Inspectoratul Școlar Mureș va începe o nouă anchetă la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș. Sursele Edupedu.ro au spus că miercuri va avea loc o ședință cu părinții la care vor participa și cei de la inspectorat și conducerea școlii. Contactat de Edupedu, ro, inspectorul școlar general Sabin Pașcan nu a dorit să ofere detalii, spunând că va reveni cu un comunicat de presă după finalizarea anchetei.
Amintim că Edupedu.ro a fost contactat inițial de părintele unei fete agresate de învățătoare, care ne-a trimis și înregistrări audio cu ce se întâmplă la clasă. Înregistrările audio relevă un limbaj umilitor în timpul orelor cu copii de 8-9 ani, învățătoarea folosind expresii ca: „ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip”, „minte îngustă!”, „specimene de colegi”, „unul mai bătut în cap ca altul”, „la școală specială pentru ăștia care nu învață”. Mai multe detalii puteți citi în materialul inițial aici.
Amintim că în urma publicării acestui articol, mai mulți părinți ai căror copii au probleme la clasa învățătoarei Alexa ne-au contactat. O parte din părinți și-au mutat deja copiii pentru a scăpa de traumă – 5-6 familii – alții au copii mai mari care au terminat învățământul primar la clasa învățătoarei Alexa și restul sunt părinți care au copiii înscriși acolo în prezent. Am publicat încă două materiale cu mărturiile lor și vor mai urma.
A existat și o încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la școal din Târgu Mureș din partea unui alt părinte care a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții
Reamintim că Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere învățătoarei acuzate de părinți de comportament agresiv la adresa copiilor, însă aceasta a refuzat, apoi a revenit spunând că o să ne trimită un punct de vedere. În momentul în care îl vom primi, îl vom publica.
Ce se aude pe înregistrările primite de Edupedu.ro de la mama care a depus sesizările și dovezile audio la instituțiile competente:
„Ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip, ce-i în capul tău, creier nu este nici într-un caz, nici într-un caz”.
„2 împărțit la 8! Tu, deșteaptă care ești! 2 împărțit la 8!? Așa se află jumătatea lui 8?! Le împarți pe 2 la 8, tu, tu, minte îngustă! Minte îngustă!”
„Ce-i cu capul tău, măi, (…) ce-i în capul ăla al tău, varză că învățătură nu-i, varză! Nu știu ce e în capul ăla al tău că minte nu ai deloc”.
„Mulțumită câtorva specimene de colegi care nu se străduiesc să învețe, dar sunt campioni la prostii și la bârfe și la povești, dar la învățat ferescă sfântul!”
„Uite ce specimente avem în clasă! Vedeți?! O …, o … [nume de copii – N.Red.] care nu-și fac temele oră de oră, zi de zi, zi de zi, zi de zi, nu-și fac temele ca lumea, uitați-vă și voi cum ne trag înapoi și stăm pe loc”.
„Ce să-ți zic, măi, copile, ce să-ți zic? Care-i prima întrebare, că deja m-am lămurit cu tine! (…) Doamne, dă-mi răbdare! Doamne, unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean, și (…)”.
„Bun, la școală specială pentru ăștia care nu învață, eu nu o să mă mai… cu ei, este școală specială pentru copiii care nu învață sau nu pot să învețe, dragă, și este loc suficient și pentru voi, n-am ce să vă fac”.