ANALIZĂ Rezultatele elevilor din București la Evaluarea Națională 2024, înainte de contestații: A scăzut numărul mediilor între 9 și 10, un elev cu media 9,60 are mai puțini concurenți în fața sa în ierarhie / Mediile de admitere la unele licee de top vor scădea

32.193 de vizualizări
Foto: © Udra11 | Dreamstime.com
În București, numărul elevilor cu medii între 9 și 10 la Evaluarea Națională 2024 a scăzut cu 587, față de 2023 (echivalentul a 22 de clase cu câte 26 de elevi), astfel că un elev cu media 9,60 are mai puțini concurenți în fața sa în ierarhie, conform datelor Ministerului Educației. În acest context, este posibil ca mediile de admitere la unele licee de top să fie mai mici în 2024, față de 2023. 

Exemplu:

Un elev cu media cu media 9,60, înainte de contestații, are mai puțini concurenți în fața sa în ierarhia Evaluare Națională 2024.

În 2023, un elev cu media 9,60 era pe poziția 1601 (ultima poziție din clasament cu această medie). 

În 2024, un elev cu media 9,60 ocupă poziția 1275 ( ultima poziție din clasament cu această medie).

Pentru admiterea la liceu 2024 sunt peste 400 de locuri în plus la licee teoretice și tehnologice din București, față de anul trecut, echivalentul a 16 clase.

Edupedu.ro a publicat Lista liceelor teoretice din București unde s-au suplimentat locurile. Sunt 9 clase în plus față de anul trecut, dintre care doar una este la profil matematică informatică.

În acest context, când completezi opțiunile pentru liceu, trebuie să ai în vedere în acest an media de admitere din Broșura de admitere, câți candidați sunt în fața ta cu medii mai mari, câți elevi au aceeași medie ca tine și să iei în calcul și numărul elevilor din județul Ilfov, care ar putea participa la repartizarea din București.

  • În 2023, peste 1500 de elevi din județul Ilfov au fost admiși la liceele din București, dintre care 366 cu media de admitere peste 9.
Rezultatele elevilor din București la Evaluarea Națională 2024, numărul de candidați și ce medii au obținut
Anul2021202220232024
Candidați înscriși120061562916.34016.760
Candidați cu medii11.80115.42816.15416.566
Medii între 1 și 4,991.4441.2921.7991.942
Medii între 5 și 6,993.0363.7753.2353.929
Medii între 7 și 8,994.7306.3746.5076.669
Medii între 9 și 102.5913.9874.6134.026
Sursa date: Ministerul Educației

Distribuția mediilor

  • 1.942 elevi cu cu medii 1-4,99
  • 801 elevi cu cu medii 5-5,49
  • 873 elevi cu cu medii 5,5-5,99
  • 1.064 elevi cu cu medii 6-6,49
  • 1.191 elevi cu cu medii 6,5-6,99
  • 1.071 elevi cu cu medii 7-7,49
  • 1.324 elevi cu cu medii 7,5-7,99
  • 1.496 elevi cu cu medii 8-8,49
  • 1.777 elevi cu cu medii 8,5-8,99
  • 2.072 elevi cu cu medii  9-9,49
  • 1.704 elevi cu cu medii 9,5-9,99
  • 28 elevi cu cu medii de 10
Cum s-a schimbat poziția în ierarhie a unui elev, în funcție de medie, în București
MediaPoziția în ierarhia din 2021 a ultimului candidat cu media respectivăPoziția în ierarhia din 2022 a ultimului candidat cu media respectivăPoziția în ierarhia din 2023 a ultimului candidat cu media respectivăPoziția în ierarhia din 2024 a ultimului candidat cu media respectivă
108219428
9,80292538707471
9,609701.5681.6011.275
9,501.3522.0862.0461.732
9,003.2694.8344.6134.026
8,504.8077.0866.9166.098
8,006.0798.7658.6947.875
7,008.21211.48711.12010.695
6,009.85513.59512.87612.950
5,0011.08514.80114.35514.624
Sursa date: Ministerul Educației
Criteriile de departajare pentru elevii cu aceeași medie de admitere la liceu 2024

Pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii, conform ordinului nr. 6.154 din 31 august 2023 (art. 2 alin. (8)):

„a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;

c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;

d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale;

(9) În cazul în care la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (8) lit. a) – d) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.”

Cum se calculează media de admitere la liceu 2024, potrivit ordinului 6.154 din 31 auguste 2023 (anexa 2)

I. Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025

1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională*.

* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. 

În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar.

Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

Foto: © Udra11 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. am observat că ierarhia celor cu aceeași medie este în funcție de nota la limba română.. ori anul acesta este în funcție de media generală obținută în gimnaziu. Sper că ierarhia finală după contestații să fie conform legii.. altfel ne trezim cu sute de procese în justiție

  2. Soc, soc, soc! Elevii cu note de 10 curat sunt următorii……. Dar pe cei cu 9.95 ii aruncam la gunoi? Ca în fiecare an presa avidă de senzațional face clasamente, rezolva chestii…In Romania totul se rezolva în presă..economoa, educația, sănătatea, turismul…Soc, soc, șoc….Stiati ca elevii de 9.95 au avut toate rezolvările corecte? Dar noi îi cautam pe cei cu 10 curat să îi dăm la ziar. După care, tot presă ne da articole de la psihologi…cum sa-ti ajuți copilul, care este în competiție doar cu el însuși nu cu ceilalți. ȘOC, ȘOC, ȘOC …a scazut procentul de promovare de la 76% la 75%.Serios…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„La sfârșitul clasei a VIII-a nu este normal să fac o evaluare la doar două discipline” – spune liderul sindical din educație Marius Nistor / Despre înlocuirea Evaluării Naționale cu o examinare transdisciplinară cu 4 probe: Cadrele didactice își doresc așa ceva. Au nevoie însă de foarte multă coerență legislativă, de transparență și predictibilitate

Evaluarea Națională susținută de elevii claselor a VIII-a trebuie modificată, astfel încât tinerii să nu mai fie examinați la doar două discipline – Română și Matematică, spune liderul unuia dintre…
Vezi articolul

„Fraudă fără precedent” la examenele naționale, acuză Consiliul Național al Elevilor după ce subiectele la Evaluarea Națională și la proba de Limba română de Bacalaureat 2024 s-au scurs la presă / CNE: o „veste proastă” într-un „an cu deosebită relevanță pentru viitorul politic al României”

„Examenele naționale sunt tratate cu mai multă superficialitate decât oricând”, apreciază Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-o luare de poziție făcută publică luni. Organizația acuză o „fraudă fără precedent” la…
Vezi articolul