Două studii ample derulate de către Banca Mondială în România arată un paradox. În primul rand Sondajul Online Employer Survey, făcut în 2017 de către Banca Mondială, printre companiile de la noi, a descoperit că aproape jumătate dintre patronii de firme sau managerii chestionați sunt de acord cu faptul că în școală elevii nu deprind deloc abilitățile practice de care au nevoie în muncă. După care studiul SABER Dezvoltarea Forței de Muncă, făcut în același an, arată că implicarea angajatorilor în stabilirea priorităților de dezvoltare a forței de muncă, precum și pentru recalificarea sau supra-specializarea actualilor angajați este destul de slabă.
Angajatorii români sunt critici la adresa relevanței sistemului educațional din mai multe motive, scriu specialiștii Băncii Mondiale. În primul rând curriculum-ul atât pentru gimnaziu, liceu, cât și pentru facultate a fost caracterizat de mulți angajatori din diferite arii și domenii, drept mult prea teoretic, bazat pe prea multe concepte abstracte și pe acumulaea informației, în loc să fie axat pe aplicații practice. În al doilea rând, în același timp cu teoretizarea excesivă, metodele de predare sunt descrise ca fiind depășite, învechite sau foarte tradiționale, încremenite în memorarea conceptelor și ideilor, în loc să arate aplicare și aplicabilitatea lor. În sfârșit, angajatorii au artat că sistemul eeucațional este foarte rezistent la schimbare, atât la nevel preuniversitar cât și în universitar.
”În medie, persoanele cu vârsta de 20‐44 de ani au 12,2 ani de şcoală, faţă de 10,7 ani, în cazul celor cu vârsta între 45‐50 de ani. Cu toate acestea, şcolaritatea pe o perioadă mai mare nu este reflectată într‐un nivel semnificativ mai mare de competențe dobândite. Dacă ritmul de creştere a competențelor înregistrat până în prezent continuă să fie lent, România nu va putea compensa îmbătrânirea populaţiei şi migraţia, iar lipsa de personal cu niveluri înalte de competenţă se va perpetua. Deficitul de calificări este cel mai intens în sănătate, construcţii, hoteluri‐restaurante şi TIC, cu decalaje între cerinţele acestor domenii şi programele de studiu oferite. Mobilitatea educaţională, măsurile de orientare în carieră şi competenţele „soft” necesare pe piaţa forţei de muncă (cum sunt competențele antreprenoriale şi digitale) sunt slab dezvoltate,” arată raportul.
66% dintre participanți au decarat că nu sunt de acord cu faptul că școala îi pregptește pe absolvenți pentru experinețe practice care să poată fi aplicate în munca pe care o vor face. 61% au fost împotriva și oarecum împotriva afirmației că școala le dă tinerilor aptitudinile personale necesare cum ar fi managementul timpului, fiabilitate, abilitatea de a lucra cu alții sau în echipă etc. Și tot așa, rezultatele sondajului rezumat în Diagnosticul Sistematic de Țară al Băncii Mondiale pe Educație pot fi văzute în acest grafic.
În același timp era realizat, tot de către Banca Mondială, Studiul SABER despre Dezvoltarea Pieței Muncii, al cărui raport pentru România arată că în ciuda eforturilor de a identifica nevoile principalelor sectoare economice, implicarea angajatorilor în dezvoltarea reală a forței de muncă sau în calificarea, recalificarea, supra-specializarea sau doar formarea pe tot parcursul vieții a celei existente este mai degrabă slabă.
Unul dintre motive ar fi că stimulentele oferite companiilor pentru a oferi formare profesională angajaţilor existenţi sunt limitate, iar mecanismele de monitorizare a iniţiativelor de acest fel sunt inexistente, potrivit sursei citate.
Un alt motiv ar putea fi faptul că, ”în absenţa concurenţei, companiile care domină industria (date fiind costurile de producţie mai scăzute) au puţine motive să‐şi sporească productivitatea. România are cea mai mică densitate a întreprinderilor din EU28 (Raport FEM cu privire la competitivitatea globală 2015‐16), întreprinderile mici şi mijlocii reprezentând majoritatea (99% dintre societăţile comerciale)”, arată raportul.
FOTO: pixabay.com