Anisie: Nu e cazul să revenim la cursuri până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii. Nicăieri în Europa nu s-a luat măsura îngheţării anului şcolar

SURSA: gov.ro

“Nu e cazul să revenim la cursuri până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii”, a declarat ministrul Educaţiei la Antena 3, după ce a fost întrebată cât timp va fi prelungită măsura închiderii şcolilor. Monica Anisie a anunţat că nicăieri în Europa nu s-a luat măsura îngheţării anului şcolar şi a subliniat faptul că este exclusă o asemenea măsură în România.

Ministrul a fost întrebată dacă există vreo estimare până când vor fi școlile închise?

“După cum bine știți măsura este sau va fi luată în funcție de evoluția infectărilor și împreună cu colegii mei din Ministerul Educației ținem legătura cu Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu Ministerul Sănătății și vom lua măsurile care se impun în momentul în care vom avea de la aceștia comunicate clare.

Am spus foarte clar că până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii, nu e cazul să revenim la cursuri. În această perioadă trebuie să ne preocupe în mod special sănătatea tuturor”, a mai declarat Ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

“Sub nicio formă nu se pune problema înghețării anului școlar. Dacă ne uităm și la celelalte sisteme de educație din Europa, vedem că nicăieri nu s-a luat o astfel de măsură”, a spus ministrul Educației.

Şcolile şi universităţile au cusrsurile suspendate din 11 martie, iar scenariile luate în calcul de autorităţi arată că cel mai repede s-ar putea relua cursurile la începutul lunii mai.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că săptămâna viitoare va prezenta public scenariile pe care ministerul Educației le are privitoare la continuarea anului școlar.

FOTO: gov.ro

Exit mobile version