Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru toți angajații din sistemul de învățământ, potrivit unui proiect de lege care a fost votat astăzi în Parlament, la prima cameră, și care vizează obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 pentru toate persoanele angajate atât la stat, cât și la privat.
UPDATE: Proiectul a fost respins, miercuri, de plenul Senatului, după ce nu a obținut suficiente voturi favorabile. Mai multe detalii aici.
Amintim că rata de vaccinare din sistemul de Educație este undeva la 61% potrivit ultimelor date comunicate de Ministerul Educației. Însă, dacă ar fi să raportăm numărul vaccinaților din septembrie 2021 la numărul de salariați din prima raportare, din februarie 2021, procentul vaccinaților din sistemul de Educației ar fi 54,76%, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză pe care o puteți citi aici.
Potrivit proiectului de lege, angajații care vor refuza să prezinte certificatul verde la intrarea în instituția în care lucrează ar putea avea contractul de munca suspendat fără plata drepturilor salariale pentru o perioada de până la 30 de zile. Dacă cei nevaccinați până acum decid să se vaccineze cu prima doză, atunci instituția de stat la care lucrează va deconta testele de depistarea a infectării cu coronavirus până la emiterea Certificatului Verde. În cazul privaților, decontarea este la decizia angajatorului.
Angajații care aleg să nu se vaccineze vor trebui să-și facă teste anti-COVID periodic, fie test PCR la fiecare 72 de ore, fie antigen la 48 de ore, iar costurile destul de mari vor trebui suportate de angajați.
În situația în care angajații refuză să se vaccineze și refuză să se testeze, atunci angajatorul poate decide suspendarea lor fără drept de plată pentru 30 de zile, atât la privat cât și la stat.
Dacă nici după 30 de zile angajații nu prezintă certificatul verde, atunci vor fi concediați la stat, iar la privat angajatorul poate decide dacă le prelungește suspendarea sau îi concediază.
Mai jos, proiectul de lege cu amendamentele adoptate de Senat: