Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ, printre care grădinițe, licee și chiar Inspectoratul școlar din București, nu și-au luat salariile, avertizează sindicatele FSE „Spiru Haret”: Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare

36.284 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Angajații din peste 30 de instituții/unități de învățământ din Municipiul București nu și-au luat salariile, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ într-un comunicat primit de Edupedu.ro

Este vorba despre 16 unități de învățământ de masă și toate unitățile de învățământ special din Municipiul București în care, potrivit sursei citate, angajații nu și-au primit salariile deoarece Ministerul Educației nu a deblocat programul de salarizare.

Angajații nu au nicio vină privind neîncadrarea unităților de învățământ în
numărul de posturi. Aceștia trebuie să-și primească salariile la timp și nedeminuate
pentru munca depusă. A devenit deja o practică: în fiecare lună se pune presiune pe
unitățile de învățământ să facă disponibilizări pentru a se încadra în buget. Cerem
Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Ministerului Educației să ia toate măsurile
care se impun pentru intrarea în legalitate și acordarea la timp a salariilor. Neplata la timp a
salariilor atrage răspunderea disciplinară a persoanelor care se fac vinovate și poate genera
obligarea angajatorului la plata de daune-interese
“, a declarat Marius Ovidiu Nistor,
președinte FSE „Spiru Haret“, în comunicatul remis.

Menționăm că în această situație sunt mai multe grădinițe, școli gimnaziale licee din sectoarele 1 și 2, toate unitățile de învățământ special din București, dar și inspectoratul școlar și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație este ziua de 12 ale lunii.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


4 comments
  1. De ce ei iau pe 12 și restul tarii pe 14??e vb de invatamant??sunt cetățeni de categoria I și noi nu știm?????? Aloooo.. Min. Edu ce faceți acolo, luați banii degeaba?

  2. Nu cred ca e vina ministerului ori a guvernului. Atât timp cât la celelalte unități profesorii au primit salariile înseamnă că aici e vorba de lene și incapacitate a celor care trebuiau să întocmeasca statele de plată și toată hârțogăraia.
    Nu sunt capabili sa lase pe alții și sa plece acasă. Ăștia care nu sunt capabili și habar nu au pt ce primesc salariile au venituri uriașe umflate cu multe sporuri sunt mti și la vârsta de pensionare dar ocupa un loc unde ar putea lucra tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca schimbă discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024: Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile / Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”

Ligia Deca a spus vineri seara, la Sinaia, legat de creșterile salariale ale personalului didactic, auxiliar și nedidactic, de la 1 ianuarie 2024, promise de Guvern și prevăzute în Ordonanța…
Vezi articolul

Machete pentru pregătirea școlilor pentru controalele ARACIP, peste 360 de proceduri, în format editabil, de la managementul resurselor umane și până la organizarea procesului didactic, precum și notificări la apariția noutăților legislative, cuprinse în platforma de management Viva (P)

Într-un mediu educațional în continuă schimbare, directorii unităților de învățământ se confruntă cu provocări complexe, de la gestionarea documentelor și asigurarea conformității, la implementarea managementului unității și dezvoltarea profesională continuă…
Vezi articolul

BREAKING Telefoanele sunt echipamente care pot fi cumpărate de profesori din prima de carieră didactică, spune ministrul Adrian Câciu: Achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care pot fi folosite în procesul educațional

Pentru prima de cariera didactică sunt eligibile cheltuieli precum achiziția de laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care pot fi folosite în procesul educațional, a declarat…
Vezi articolul

Rezultate Definitivat 2023: Rata de promovare este de aproape 77%, în creștere cu peste 6% față de anul trecut. Pentru a promova, un profesor trebuie să aibă cel puțin media 8

Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere…
Vezi articolul

Inspecția generală nu mai are ca scop evaluarea și monitorizarea școlii, ci consilierea și sprijinirea, potrivit noului Regulament. Inspectorii apreciază “starea de bine a preșcolarilor și elevilor”

Inspecția generală nu mai are ca scop evaluarea și monitorizarea activității școlii, potrivit noului Regulamentul de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul 6.106 din 2020, publicat în…
Vezi articolul

Ghid pentru profesori și directori de implementare a sistemului de colectare separată în școli. Descarcă tipizate pentru cerere către primărie și model de fișa responsabil

Unitățile de învățământ din România, în calitate de instituții publice, sunt obligate din punct de vedere legal să colecteze separat deșeurile pe minimum 4 fracții (hârtie-carton, plastic, sticlă, metal). În…
Vezi articolul