Ministerul de Finanțe (MF), cel care face plata burselor școlare către autoritățile din teritoriu, va demara anchete în județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea sumelor de către elevi, potrivit unei informări transmise de instituție. Este vorba de bursele de merit, performanță, studiu și ajutor social care, potrivit celei mai recente hotărâri de guvern, trebuie primite de elevi în fiecare zi de 15 a lunii.
Cei de la Finanțe mai anunță și că banii sunt deja la trezoreriile locale, iar că primăriile îi pot extrage dacă depun cererile specifice.
“Prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 mld lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 mil lei în urma rectificării bugetare. Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile Trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri. Așadar, banii nu sunt la MF, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei“, motivează MF.
- Amintim că mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, performanță, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de Hotărârea de Guvern (HG) nr. 1138 din 14 septembrie 2022, este precizat clar în actul normativ: “la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”. Într-un răspuns la o solicitare a Edupedu.ro, Ministerul Educației susține că va cere “o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară”. – detalii aici
Potrivit informării de la Finanțe, “Ca urmare a articolelor apărute în presă, MF a demarat o anchetă la nivelul județelor, pentru stabilirea planului și execuției sumelor defalcate din TVA și a destinației acestora la nivelul UAT-urilor, în vederea aflării cu rapiditate și exactitate a blocajelor și remedierii situației. Dar, indiferent de fluxul banilor de la central la local și de eventuale blocaje, vrem să asigurăm atât părinții îngrijorați cât și elevii că MF face tot ce îi stă în putință pentru o rezolvare cât mai rapidă”.
“Sumele aprobate prin legile bugetare anuale și prin cele de rectificare sunt la dispoziția autorităților administrației publice locale odată cu aprobarea lor în bugetele proprii și parcurgerea etapelor prevăzute de lege pentru utilizarea fondurilor. Utilizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată de către autoritățile administrației publice locale se face prin solicitarea acordării sumelor cuvenite la unitatea Trezoreriei Statului la care sunt arondate.
De altfel, cum se specifică și în HG 1138/14.09.2022 Art1. Alin 2, bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație”, conform aceleiași precizări.