Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui a demarat, miercuri, o anchetă la şcoala din localitatea Protopopeşti, comuna Tăcuta, unde un învăţător ar fi bătut cu băţul la palmă un elev în vârstă de 7 ani, deoarece nu ştia tabla înmulţirii, potrivit Agerpres.
Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor după ce părinţii copilului au condamnat în mediul online comportamentul cadrului didactic.
“O echipă formată din doi inspectori din cadrul instituţiei s-a deplasat la şcoala respectivă, pentru a efectua verificări cu privire la aspectele semnalate. Vom reveni cu un punct de vedere, în funcţie de rezultatele acestor verificări”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IŞJ Vaslui, Andrei Huiban.
Până la această dată nu a fost înregistrată o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui cu privire la acest caz, mai notează Agerpres.