Anchete la Huși în cazul unui profesor de liceu înregistrat când lovea un elev și țipa la el

900 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui au demarat anchete în cazul unui profesor de la un liceu din municipiul Huşi după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care cadrul didactic lovea un elev şi ţipa la el adresându-i cuvinte jignitoare, relatează Agerpres.

“Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la situaţia prezentată, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.

Conducerea IŞJ Vaslui a precizat că profesorul nu a creat până acum probleme şi nu a mai fost implicat în incidente similare.

“Am dispus întrunirea comisiei de disciplină care va analiza cazul profesorului şi va dispune măsurile legale, numai că situaţia este mai delicată deoarece directorul liceului este în izolare, iar directorul adjunct are, de asemenea, o problemă medicală. Am ascultat şi eu înregistrarea şi pot spune că nu sunt de acord cu un astfel de comportament din partea unui cadru didactic. Este un profesor care nu a creat până acum probleme’, a declarat, joi, pentru Agerpres, inspectorul general şcolar Elena Mustaţă.

Până la stabilirea unor măsuri, profesorul continuă să predea.

Photo 149505622 © Gan ChaonanDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Elevul ce a facut?
    Elevii de astazi au doar drepturi, fara nici un fel de obligatii!
    Oare profesorul ala a ridicat tonul asa fara nici o cauza? Se plictisea predând la clasa?

  2. Nu știu cum a fost situația dar e foarte rău ca s-au desființat școlile de corecție.Este adevărată vorba ca un mar stricat le strica pe celelalte. Pierzi o clasa întreaga pentru unu -doi copii cu probleme și în loc sa ii aduci pe ei la școală,sa ii educi,integrezi,ei trag toată lumea după ei,te educa ei pe tine și clasa e pierdută.Marea problema cu” sa avem elevi” a nenorocit și copii care mai puteau fi educați cât de cât.Sunt unii care datorita problemelor pe care le au :tendințe psihopate,alte probleme de ordin psihic etc nu se integrează orice le-ai face.Nu sunt educabili în program normal și se vede cum creierul lor rulează pe un alt program:n-au empatie,sunt agresivi,au o falsa solidaritate doar pentru a-si manifesta agresivitatea etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa

Sute de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” după relaxarea măsurilor sanitare. Medicul Raluca Alexandru: Nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, nu ne mai spălăm pe mâini

Sezonul gripei a început puternic odată cu renunțarea la măsurile de siguranță privind răspândirea coronavirusului, care ne protejau și de alte viroze respiratorii. Astfel, 350 de copii cu simptome de…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Pace 2022: Lupta pentru drepturile omului a dus distincția la Ales Bialiatski din Belarus și la două organizații pentru democrație. Cei 918.000 de euro se împart în mod egal

Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2022 este acordat avocatului pentru drepturile omului Ales Bialiatski din Belarus, organizației ruse pentru drepturile omului Memorial și organizației ucrainene pentru drepturile omului Center…
Vezi articolul

Cursuri online în capitala statului Filipine, timp de două zile, din cauza căldurii extreme / 47.000 de școli cu ore decalate sau online în țară / Temperaturi de peste 45 de grade în Asia de Sud-Est

Cursuri şcolare organizate în format online în Filipine, parcuri supraaglomerate în Myanmar şi alertă de caniculă în Bangladesh: Asia de Sud-Est continuă să fie afectată duminică de temperaturi anormal de…
Vezi articolul

UPDATE PROIECT Studenții care lucrează sau cei care sunt părinți vor putea să participe la cursuri în sistem hibrid sau online. În norma cadrelor didactice apar cursurile remediale, prevede Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar

Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru organizarea și finanțarea Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Programul își propune să ofere suport concret tinerilor…
Vezi articolul