Anca Nedelcu, profesor în științele educației, despre continuitatea pedagogică și pandemia

Analiza este semnată de Anca Nedelcu, profesor universitar și prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Analiza trimisă Edupedu.ro face parte din campania universitară Vocea experților UB – COVID 19:

”La continuité pédagogique” este formula pe care Ministerul Educației din guvernul francez a ales-o pentru a integra într-o formă conceptuală eforturile didactice pe care le presupune școala mutată, în mod excepțional, în casele elevilor și ale profesorilor, din cauza pandemiei de coronavirus. Firește, alăturarea celor două concepte nu e o construcție surprinzătoare pentru lumea educației; formula exprimă un principiu cu rol de coloană vertebrală pentru toate procesele didactice, derulate oriunde, oricând, în izolare sau între pereți de clase. Însă, în acest context particular, al necesități mutării învățării în afara școlilor, în condiții de criză, ideea de continuitate capătă altă rezonanță și altă greutate.

În fapt, este exact ceea ce trebuie să se întâmple în școală acum, în această situație de desprindere forțată de organizarea clasică a sistemului, de structurile și rutinele sale. În acest moment, evitarea rupturilor în învățare, a discontinuităților didactice și de comunicare trebuie să reprezinte, cu certitudine, o prioritate a tuturor sistemelor educaționale. Și nu e vorba doar de o continuitate a învățării – aceasta fiind un fenomen multifațetat, alimentat din diverse surse, care se întâmplă mereu, oriunde, nu doar în clasă, – nu e vorba doar de o continuitate educațională, ci de una pedagogică. Acest lucru presupune o organizare deliberată a eforturilor didactice menite să păstreze o legătură consistentă, cu semnificații și rost între cadrele didactice și elevi sau studenți. Nu înseamnă în mod automat o încăpățânare strictă de a ”parcurge materia”, de a bifa obiective cognitive, cu orice preț, printr-o traversare în galop, fără noimă a conținuturilor planificate anterior. Este o concentrare de eforturi care să păstreze proaspătă dispoziția de învățare a tuturor, antrenarea minților pe temele fundamentale ale unui domeniu, păstrarea comunicării și a comunității educaționale.

Aceste solicitări la care trebuie să răspundă educația nu sunt deloc facile. Reușesc oare sistemele educaționale să le pună în practică, să își păstreze funcționalitatea și să-și atingă finalitățile? Analizele și cercetările ulterioare pandemiei probabil vor arăta clar dacă stabilitatea și măsurile luate au fost suficient de solide să susțină învățarea sau nu.

Până atunci, iată câteva dintre modalitățile de reacție ale educației la situația fără precedent cu care este confruntată (un procent 87% din populația școlară a planetei, adică peste un miliard de elevi și studenți din 165 de țări nu frecventează școala, conform statisticilor făcute publice recent de către UNESCO). Diferitele inițiative preferate de guverne, școli, profesori pentru a ajunge eficient la copiii și studenții din ”izoleta educațională” includ:

– Elaborarea la nivel central a unor documente de sprijin pentru organizarea școlii de acasă (metodologii, ghiduri, pachete de resurse), în special pentru mutarea predării în mediul online;

Preocuparea pentru asigurarea unui minim de fundament conceptual pentru școala forțată să se desfășoare de acasă există în multe contexte educaționale, deși unele documente care rezultă din eforturile grăbite ale decidenților sunt sumar și schematic elaborate. Totuși, acestea există și merită menționate. Spre exemplu, „Ghidul privind învățarea la distanță”, publicat în Polonia, descrie responsabilitățile diferiților actori educaționali (profesori, directori, consilieri), e detaliat și operațional. La fel se întâmplă și în cazul Metodologiei privind Continuarea la Distanță a Procesului Educațional în Condiții de Carantină”, aprobată în Republica Moldova. Documentul listează principii, atribuții, descrie concepte. Acesta face, spre exemplu, o distincție clară între învățământul la distanță (formă alternativă de învățământ în cadrul căreia se asigură continuarea procesului educațional în condiții de autoizolare, prin intermediul diverselor instrumente de comunicare la distanță) și comunicarea la distanță (ansamblu de acțiuni și procese mediate de tehnologii de comunicații).

– Susținerea școlii de acasă prin platforme specializate pentru învățarea online și site-uri oficiale care centralizează inițiativele din acest domeniu

Aici, opțiunile sunt multiple (incluzând și eforturi din România), iar platformele diferite și frecvent accesate (de exemplu, site-ul recomandat de Ministerul Educației din Polonia a înregistrat 4 milioane de vizualizări de pagini pe zi și aproape 800 de mii de utilizatorii în numai câteva zile).

– Susținerea elevilor și a părinților prin mesaje frecvente, explicații, întrebări și răspunsuri;

E cazul Franței, de exemplu, care răspunde concret diferitelor întrebări ce pot să apară în practică („ce fac dacă sunt director de școală și nu am Internet?”, ”școala noastră nu are site, cum procedez?” etc.); interesant este și exemplul Arabiei Saudite care trimite mesaje frecvente pe rețelele de socializare cu sfaturi pentru toate părțile implicate și îndemnuri la utilizarea tehnologiei;

– Instituirea de măsuri clare care să promoveze abordări echitabile în educație, dat fiind că, în situațiile de criză, cei vulnerabili devin și mai vulnerabili. Câteva exemple au fost contabilizate recent de UNESCO. China a cumpărat, pentru familiile în dificultate, un număr mare de computere și pachete de telecomunicație susținute financiar de autorități. Franța a tipărit pe suport hârtie activități și sarcini de lucru pentru 5% dintre elevi, cei care nu au acces la internet, în timp ce Portugalia a inițiat un parteneriat cu serviciile poștale pentru a livra copiilor, acasă, fișe de lucru. Polonia a lansat o licitație de 180 milioane de zloți pentru echipamente informatice pentru studenți și profesori.

– Reorganizarea procedurilor de evaluare (ajustarea calendarelor de examen, anulare sau reprogramare de examene). Olanda a anunțat ferm că este un an fără examene naționale în învățământul preuniversitar, în timp ce multe alte sisteme au optat explicit pentru trecerea la evaluarea exclusiv online, mai ales în mediul universitar. China a făcut acest lucru, Olanda, de asemenea. Chiar și tezele de doctorat pierd din ritualul ceremonios al prezentării față în față și se mută în lumea electronică (Universitatea din Amsterdam anunța, pe 26 martie 2020, organizarea primei ceremonii online de susținere publică a titlului de doctor).

– Promovarea de soluții descentralizate, ce lasă loc inițiativelor diferite, multe decizii procedurale fiind plasate în grija autorităților locale și a școlilor/universităților;

Multe exemple vin din Olanda, acolo unde există deja acest antrenament de gestionare pe plan local a descentralizării în educație, măsură cu puternică susținere culturală. Ca urmare, multe instituții de învățământ superior pot rămâne deschise, deși nu mai fac ore, dar pot să ofere acces la biblioteci și alte spații care pot să fie în continuare frecventate.

– Susținerea părinților, mult mai solicitați de organizarea actuală a educației de acasă;

Cei pe umerii cărora cade o mare parte din povara didactică primesc sprijin ”metodologic” (platforme special structurate în acest sens, cum este, de exemplu, Edugestio în Spania) sau se bucură de facilități care să le permită activitatea de acasă (concedii plătite etc.) De asemenea, în multe țări – cum este și Marea Britanie – anumite școli sunt deschise pentru copiii personalului cheie (personal medical, unele cadre didactice, asistenți sociali, angajați de bază în sistemul juridic, în biserică, jurnaliști, lucrători în administrația centrală și locală, cei din rețelele de alimentație, de la producție și vânzare, poliție, armată, pompieri, gardieni, lucrătorii în transport, utilități, salubritate). Ca urmare, acum o săptămână, se estima că un procent de până la 20% din elevi încă frecventează școala britanică (conform National Association of Head Teachers – NAHT).

Toate aceste măsuri, alături de altele similare, încearcă să transforme soluția de avarie adoptată – închiderea școlilor – într-un context încă funcțional de învățare pentru a nu rata un an școlar/universitar parcurs mai mult de jumătate.

Acestor inițiative de la nivel macro li se adaugă multiple expresii ale creativității didactice individuale, ce țin de priceperea școlilor și, mai ales, de cea a profesorilor, de a duce învățarea, eficient, mai departe. Decantarea mini-lecțiilor de creativitate și responsabilitate, împărtășite de cadrele didactice pe diferite canale, conturează câteva sugestii de acțiune în spiritul continuității pedagogice menționate anterior.

În primul rând, practicile de predare eficientă, valabile în interacțiunile față în față, trebuie păstrate și în online. Un profesor bun este un profesor bun indiferent de modalitățile prin care își transmite ideile. Transferul de creativitate de la activitatea din clasa reală la cea mediată tehnologic este vizibil în cazul educatorilor responsabili, cărora le pasă. Acest lucru nu înseamnă că cei care se manifestă sonor în mediul digital sunt singurii care își asumă continuarea procesului de învățare. Există multe alte forme de asigurare a calității în predare și în promovarea interacțiunilor didactice, mai ales în contextele în care accesul la tehnologie e dificil, dacă nu chiar imposibil. Tocmai de aceea, e important de precizat că școala de acasă nu înseamnă doar platforme digitale, fascinante prin performanțele lor tehnice; la fel de importante sunt și activitățile de învățare gestionate telefonic sau cele care ajung tipărite la elevii/studenții fără acces la Internet.

Apoi, e bine de înțeles că simpla prezență online nu înseamnă automat eficiență; oricât de sofisticate ar fi soluțiile digitale, ele nu pot să salveze opțiunile didactice neconvingătoare, inabilitățile de comunicare, conținuturile șchioape sau structurate greșit! Tehnologia nu e un profesor în locul profesorului, ea e utilă atunci când e integrată într-un demers didactic bine organizat, planificat cu atenție, condus cu măiestrie, cu improvizații controlate, cu obiective intenționat stabilite și comunicare adecvată.

De asemenea, e important ca școala de acasă să fie percepută ca o stare excepțională, așezată pe un fundal de tensiune și incertitudine. Nu e o educație la distanță așa cum scrie la manual, nu poate pretinde reacții de răspuns care să ignore emoțiile celor angrenați în derularea proceselor respective de învățare. În această situație provocatoare, mașinile care mediază comunicarea didactică sunt mașini, iar oamenii sunt oameni! Aceștia din urmă au nelămuriri, frici, ce nu pot să fie negate sau ignorate. Școala de acasă trebuie să fie realistă în raport cu acest context în care se desfășoară și chiar să accepte că, în aceste momente, mai puțin înseamnă mai mult! Așteptările exagerat de ridicate, perfecționiste, centrarea excesivă pe conținuturi și rezultate, în dauna proceselor, împovărarea celor care învață cu teme doar pentru a bifa formal parcurgerea de ore nu sunt elemente care să conducă la eficiența procesului. Școala de acasă trebuie să țină cont de dispoziția de învățare a tuturor, să-și infuzeze mesajele cu formule, clasificări, rezolvări de probleme, dar și cu înțelegere și răbdare. Școala de acasă nu e doar o enciclopedie, ci și o aventură comună de cunoaștere, de învățare și de traversare în condiții bune, împreună, pe cealaltă parte a crizei.”

Anca Nedelcu este profesor universitar și prodecan la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Are un portofoliu bogat în activități specifice domeniului educațional: cadru didactic, cercetător, coordonator de program de studii masterale, manager de proiecte, consultant internațional.  A coordonat numeroase proiecte de cercetare – dezvoltare, lucrând în colaborare cu instituții ca Banca Mondială, UNICEF, UNESCO , Network for Education Policy Center, Open Society Institute, Ministerul Educației, Centrul Educația 2000+, Agenția Națională pentru Romi etc. Împreună cu studenții săi a dezvoltat un blog academic pe probleme educaționale – Sucitoruldeminti.ro – un proiect colaborativ de tip ”service learning”.

Foto: Pexels.com