ANALIZĂ Profesorii din România câștigă cu până la o treime mai puțin, în medie, față de angajații cu studii superioare din mediul privat

Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com

În România profesorii câștigă cu până la o treime mai puțin, în medie, față de angajații cu studii superioare din mediul privat, potrivit unei analize publicate pe site-ul specializat Euridyce, al Comisiei Europene, făcută pe baza datelor Eurostat și a celui mai recent raport despre salarizarea cadrelor didactice în Uniunea Europeană.

Analiza este semnată de Sonia Piedrafita de la Centrul pentru Studii de Politici Europene de la Bruxelles (CEPS), un thinktank independent. Autoarea arată astfel cât de bine sau de prost este plătit un profesor în comparație cu meseriile similare, adice cele care presupun formare prin studii universitare și o carieră mai lungă pentru a căpăta abilitățile specifice.

“Actuala criză a creat în domeniul educației provocări fără precedent. Profesorii din Europa au jucat un rol esențial în organizarea și asigurarea școlii online și, acolo unde s-a întâmplat asta, în întoarcerea în siguranță la școli, în ciuda lipsei de sprijin și resurse. Criza ne arată cât de valoroasă, dar și solicitantă este profesia didactică

Compentențele și devotamentul profesorilor sunt, de asemenea, indispensabile în perioadele normale, pentru ca elevii/ studenții/ cursanții să își atingă potențialul maxim. Dar, remunerația lor este suficient de competitivă pentru a atrage și a păstra absolvenții cei mai calificați și pentru a-și menține angajamentul față de predarea de calitate?”, se întreabă autoarea.

Cel mai recent raport Eurydice cu privire la salarii și indemnizații pentru profesori și directori de școli în Europa 2018/19, care acoperă cele 38 de țări Erasmus +, include salariile brute medii anuale ale profesorilor din învățământul primar și secundar (gimnaziu și liceu). Acești profesori au, în general, o calificare la nivel de licență sau masterat pentru a profesa. S-au realizat diverse comparații între salariile cadrelor didactice și cele ale altor lucrători cu studii superioare constantându-se că doar în trei țări – Lituania, Norvegia și Portugalia, cadrele didactice de la toate nivelurile de educație câștigă salarii medii la egalitate cu alți lucrători cu studii superioare din sectorul privat.

Profesorii de la nivel secundar, gimnaziu și liceu, din Regatul Unit și cei de la nivel secundar superior (liceu) din Danemarca, Germania, Austria și Finlanda primesc, de asemenea, salarii comparabile. În restul statelor însă, profesorii câștigă mai puțin și cu aproximativ o treime mai puțin. Iar cea mai mare diferență este semnalată în România.

În graficul de mai jos sunt comparate salariile profesorilor cu salariile medii ale lucrătorilor care au studii superioare din industrie, construcții și servicii, din afara sectorului public, în 22 dintre aceste sisteme de învățământ, pe baza informațiilor din Ancheta Eurostat privind structura veniturilor din 2018.

Sursa: Eurydice.eu

Profesorii din școlile primare sunt cei mai dezavantajați, mai arată analiza. Învățătorii câștigă mai puțin de 90% din câștigurile medii ale celorlalți lucrători cu studii superioare în 17 din cele 22 de sisteme de învățământ pentru care au fost disponibile date. Profesorii din gimnaziu câștigă mai puțin de 90% din câștigurile medii ale celorlalți lucrători cu studii superioare în 14 din cele 22 de sisteme educaționale. Pentru jumătate dintre ei, salariul mediu este de 83% sau mai puțin. Doar în 10 dintre aceste sisteme de învățământ, salariul mediu al cadrelor didactice din liceu este mai mic de 90%. 

Salariile din statistici trebuie plasate în contextul educațional și socio-economic al fiecărei țări și analizate și din perspectiva altor stimulente, mai scrie autoarea analizei. Dacă și cum acest lucru poate avea un impact asupra recrutării cadrelor didactice, menținerea politicilor și calitatea predării merită o analiză suplimentară, încheie aceasta.

La începutul anului 2020 expertul internațional Andreas Schleicher, coordonatorul testărilor internaționale PISA, de la OECD, atrăgea atenția că “în România, tratați profesorii de liceu mult mai bine decât pe educatori și pe învățători, deși este mult mai ușor să te descurci cu elevii de la liceu. Educația timpurie este mult mai valoroasă”, spunea acesta.

Reamintim că România se numără printre țările europene cu cele mai mici salarii pentru profesori, dar și cu cele mai mari creșteri salariale din ultimii ani, potrivit ultimului raport Eurydice pe tema salarizării cadrelor didactice în Europa.

Raportul, bazat pe datele aferente anilor 2018-2019, arată că salariul anual al profesorilor din România, una dintre țările cu cel mai mic PIB per capita din UE, pornește de la mai puțin de 9.000 de euro și ajunge, la vârful carierei, în jurul a 14.000 de euro anual.

Profesorii din România ajung la salariul maxim după 40 de ani de muncă la catedră, mai arată studiu Eurydice.

Foto: © Oleksandr Brylov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version