Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui au demarat anchete în cazul unui profesor de la un liceu din municipiul Huşi după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care cadrul didactic lovea un elev şi ţipa la el adresându-i cuvinte jignitoare, relatează Agerpres.
“Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la situaţia prezentată, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.
Conducerea IŞJ Vaslui a precizat că profesorul nu a creat până acum probleme şi nu a mai fost implicat în incidente similare.
“Am dispus întrunirea comisiei de disciplină care va analiza cazul profesorului şi va dispune măsurile legale, numai că situaţia este mai delicată deoarece directorul liceului este în izolare, iar directorul adjunct are, de asemenea, o problemă medicală. Am ascultat şi eu înregistrarea şi pot spune că nu sunt de acord cu un astfel de comportament din partea unui cadru didactic. Este un profesor care nu a creat până acum probleme’, a declarat, joi, pentru Agerpres, inspectorul general şcolar Elena Mustaţă.
Până la stabilirea unor măsuri, profesorul continuă să predea.
Photo 149505622 © Gan Chaonan – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.