Andreas Schleicher, OECD: În România, tratați profesorii de liceu mult mai bine decât pe educatori și pe învățători, deși este mult mai ușor să te descurci cu elevii de la liceu. Educația timpurie este mult mai valoroasă

„Calitatea educației nu va fi niciodată mai bună decât calitatea profesorilor și a predării”, spune Andreas Schleicher, Directorul Directoratului pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economica (OECD). Acesta a declarat la Cotroceni, într-o conferință susținută în cadrul proiectului prezidențial “România educată”, că „în România tratați profesorii de liceu mult mai bine decât pe educatori și chiar decât pe învățători. (…) Dar, de fapt, este mult mai ușor să te descurci cu elevii de la liceu, știți?”. Expertul internațional a punctat că există diferențe de salarizare și de formare între cadrele didactice care predau la liceu și cele care predau în învățământul preșcolar și primar, deși, potrivit lui Schleicher, ”în această parte a copilăriei (n.r. grădiniță și clasele primare) se pun fundamentele educației și e mult mai valoroasă în secolul XXI decât era în secolul XX”.

Andreas Schleicher este unul dintre cei mai reputați specialiști în educație din lume, fiind cel care coordonează testările internaționale pe Educație ale OECD – PISA, TALIS, PIAAC.

Declarațiile au fost făcute miercuri, 29 ianuarie, la Palatul Cotroceni, în prima parte a conferinței „România Educată – politici publice și coordonarea surselor de finanțare”, unde au fost lansate 4 politici publice propuse de OECD pentru proiectul prezidențial lansat de Klaus Iohannis, finanțate de Comisia Europeană.

Redăm integral discursul lui Andreas Schleicher:

”Ați ales provocarea curajoasă, prin faptul că țintiți nu ceea ce ne trebuie mâine, ci ceea ce este nevoie pentru anul 2030. Dacă nu știm unde vrem să ajungem, nu vom ajunge niciodată acolo. E nevoie de curaj pentru profesorii de la clasă, curaj ca să predea comportamente, să facă lucrurile diferit. Ei se vor schimba și lucrurile se vor mișca doar dacă vor vedea, vor percepe acel orizont pe care l-ați ales. 2030 este momentul în care lumea din jurul nostru va fi foarte diferită, iar cele 4 politici educaționale pe care le stabilim azi nu ridică doar provocări și întrebări, ci de fapt oferă răspunsurile.

Aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor români care au participat la dezvoltarea acestor politici. Am găsit parteneri care sunt experți în domeniu, care au viziune asupra viitorului și care au la îndemână toate instrumentele ca să provoace schimbări reale. Și care au avut curajul de a privi spre viitor. Întotdeauna e nevoie de curaj pentru a te compara cu alte sisteme de educație. România are o tradiție îndelungată în a participa la studiile comparative ale OECD. Este un progres încurajator pe care România l-a văzut de-a lungul anilor, în evaluările noastre despre rezultatele învățării. Dar oare paharul este pe jumătate plin sau pe jumătate gol?

Atunci când vorbim despre echitate, ne gândim la faptul că 10% din cei mai dezavantajați copii din patru provincii din China, care au luat parte la testele PISA, au acum rezultate mai bune decât media elevilor din Uniunea Europeană și rezultate chiar mai bune decât cei mai bogați (wealthiest) 10% dintre elevii din România. Asta ne arată cât de mult trebuie să progresăm în educarea tinerilor pentru viitorul nostru, pentru viitorul lor. Nu pentru trecutul nostru.

Școlile noastre de astăzi vor fi economia noastră de mâine și, mult mai important, vor deveni societatea noastră de mâine. Cele mai importante decizii pe care societățile le iau sunt despre echilibrul dintre prezent și viitor.

Încă o dată, dacă ne uităm spre unele dintre țările asiatice, ele investesc și ultimele lor resurse, și ultimele eforturi, și tot timpul rămas în educația copiilor lor.

În Europa, deja am cheltuit banii copiilor noștri pentru consumul nostru propriu, din prezent, din această cauză suntem profund îndatorați, noi și țările noastre. Trebuie să ajungem la un echilibru între viitor și prezent. Și nu este doar o poveste despre educație, cât devine o poveste despre mediu. Consumăm resursele de mâine pentru propriul nostru consum de azi.

A ne muta acțiunile noastre către viitor și pentru un viitor cred că aceasta este o provocare, și așa văd eu România educată, această inițiativă care să schimbe acești parametri, să aducă acest „echilibru”.

Știm că viitorul va fi diferit. Cea mai mare problemă pentru Educație sunt exact acele lucruri care sunt ușor de predat, ușor de testat, de evaluat, exact acele lucruri care sunt de asemenea ușor de automatizat, de digitalizat în prezent. Dacă te uiți la încotro se îndreaptă lumea, poți vedea că România este un exemplu foarte bun.

România este lovită foarte puternic de automatizare, mult mai tare decât multe alte state din Europa și din lume. Asta din cauza structurii economiei. Tipul acesta de locuri de muncă care dispar sunt tipul acela de joburi pe care cu ușurință le-am fi putut învăța la școală.

Domnule Președinte, ați menționat educația vocațională. Poate educația vocațională (VET) reprezintă, de fapt, educația viitorului în care învățăm să lucrăm cu oameni reali, cu situații reale și să rezolvăm probleme reale, nu doar să absorbim cunoștințe academice. Știți, roboții din ziua de azi sunt foarte foarte buni la așa ceva.

Sistemele noastre de educație au fost foarte bune în a educa roboți de mâna a doua. Trebuie să devenim mai buni, trebuie să educăm oameni de primă mână.

Inteligența artificială preia foarte multe dintre funcțiile pe care obișnuiam să le folosim, cu care obișnuiam să ne mândrim. Iar inteligența artificială ne împinge să gândim mult mai asiduu la ceea ce ne face să fim umani.

Când te uiți la rezultatele învățării în România din prezent, vezi că elevii sunt foarte foarte buni la a replica acele cunoștințe pe care le-au învățat, sunt foarte buni să reproducă acele conținuturi și subiecte. Motivul pentru care România nu este printre elitele testelor PISA este acela că elevilor le ia foarte, foarte mult timp să extrapoleze ceea ce știu, să aplice cunoștințele lor în situații nefamiliare, în contexte noi.

Dar exact pentru asta sunt importante competențele umane în prezent. Poți gândi pentru tine? Poți face echipă cu alții? Poți munci cu oameni care gândesc diferit, care muncesc diferit? Iar asta înseamnă o abordare foarte diferită asupra educației.

Un fel de integrare a pieței muncii și a pieței învățării este ceea ce se întâmplă în sfera învățământului vocațional și tehnic. Este despre viitor, nu despre trecut.

Echitatea. Una dintre cele mai mari provocări adresate tuturor este ca toți copiii să aibă un start egal. Dacă vii dintr-o familie bogată în România, ai foarte multe uși deschise. Reușești orice ar fi. Reușești chiar și dacă nu ai cea mai bună educație. Dar dacă vii dintr-o familie dezavantajată, ai o singură șansă în viață, iar aceasta este un profesor bun și o școală bună. Dacă pierzi acea barcă, datele arată foarte clar că probabilitatea de a recupera pe parcurs este foarte, foarte mică. Și aici, în mare, nu este vorba despre background-ul social, ci despre codul poștal la care crești.

Domnule prim-ministru, vorbeați despre părăsirea timpurie a școlii, care este în general un fenomen în zonele rurale, pentru că de fapt în București părăsirea timpurie a școlii nu este o problemă.

Este crucial să creăm un câmp de dezvoltare egal. Acest lucru funcționează în anumite părți ale Europei. Dacă mergi în nordul Europei, de exemplu, copiii din familiile dezavantajate au aproape șanse egale cu ceilalți. Dar este clar o provocare imensă, care are de-a face cu felul în care îi atragem pe cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă.

Cum aliniem resursele cu nevoile? Nu e despre cum cheltuim mai mult, ci despre a cheltui mai bine. Să ne asigurăm că resursele ajung la cei care au nevoie cel mai mult de ele, de aceea echitatea este unul dintre pilonii politicilor noastre de educație. Alinierea resurselor cu nevoile și asigurarea că fiecare elev are o șansă reală și egală spre reușită. Pentru că ceea ce se întâmplă mai târziu în viața adultului va amplifica, nicidecum nu va modera, ceea ce s-a întâmplat în copilărie.

Iar prin asta ajungem la cea de-a doua provocare și asta înseamnă a pune bazele Educației mai devreme. Când ne gândim la educația timpurie și îngrijirea copiilor, privim asta simplist, prin faptul că cineva trebuie să stea cu copilul, să aibă grijă de el în timp ce părinții lui lucrează. Astăzi trebuie să mutăm accentul de la acces spre calitate, și de la îngrijire spre educație.

Unele dintre aptitudinile secolului XXI, care vor conta cel mai mult în viitorul copiilor din ziua de azi, sunt cel mai bine învățate în primii ani de viață. Gândiți-vă aici la curiozitate, empatie, munca în echipă, care mai târziu vor deveni trăsăturile lor de personalitate. E foarte greu pentru noi, ca adulți, să mai schimbăm aceste lucruri, iar în primii ani de viață aceste aptitudini se pot dezvolta. Putem dezvolta alfabetizarea, numerația, prin oferirea unui mediu potrivit.

Din această cauză îngrijirea unui copil necesită personal foarte bine pregătit și talentat pentru așa ceva. Aici, în România, tratați profesorii de liceu mult mai bine decât pe educatori și chiar decât pe învățători. Și este o întreagă istorie a acestui obicei în mai multe țări europene. Dar, de fapt, este mult mai ușor să te descurci cu elevii de la liceu, știți? Ei se pot exprima, ei știu deja ceea ce vor, pot vorbi. Și e mult, mult mai dificil să afli cum învață un copil mic, iar copiii mici învață diferit. În această parte a copilăriei se pun fundamentele educației și e mult mai valoroasă în secolul XXI, decât era în secolul XX.

Calitatea educației nu va fi niciodată mai bună decât calitatea profesorilor și a predării.

Ați făcut multe eforturi pentru a face profesia de cadru didactic mai atractivă din punct de vedere financiar, iar asta este important, dar provocarea și mai mare este să faceți această profesie atractivă și din punct de vedere intelectual. Astfel încât să fie prima alegere, nu ultima soluție. Iar asta depinde de capacitatea noastră de a crea perspective credibile pentru cariera didactică.

Dacă le spui oamenilor din ziua de astăzi că vor merge la un serviciu și că la finalul carierei lucrurile vor semăna destul de mult cu felul în care erau la începutul ei, nu vor accepta asemenea „acrobații”. Ei vor să vadă cum evoluează, cum se dezvoltă, cum pot învăța nu numai în universități, dar și de la colegii lor.

În Educație, am fost foarte buni să împingem noi idei înspre clasă și în școli. În lumea în care trăim astăzi, provocarea cea mare este să găsim ideile bune în clasă, în școli și să le scalăm apoi la nivelul societății, să le răspândim. Practic, cu toții subestimăm capacitatea de inovare care există în școlile noastre, în prezent. Ne-am concentrat prea mult pe treburi administrative, iar asta mă duce la ultimul punct: Liderii școlari.

Conducătorii de pe fiecare strat al sistemului de Educație sunt cheia pentru a îmbogăți Educația, pentru a face atractiv mediul școlar pentru profesori. Directorii trebuie să se transforme din lideri administrativi, capitol la care România stă foarte bine, la lideri educaționali. Manageri școlari care să fie interesați de dezvoltarea intelectuală a personalului, manageri care promovează profesorii exemplari, lideri ai școlii care să aibă curajul să-și evalueze și să-și ridice clasele. Să sfătuiască oamenii cum să devină mai buni, să ofere feedback în așa fel încât elevii să învețe mai bine, profesorii să predea mai bine, școlile să devină mai bune.

De asemenea, să lucreze cu profesori din alte școli și să învețe și din experiențe exterioare. Știu tot felul de culturi foarte diferite, dar provocarea în foarte, foarte multe sisteme de educație nu este la elevii conservatori, ci la liderii conservatori din școli și din sistemele astea de Educație. Să construim o capacitate de conducere modernă, de viitor, este una dintre provocările fundamentale.

Putem de asemenea să oferim un mediu în care directorii de școli să fie antreprenoriali, să prioritizeze noutatea, să vină cu soluții și cu idei noi. Toate lucrurile acestea sunt ușor de spus, dar, într-adevăr, foarte greu de făcut. Iar drumul reformei educaționale e plin de idei bune care au fost prost aplicate. Peste tot în lume. Așa ca problema e la implementarea politicilor.

Și trebuie să spun că noi, ca părinți, suntem de multe ori parte a problemei, nu a soluției. Nu suntem foarte încântați și atunci când copiii noștri nu mai învață ceea ce era important si ce învățam noi în trecut. E foarte ușor să adaugi ceva sistemului de educație, dar e foarte greu să iei, să scoți ceva, pentru că părinții devin foarte nervoși. La fel, devenim foarte agitați și atunci când copiii noștri învață lucruri pe care noi nu le înțelegem. De-aia este atât de greu pentru profesori să inoveze într-adevăr, să vină cu noutăți. Societatea, de multe ori, îi trage înapoi. Așa că profesorii preferă să predea așa cum au fost ei învățați și cum i-au învățat pe cei cărora le-au predat și în trecut.

Pentru că, din nou vă spun, încercăm să educăm profesorii așa cum ne educăm copiii, îi trimitem la școală, la universități, le dăm profesorilor posibilități relativ limitate de a învăța de la colegii lor, împreună cu colegii lor.

Profesorii români petrec foarte puțin timp observând alți profesori la ore, la cursuri, discutând cu alți profesori despre noutățile din pedagogie. Crearea unei platforme pentru toate aceste lucruri este de importanță crucială.

Bineînțeles, ca creator de politici în educație poți pierde alegerile pe seama Educației, dar rareori câștigi alegerile pe seama Educației pentru că durează atât de mult timp să transpui ideile bune în rezultate mai bune. De aceea România educată este un pas înainte promițător, așează cadrul pe termen lung pentru reforma educației.”

FOTO: romaniaeducata.eu/Administrația Prezidențială