extinderea accelerată și blocarea economiei la nivel mondial, după care vor veni cu propunerea noii organizari globalizate. Partidele care sunt suprafinantate în prezent, sunt cele procorporatiste. Va urma falimentarea/sabotarea constanta sistemelor controlate de stat ( invatamant, sănătate, administratie, securitate …) și înlocuirea cu sistem privat la nivel corporatist.
      Va continua sabotarea agriculturii și producției industriale, pentru asociații, firme mici și mijlocii pentru a favoriza investițiile externe.
      Ăștia sunt mizerabilii care se înghesuie să iese in frunte. Nu trebuie sa mă credeți acum, pentru că oricum mă veți crede in cel mult doi ani de acum înainte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Săptămâna viitoare toate școlile din județul Cluj ar putea trece în sistem online, susține ministrul Sănătății: În anumite județe sistemul de sănătate “dă semne de blocare” / 7 județe au trecut de 50% grad de ocupare a paturilor COVID

În prezent, județul Cluj are o rată de ocupare a paturilor cu bolnavi Covid-19 este de 67,5% – județ cu cea mai mare rată, (n.red. criteriu pentru intrarea școlilor online…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, îi face deschis propagandă în presa locală candidatului PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, și-a exprimat public susținerea politică pentru Marcel Ciolacu în cursa prezidențială, printr-un mesaj trimis de acesta publicației locale Viața Liberă. În…
Vezi articolul