Angajări la Agenția care acreditează școlile. ARACIP scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu / În paralel, Guvernul caută să reducă numărul de bugetari

7 comments

1. Monitorul Oficial 415/15.05.2023 O.U.G. 34 Art. IV
   Se suspenda ocuparea prin concurs a posturilor vacante …. si totusi concursul se sustine la aceasta ora.

   Răspunde

2. Contraperformanțele educației din România dovedesc din plin ineficienta si inutilitatea ARACIP si ARACIS – mari consumatoare de resurse financiare dar evident incapabile să genereze/ “asigure” in școli și universități CALITATEA educației conform denumirii si misiunii lor oficiale.
   Conform mass-mediei, social-mediei și declarațiilor publice ale dlui Sorin Cimpeanu, ex-ministrul demisionar al Educației („Calitatea educației a ajuns la un minim”) dar și ale câtorva profesori, personalități publice și parteneri ai Ministerului Educației, au fost identificate, doar pe parcursul ultimelor 2 decenii, multe zeci de contra-performanțe (deci non-calitate) atât în învățământul superior cât și, mai ales, în cel preuniversitar, datele statistice aferente fiind furnizate/ confirmate de diferite organisme europene sau internaționale.

   1. Câteva citate relevante
   1.1. Citat: „Pentru a nu ne pierde în stridențe sau, dimpotrivă, în acțiunile adesea discrete și manipulatoare ale celor care doresc păstrarea status quo-ului, cu monopol pe formarea profesorilor, control și politizare, ajută să ne uităm puțin la cifrele furnizate de organisme prestigioase (Banca Mondială, Comisia Europeană, OECD, etc.) și să ne punem apoi întrebările potrivite.
   Povestea datelor zice așa:
   – Jumătate dintre copiii României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială;
   – 1 din 5 copii din România rurală abandonează școala înainte de a împlini 15 ani. România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE: 15,3%; Rata abandonului este dublă în mediul rural;
   – Decalajul în învățare între un copil de 15 ani care a studiat în rural față de unul care a studiat în urban este de 3 ani;
   – Riscul de performanță școlară scăzută este de 6 ori mai mare pentru un copil din medii dezvantajate față de altul care are acces la resurse;
   – Doar 2% din populația romă are studii universitare; mai mult de 80% are cel mult 8 clase;
   – Rezultatele obținute de elevii români la testările internaționale arată abilități foarte scăzute de literație, numerație, gândire științifică (PISA 2018, underachievement in reading: 40,4%; math: 46,6%; science: 41,4%).
   Dacă mai adăugăm 27 de miniștri ai educației în 20 de ani și cel mai mic cost standard/elev începem să ne facem o idee nu doar despre cum e să fii elev în România rurală, ci și despre cum va arăta viitorul pe care noi, prin alegerile noastre, îl construim acum, împreună. De exemplu, costul standard/elev în România este 1.359 SPC versus 12.322 SPC în Luxemburg (SPC fiind standardele puterii de cumpărare, o monedă artificială comună care uniformizează puterea de cumpărare a diferitelor monede naționale. Cu alte cuvinte, SPC „cumpără” același volum dat de bunuri și servicii în toate țările.”)
   (Editorial. Dincolo de „fă rai din ce ai”. Calitatea unui sistem educațional nu poate fi mai bună decât calitatea profesorilor săi (scoala9.ro)
   1.2. Citat : “Şi proiectele de legi prezentate de Ligia Deca au aceleaşi defecte cu care ne-a obişnuit legislaţia în învăţământ: prevederi care nu conduc la efecte verificabile, totul se bazează pe conştiinţă şi bunele intenţii ale salariaţilor. Iar dacă acestea lipsesc în mare măsură, vom avea ce avem şi acum:
   – ultimii din Europa la testele PISA şi la coada clasamentelor privind universităţile
   – 50% promovare la examenele naţionale
   – sute de şcoli cu wc-ul în curtea şcolii
   – analfabeti funcţional în proporţie de 42%
   – abandon şcolar foarte mare
   – elevii foarte buni pleacă în străinătate şi, de multe ori, nu se mai întorc în ţară
   – salarizarea nelegată de performanţă în munca didactică
   Asigurarea calităţii în proiectele Ligiei Deca pare o glumă. O listă lungă de comitete şi comisii, fără mecanisme de urmărire a cheltuirii eficiente a banilor alocaţi. Exact ca până în prezent. Dacă se adoptă pachetul de legi, fără schimbări de substanţă, nimic nu se va schimba în bine în învăţământul românesc. Principala lipsă a proiectelor de legi (promovate de Deca) constă în faptul că nu ştim niciodată care este nivelul de calitate într-o unitate şcolară. Cu ce criterii şi standarde o măsurăm? Legea ne promite în viitor aceste criterii şi standarde, care vor însemna birocrație şi imposibilitatea de a le măsura cinstit. Singura cale de a şti nivelul calităţii în şcoală este măsurarea obiectivă, cu aplicaţii informatice, a progresului şcolar al elevilor. Nicio prevedere din noile legi, nici comitetele şi comisiile nou create nu dau garanţia că se va schimba ceva. Peste 10 ani vom constata că suntem în acelaşi stadiu cu calitatea în educaţie.
   Principala problemă este măsurarea obiectivă a rezultatelor, şi nu de către cei interesaţi să „iasă” bine. În prezent avem aplicaţiile informatice, care ne pot da măsura progresului şcolar al elevilor, în mod obiectiv, fără intervenţia personalului şcolii, cum am scris în alte articole. Dacă proiectele trec de parlament în forma actuală, vom perpetua ipocrizia, mistificarea şi minciuna în evaluarea calităţii în educaţie.”
   (EXTRAS DIN “Asigurarea calitatii in proiectele Ligiei Deca – Ipocrizia, mistificarea si minciuna se vor perpetua” – Asigurarea calităţii în proiectele promovate de Ligia Deca. Ipocrizia, mistificarea şi minciuna vor fi perpetuate | adevarul.ro)
   1.3. Intr-o recentă intervenție publicată de EDUPEDU sub titlul „Ne mai jucăm mult de-a autonomia universitară?”, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, a explicat astfel, în mod clar, sintetic și relevant, cauzele și consecințele simulării asigurării calității educației în mediul academic:
   Citat: „Reflexul universităților este să ceară „autonomie universitară” – garantată de Constituție – pe când statul, ca principal finanțator, dorește, istoric, să le reglementeze cât mai în detaliu funcționarea. În esență statul, reglementând, spune universităților: „pe banii mei faceți ce vreau eu, nu ce vreți voi” dar, fiind slab, în realitate statul nu reușește acest lucru. Tristul rezultat este un joc de-a șoarecele și pisica: statul se preface că finanțează, universitățile se prefac că livrează calitate. În final, punându-și numele pe diplome, statul-reglementator recunoaște lipsa de încredere în universități, pe care o maschează prin proceduri birocratice justificatoare savant numite „acreditări” și „controlul calității”, în realitate niște hârtii menite a ascunde pe alții de răspunderea guvernamentală pentru ceea ce nu funcționează. Da, există oaze de performanță în unele universități, dar asta este excepția, nu regula.”(…)
   „În concluzie: termenul constituțional generos de „autonomie universitară” în loc să fie aplicat cu bună-credință este pervertit în funcție de interesele fiecăruia:
   -universitățile de stat spun obsesiv că „autonomie universitară” înseamnă „fac ce vreau eu pe banii statului”.
   -universitățile private spun că „autonomie universitară” înseamnă „dau diplome, care poartă ștampila statului român, fără număr și în condiții de calitate dubioase”, iar
   -statul, incapabil, se preface că finanțează și că reglementează.
   Dacă, în loc să avem oameni care pălăvrăgesc despre „autonomie universitară” în funcție de interese cu geometrie variabilă, am avea oameni cu lecturi fundamentale în domeniu, discuția despre autonomie universitară ar fi despre alegerea rolului statului între a fi un stat-reglementator sau un stat-evaluator.”
   Toate aceste contraperformanțe – la care se adaugă mai puțin cunoscutul abandon universitar și deciziile tot mai multor elevi și studenți de a-și continua studiile în școli și universități străine, mult mai atractive (inclusiv prin ofertele de burse parțiale sau integrale) – s-au obținut și pentru că ARACIS și ARACIP (agențiile de/ pentru asigurarea calității educației, aparent independente, înființate de OUG 75-2005), în loc să se ocupe de reala asigurare a calității (proactivă), să dezvolte și să promoveze modele de excelență pentru școli și universități, etc.,. se ocupă de 18 ani, de fapt, doar de „evaluările externe” – considerate abuziv și incorect, chiar de ENQA, European Network for Quality Assurance, emitenta referențialului european ESG, European Standards and Guidelines, ca reprezentând „asigurare externă a calității”.
   CALITATEA EDUCATIEI SE OBTINE FACAND SI ALTCEVA DECAT EVALUARI EXTERNE SAU INTERNE! In plus, referentialul evaluarilor reprezinta doar cerintele Min Ed si nu si pe cele LEGITIME ale tuturor partenerilor sai (negociate si consensualizate!!!)
   Iar „asigurarea internă a calității” (la nivelul fiecărei școli și universități) – impusă de același referențial european ESG! – nu a putut fi realizată, în toți acești 18 ani, din diferite motive, nici măcar ca evaluare(așa cum au demonstrat și analizat câțiva cercetători români, sub formularea „eșecul internalizării asigurării calității educației în România”), Este evident că producția lor de documente/ hârtii (atestând, chipurile, evaluarea calității și realizarea pretențiilor din „standardele”/ cerințele ARACIS/ ARACIP), deși tot mai importantă și diveRsificată, nu poate însemna vreo acțiune în scopul construirii/ îmbunătățirii calității proceselor, produselor și serviciilor educaționale din școli și universități.
   Conform denumirii înșelătoare (de 18 ani !!!) a ARACIS și ARACIP, mass-media și personalul din sistemul educațional (toti fără competențe speciale în domeniul Managementul calității) au acceptat clișeul „ARACIS/ ARACIP = agenția care asigură calitatea educației” și chiar definiția tautologică, simplistă, dar anecdotică a primilor promotori ai acestor agenții (definiție luată în serios, din păcate, de numeroși ignoranți) – „Asigurarea calității înseamnă să faci CA CAlitatea să fie sigură!”) au continuat și continuă să simuleze nestingherite asa-zisa lor „asigurare a calității educației” (total contraproductivă, generând practic costuri inutile, inerente conflicte de interese și incompatibilități, multiple situații conflictuale și chiar procese judiciare demonstrând inexistența încrederii pe care ar fi trebuit s-o genereze și la noi mult clamata asigurare a calității educației).
   In plus, este evident că dacă școlile și universitățile nu fac absolut nimic pentru a obține calitatea educației (ca satisfacție a beneficiarilor ei direcți și indirecți, nu doar a Min Ed!!!) prin îmbunătățirea calității proceselor/ produselor/ serviciilor educaționale proprii, rezultatul va fi doar non-calitatea educației.
   Toate acestea s-au produs întrucât autorii OUG 75-2005 au stabilit – din proprie inițativă – ca obiectiv al acestei așa-zise „asigurări a calității educației”, obiectivul ilegitim al obținerii finanțării publice, după acreditarea lor de către ARACIS și ARACIP, doar pe baza dovedirii prin documente/ hârtii a faptului că școlile și universitățile ar fi satisfăcut niște „standarde”/ cerințe – inițial declarate ca fiind exclusiv ale Statului (conform „modelului de guvernare al lui Leviathan”). Ulterior, în definițiile și declarațiile oficiale, acestora li s-au adăugat „așteptările” unor beneficiari ai educației („așteptările” fiind, prin definiție, exclusiv verbale dar care sunt, practic, neevaluate din punct de vedere al legitimității lor fiind și neconsensualizate pe ansamblu – înainte de-a deveni cerințe – al căror mod de stabilire nu a fost anunțat public !).
   Avem deci de-a face cu un uriaș, incredibil și contra-productiv simulacru al asigurării calității educației în România. Acest simulacru a fost instituit prin OUG 75-2005 (privind asigurarea calității educației) și durează de 18 ani, generând – în loc de mult dorita calitate a educației în învățământul superior și cel universitar – numeroase, importante și total inutile consumuri (deci pierderi) de resurse celor peste 6300 de unități școlare și cca 90 universități implicate -toate fiind obligate să suporte costisitoarea dar inutila birocrație instituită de ARACIS și ARACIP, conform OUG 75-2005 (aprobată de Legea 87-2006 semnată de fostul președinte Băsescu – ignorant și el în materie de Managementul calității – incluzând Asigurarea calității bine cunoscută experților români în domeniu încă din anii 80!).
   Pentru aceștia și alți cunoscători, OUG 75-2005 este doar o incredibilă colecție de grave erori conceptuale, confuzii, prejudecăți, mituri și lacune care, uzurpând conceptul „asigurarea calității”, fără să-l înțeleagă și să-l aprofundeze, l-a transformat în slogan publicitar care a generat – în aproape 2 decenii – doar ineficacitate, ineficiență, risipă de resurse, impostură și lipsă de credibilitate.

   „Cifrele de afaceri” (uzuale până în 2023) și multianuale ale ARACIS (90 universități x cca 7000 euro = 630.000 euro) și ARACIP (6300 unități preuniversitare x 500 euro = 3.150.000 euro) sunt edificatoare din acest punct de vedere…. Tarifele de acreditare – suportate de școli și universități din diferite surse, inclusiv proprii – acoperă cu siguranță costurile de funcționare ale acestor agenții inutile care, contrar unor opinii, în realitate doar evaluează îndeplinirea unor „standarde”/ cerințe unilaterale (deci discutabile) dar nu generează calitatea educației – această CALITATE fiind, dacă există, rezultatul activității comune a personalului și educabililor furnizorilor de educație… ARACIS a anunțat recent majorarea, începând din anul 2023, de 2,6 ori a costurilor serviciilor prestate de ea universităților.
   De fapt, în aproape două decenii de utilizare aiurea, sintagma “asigurarea calității educației” a devenit la noi, din păcate, o altă lozincă publicitară, un nou instrument de marketing politic, total ineficient în ceea ce privește calitatea educației dar util pentru a manipula milioanele de cetățeni implicați în sistemul educațional și opinia publică.

   Această manipulare vizează convingerea opiniei publice că finanțarea publică a școlilor și universităților noastre din învățământul public s-ar decide pe baza meritelor instituțiilor evaluate, confirmate prin autorizarea și acreditarea realizate de ARACIP și ARACIS, pe baza unor „standarde”/ cerințe (impuse astfel legal deși sunt formulate doar din punctul de vedere al Ministerului Educației, conform justificării introduse prin „modelul de guvernare bazat pe Leviathan!) a căror satisfacere ar fi confirmată prin (tot mai numeroase) documente emise și reemise periodic de școli și universități.
   De fapt este vorba de finanțarea educației din resurse publice, problema cea mai importantă, rămasă nerezolvată de decenii, fiind cea a nealocării la nivelul de 6% din PIB (conform deciziilor Legislativului), după cum demonstrează și obiectul frecventelor critici ale noilor proiecte de legi, cele mai numeroase și vehemente fiind cele ce se referă la finanțare!
   Dacă doar acest scop a fost dorit de Legislativ, Executiv, autorii OUG 75-2005 și de cei care au avizat/ aprobat acest contraproductiv document reglementar, era suficient să se mențină vechiul CNEAA – „Consiliul național pentru evaluare și acreditare academică” care, între anii 1993-2006 a funcționat în mod eficace și eficient pentru evaluarea și acreditarea universităților noastre publice și private. CNEAA nu a implicat conceptul european „asigurarea calității educației” care, conform standardelor aplicabile, altor referențiale și practicilor internaționale, nu înseamnă „a face CA CAlitatea să fie sigură” așa cum au susținut ani de zile(și mai susțin!!)promotorii ARACIP și ARACIS!!! Această afirmație este confirmată de diagnosticul formulat – în mai multe articole și comunicări științifice (străine și românești) – prin expresia (ignorată sau neînțeleasă în România) „eșecul internalizării asigurării calității educației în România”… Chiar nu ne interesează deloc cheltuielile inutile în educație și cum ne văd alții – din România dar și din străinătate – în privința asigurării calității educației????

   2. Rolul nefast – timp de 18 ani – al OUG 75-2005 (aprobată de L86-2006)
   Astfel, prin “inestimabila contribuție teoretică” a pseudo-oamenilor de știință care au produs OUG 75-2005 (toți formați și specializați în alte domenii științifice decât Managementul calității, dar cunoscuți de cei care au avizat și aprobat inepțiile lor!) – cu pretenția acestora de creație științifică originală, prin aplicarea „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” (din Știintele politice ale sec.XIX!!) ca așa-zis „model de asigurare a calității educației în România” – aceștia au reușit următoarele (prin elaborarea OUG 75-2005 și aplicarea ei timp de 18 ani):
   2.1. Să ignore total recomandările miniștrilor educației din EU16 conform cărora asigurarea calității educației este necesară doar în învațamântul superior și ar trebui să se bazeze și în educație pe practicile din mediul de afaceri denumite modelele PDCA, ISO 9000 și EFQM (toate implicând cicluri virtuoase generatoare de progres general și nu cicluri vicioase – ca la noi – implicând regres general pentru cei mai mulți și câștiguri nemeritate pentru anumite grupuri de interese incluse în aceste cicluri).
   2.2. Să introducă așa-zisa lor „asigurare a calității educației” în învățământul preuniversitar – deși Comisia Europeană nu a recomandat așa ceva, iar ARACIP nu are echivalent în spațiul comunitar european (organizația OFSTEDE fiind altceva!).
   2.3. Să introducă și să impună “standardele de calitate” (corect ar fi fost: cerințele din standarde-documente – dar … neelaborate și neacceptate oficial !!) ca referențial pentru evaluări deși acestea reprezintă doar punctul de vedere unilateral al Statului (reprezentat de Ministerul Educației) fără să fie avute în vedere și cerințele (nu doar așteptările – așa cum menționează proiectele actuale de legi ale învățământului – întrucât cerințele reprezintă formularea în scris a nevoilor și așteptărilor beneficiarilor direcți și indirecți ai educației și ale altor părți interesate. În plus, nu există documente publicate conținând aceste cerințe (denumite eronat așteptări) legitime și negociate, care să fi fost acceptate prin negocieri și consensualizare de reprezentanții tuturor părților interesate implicate). Fundamentul teoretic al acestei abordări este reprezentat de „modelul de guvernare bazat pe Leviathan”, nediscutat public în România, dar prezentat pentru prima dată întro comunicare si un articol științific (publicate în limba engleză, în 2012, de o echipă de cercetători români) ca fiind o abordare inadecvată ce trebuie eliminată/ înlocuită…
   Deși, inițial, ARACIP și ARACIS prevăzuseră două niveluri de performanță – “standardul minimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de calitate” sau „standard de autorizare/ acreditare”) și „standardul maximal/ optimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de referință”) – pe parcursul anilor s-a constatat că, din păcate, în practică, doar standardul minimal contează, întrucât pentru școli și universități contează doar obținerea finanțării publice și nicidecum calitatea ca satisfacție a beneficiarilor direcți și indirecți! Cui folosește alinierea școlilor și universităților noastre la nivelul minimal al „standardelor”, doar pentru a obține autorizarea/ acreditarea și…finanțarea?
   ● De remarcat:
   A. Disprețul manifestat în OUG 75-2005 (și HGR + OM aferente) față de cerințe (exprimând în scris nevoile și așteptările legitime și consensualizate ale reprezentanților tuturor părților interesate, inclusiv ale beneficiarilor direcți și indirecți) a avut și mai are trei consecințe majore:
   – continua stare conflictuală existentă între reprezentanții ARACIP/ ARACIS pe de o parte și școli/ universități + părți interesate neglijate, pe de altă parte – stare parțial transmisă publicului prin mass-media și social media, inclusiv cu referire la numeroase conflicte de interese și acțiuni în Justiție, prin care se cheltuiesc inutil alte resurse financiar
   – rezistența/ reticența la schimbare, absența motivației și a implicării beneficiarilor direcți și indirecți în satisfacerea cerințelor Statului exprimate prin „standardele de calitate” – deci, de fapt, „eșecul internalizării asigurării calității educației” (in termenii utilizați de cercetătorii străini)
   – dezinteresul beneficiarilor direcți și indirecți pentru CEAC („Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității” impusă în orice școală și universitate),definirea standardelor maximale, promovarea și îmbunătățirea calității, excelență
   B. Prin anii 2002-2005, unii profesori universitari susțineau deschis că ei nu pot lua în considerare eventualele cerințe ale beneficiarilor/ clienților lor (nerecunoscuți ca atare întrucât profesorii nu ar putea avea clienți – un concept provenit din mediul de afaceri) deoarece numai ei, profesorii, ar cunoaște „ceea ce trebuie să știe studenții” iar perspectiva angajării absolvenților și mai ales cerințele angajatorilor față de aceștia nu ar putea interesa mediul academic (cu învățământ public „gratuit”, limitat de fapt doar la cel obligatoriu!) întrucât acestea provin din mediul de afaceri care ar fi interesat exclusiv de venituri și profituri cât mai mari!!!
   Ulterior au apărut alte idei eronate și prejudecăți ale unor promotori ai ARACIS și ARACIP – transmise și unor studenți – conform cărora standardele ar fi nocive în învățământ întrucât ar limita „creativitatea și inovativitatea specifice acestuia” iar asigurarea calității ar fi un proces continuu (rezultat din „standardele” și evaluările ARACIS și ARACIP!!) care ar face “CA CAlitatea educației” să fie sigură!!!
   Așteptăm deci deciziile Parlamentului privind acest inadmisibil și costisitor simulacru – generator de birocrație și marketing politic, nicidecum de calitate a educației – care durează de 18 ani !!!

   Răspunde

3. Mai reduceți din profesori,scoli ,primarii ,că si_asa_s prea multe.Se poate scăpa elegant de bugetari prin oferirea unor salarii compensatorii și/ sau indemnizații până la pensionare celor care au 30 vechime ,scoli comasate,primarii în funcție de Nr de locuitori și vor fi bani și de măriri salariale

   Răspunde

4. Și taxa este deosebita: 38.000 lei….

   Răspunde

   1. Pentru ce este aceasta taxa si de ce este “deosebita” ? Rog precizati!

      Răspunde

5. Dupa 18 ani de asa-zisa “asigurare a calitatii educatiei” pentru care au fost platiti DEGEABA (dar conform OUG 75-2005 total ineficienta) angajatii si colaboratorii ARACIP, iata – MAI JOS – cum se manifesta/ comporta/ exprima unii elevi din scolile noastre (SE PARE TOT MAI MULTI), din care nu lipsesc dezinteresul pentru materiile scolare, dispretul fata de carte/ studiu/ profesori/ disciplina, bullying-ul copii-copii/ copii-adulti/ adulti-adulti, conflictele de interese si inter-personale, drogurile, tigarile (oficial interzise), etc. Deci nici vorba in scolile publice de “CALITATE” si “ASIGURARE A CALITATII” (definita simplist dar aiurea de promotori si alti ignoranti si suficienti “a face CA CAlitatea sa fie sigura”!) atat timp cat avem in scolile publice rate record de analfabetism scolar/ functional, abandon scolar, absenteism si chiul, probleme de dotare, intretinere, finantare si functionare nerezolvate de decenii, etc. Invatamantul nostru preuniversitar si universitar nu a fost in stare sa asimileze/ dezvolte modele de Excelenta (desi in textele noilor proiecte acest termen, nedefinit, abunda!), sa implementeze CICLURI VIRTUOASE (generatoare de PROGRES pentru toti ce implicati), preferand CICLURI VICIOASE (determinate de interese altele decat cele publice si generatoare de avantaje pecuniare pentru cei implicati, dar si de REGRES pentru toti ceilalti), sa conecteze subsistemele preuniversitar si universitar intre ele si cu mediul de afaceri – ignorand total rata de angajabilitate a absolventilor, standardele de formare profesionala si cele ocupationale, etc.
   CITAT DIN POSTAREA SEMNATA GEO PATAKI (motto : Copiii spun adevarul!)
   “Elevul în sistemul școlar de azi…🙃🙆‍♂️😜
   -„Fac ce vreau!”
   -„Nu aveți ce să îmi faceți!”
   -„Și ce dacă îmi scădeți nota la purtare?!”
   -„Nu mă interesează notele!”
   -„Școala trebuie să fie haioasă!”
   -„Vine tata și vă face bucățele!”
   -„Vorbesc când vreau, pentru că am dreptul!”
   -„Părinții mă susțin indiferent ce fac!”
   -„Nu aveți voie să mă atingeți!”
   -„Am bani și valoare!”
   -„Merg doar la orele la care am chef!”
   -„Tocilarii mor săraci!”
   -„Școala în care nu te distrezi e pușcărie!”
   -„Mă îmbrac cu ce vreau la școală!”
   -„Doar fraierii respectă regulile! Mi-a zis mama…”
   -„Nu mă interesează ce cred alții despre mine!”
   -„Am primit cel mai tare telefon!”
   -„Îmi place să fiu rebel, să fac senzație!”
   -„Dacă mă supărați, vă distrug!”
   -„Profesorii, niște săraci care se cred importanți!”
   -„Contează doar cât de jmeker ești!”
   -„Cititul e plictisitor!”
   -„Școala nu mă învață nimic, alții fac bani fără școală!”
   -„Profesorii ne distrug tinerețea!”
   -„Diferit și nonconformist e cool!”
   -„Vin părinții și mă scot din belele, au bani și influență!”
   Nu s-a ajuns aici de azi, de ieri. Elevii de azi sunt produsul unei societăți în derivă, a unor familii care au aruncat valorile tradiționale la coș și au îmbrățișat selectiv non-valori progresiste. Sunt rezultatul mediocrității, a speculației socio-economice, a unei democrații și capitalism prost înțelese. Suntem o țară condusă de „psihologi”, care știu ei mai bine să facă legi pentru bunăstarea copilului, pentru devenirea lui ca membru activ și de bază al comunității. Rezultatele le vedem cu toții…și e doar începutul. Elevul care a rănit-o pe profesoară cu cuțitul este condamnat de toată comunitatea adultă, însă el poate fi privit ca erou inspirațional de către elevi, un luptător curajos pentru drepturile copiilor – dreptul de a nu da test neanunțat. Sunt convins că vor apărea manele în curând care vor elogia faptele lui de arme iar ME va interzice peste câtva timp profesorilor să testeze elevii fără să îi anunțe în prealabil. Deja se întâmplă voluntar în unele școli…elevii sunt ascultați sau testați doar dacă declară că sunt pregătiți !!!!!…””
   (~Geo Pataki~)

   Răspunde

6. Pentru a se denumi conform activitatii sale REALE, ARACIP ar trebui sa-si schimbe denumirea in Agentia/ Consiliul pentru Evaluare si Acreditare in Invatamantul Preuniversitar…. EDUPEDU a titrat corect functia ARACIP, multumiri!… Practic, nici pomeneala de “asigurarea calitatii” in activitatile ARACIP si ARACIS, de 18 ani, conform OUG 75-2005 (aprobata prin Legea 87-2006 – abrogata de noile proiecte de legi dar avand mai toate dispozitiile reintroduse – pe usa din dos, o SMECHERIE JURIDICA ROMANEASCA !!! – in zeci de articole si definitii AIUREA din ambele noi proiecte!)… Detaliile acestui stupefiant SIMULACRU care dureaza de 18 ani se pot afla din studiul meu CE AM CASTIGAT SI CE AM PIERDUT PRIN SIMULAREA TIMP DE 18 ANI A ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN INVATAMANTUL NOSTRU PREUNIVERSITAR SI SUPERIOR (publicat de http://www.contributors.ro si http://www.hotnews.ro). De fapt ARACIP nici nu ar fi trebuit sa existe – conform recomandarilor ministrilor educatiei din EU16 care au propus DOAR universitatilor europene sa preia modelele de asigurare a calitatii bazate pe CICLURI VIRTUOASE (PDCA, ISO 9000, EFQM) practicate de peste 40 de ani in sectoarele private….Dar, in loc de asa ceva, in anul 2004, cativa profesori ignoranti in Managementul calitatii, dispretuind total recomandarile europene, au dezvoltat (cu ifose stiintifice !!) un asa numit model romanesc de asigurare a calitatii educatiei copiat din “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” … Ei au fost autorii OUG 75-2005 (aprobata ca si Legea 87-2006, fara evaluare critica, de cativa decidenti din Executiv, Legislativ si fostul Presedinte TB, la fel de ignoranti, cu totii, din pacate, in materie de Managementul calitatii… Dar, dupa anul 2010, tot mai multi cercetatori romani si straini (unii chiar din echipa unui coautor al OUG 75-2005) au demascat totala INEFICIENTA a pseudo-modelului romanesc bazat pe o insuportabila si inutila birocratie….Din pacate, sutele de articole stiintifice si lucrari de licenta/ masterat/ doctorat publicate de atunci care AU DEMASCAT TOTALA INEFICIENTA/ INUTILITATE a acestui model nu au schimbat cu nimic abordarea contraproductiva si IMPOSTOARE impusa prin OUG 75-2005… Sa asteptam deciziile Comisiilor pentru Invatamant din camerele Parlamentului, ambele sesizate de aceasta situatie rusinoasa dar si de consumul inutil de resurse financiare…Solutia ARACIP de-a solicita scolilor o ….declaratie pe proprie raspundere autentificata de notariate (!!!!) atestand ca acestea au satisfacut cerintele asa-ziselor standarde (cca 200 in preuniversitar si cca 90 in universitar) este aparent DE RAS dar pentru cunoscatorii si practicantii realei asigurari a calitatii ea este DE PLANS pentru halul in care am ajuns si in educatie dar si pentru ignoranta, suficienta si aroganta unor decidenti… Sa speram ca actualii parlamentari vor avea suficienta VOINTA POLITICA pentru a stopa acest trist SIMULACRU bazat pe UZURPARI si IMPOSTURA, generator de monstruoasa birocratie dar si consumatoare de mari resurse financiare…

   Răspunde