ANALIZĂ Plecarea de la Educație a lui Cîmpeanu, meșter în produs subiecte de presă, amputează o bună parte din comunicarea media a Guvernului Ciucă și a PNL, reiese din datele de monitorizare media din ultimele luni

1.839 de vizualizări
Foto: Captură – Digi24
Plecarea lui Sorin Cîmpeanu de la conducerea Ministerului Educației lasă Guvernul și partidul condus de Nicolae Ciucă fără unul dintre cei mai importanți piloni de vizibilitate media, reiese dintr-o serie de monitorizări recente, elaborate de agenția de monitorizare mediaTRUST. Cîmpeanu a fost unul dintre miniștrii cu cele mai dese apariții în presă, într-o perioadă de investiții masive în media ale partidelor politice, iar vizibilitatea sa a crescut în ultimele luni, pe fondul dezbaterilor privind proiectele de legi ale educației și începerea școlii. După demisia sa, în urma unei anchete de plagiat publicate de site-ul independent Pressone.ro, el a fost înlocuit de un nou ministru care dă semne că va fi mai retras în relație cu mass-media.
  • Datele de monitorizare au fost furnizate de mediaTRUST România, parte a Institute of Media Monitoring din Polonia, ce monitorizează, pe lângă resursele online/social media, aproape 40 de stații radio și TV și peste 500 de titluri de presă, conform datelor de pe site-ul agenției. Datele de monitorizare nu îl includ pe premier și i-au luat în calcul doar pe miniștrii cu portofoliu.
Septembrie 2022 – ultimele cifre

În ultima lună în care a fost activ ca ministru al Educației, anume 1-30 septembrie, perioadă marcată de începerea școlii și de continuarea discuțiilor privind legile educației, Sorin Cîmpeanu a avut parte de 689 de mențiuni pe principalele posturi TV, conform unei monitorizări mediaTrust transmise joi redacției Edupedu.ro. Aceasta îl plasează pe fostul ministru pe locul doi nu doar în rândul miniștrilor liberali (după ministrul energiei, Virgil Popescu – 1.075 de mențiuni monitorizate), ci și în rândul tuturor miniștrilor. Mențiunile referitoare la Cîmpeanu reprezintă 13,1% din totalul celor referitoare la membrii guvernului (5.276) și mai bine de un sfert (28,2%) din totalul mențiunilor referitoare la miniștrii PNL (2.441). Amintim că guvernul Nicolae Ciucă are, cu excepția premierului, 21 de miniștri.

  • Topul posturilor cu mențiuni referitoare la Sorin Cîmpeanu, conform monitorizării mediaTRUST indică o prezență echilibrată pe toate posturile de știri, mai puțin România TV: Euronews România (116), B1TV (100), Digi 24 (99), Antena 3 (96), TVR 1 (37).

Dacă pe TV, luna trecută, Sorin Cîmpeanu a fost depășit de un alt ministru, pe celelalte canale este lider, din punct de vedere al numărului de mențiuni:

  • Online și social media: fostul ministru al Educației a avut 10.075 de mențiuni, la distanță considerabilă de alți miniștri (următorul clasat: Virgil Popescu – 7.746 mențiuni). Aceasta înseamnă 17,6% din totalul mențiunilor referitoare la miniștrii guvernului Ciucă și 35,3%, adică mai bine de o treime, din totalul mențiunilor referitoare la miniștrii PNL, conform monitorizării citate.
  • Radio: Sorin Cîmpeanu a avut, în septembrie, 466 de mențiuni în materiale difuzate de posturile de radio monitorizate, ceea ce-l plasează, din nou, pe primul loc. Aceasta înseamnă aproape 1 din 5 mențiuni (17,4%) referitoare la toți miniștrii guvernului Ciucă și 40% dintre mențiunile referitoare la miniștri PNL (1.166).
  • Presă scrisă: Sorin Cîmpeanu a avut parte de 340 de materiale monitorizate, adică o cincime (19,4%) din totalul mențiunilor referitoare la miniștri (1.754) și 38,5% din totalul mențiunilor referitoare la miniștrii liberali (883).
Luna august 2022 – perioada consultărilor publice

Și în august, lună de vacanță, dar marcată de dezbaterea publică pe tema proiectelor de legi ale educației, Sorin Cîmpeanu a fost lider al aparițiilor media. A fost cel mai mediatizat ministru, ca număr de mențiuni, în presa online și social media, în presa scrisă și la radio, iar la TV a fost pe locul trei.

Astfel:

  • La TV, Sorin Cîmpeanu a avut, în august, 726 de apariții/mențiuni (cele mai multe la Euronews România, Antena 3, Aleph News, B1TV, Digi 24), conform monitorizării mediaTrust. Aceasta îl plasează în urma lui Virgil Popescu (PNL – 1.073 de apariții, în bună parte în contextul măsurilor privind scumpirile din energie) și Alexandru Rafila (PSD – 762 de apariții, mai ales în contextul cazului privind pastilele cu iodură de potasiu). Cîmpeanu a revendicat, astfel, 10,7% din totalul aparițiilor miniștrilor din guvern în luna august (6.768) și 29% dintre aparițiile miniștrilor liberali (2516).
  • În presa scrisă și online, Sorin Cîmpeanu a fost cel mai citat ministru, cu 7.736 de materiale – 13% din totalul materialelor monitorizate care făceau referire la miniștrii guvernului (59.936) și o treime din totalul referirilor la miniștrii PNL, în monitorizarea mediaTRUST (23.634).
  • La radio, fostul ministru al Educației a fost lider detașat, cu 491 materiale în luna august, dintr-un total de 2.672 de referiri la membrii cabinetului Ciucă (18,4% din total) și 1.136 referiri la miniștrii PNL (43,2%).

În presa scrisă, Sorin Cîmpeanu a fost, de asemenea, lider ca număr de apariții, cu 371 de materiale pe parcursul lunii august, cu 118 mai multe decât în iulie. Aceasta înseamnă 17,1% din totalul materialelor despre membrii guvernului Ciucă și 43% din totalul materialelor despre miniștrii PNL.

Iulie pe TV

În luna iulie, lună de concediu ce a urmat perioadei dedicate Bacalaureatului și Evaluării Naționale, dar în care, spre sfârșit, a fost declanșată dezbaterea publică pe tema legilor educației, Sorin Cîmpeanu a fost pe locul 5 în topul miniștrilor, din punct de vedere al aparițiilor TV, conform unei monitorizări mediaTRUST din vară. 

El era citat în 431 de materiale TV monitorizate (cele mai multe pe Euronews România, Antena 3, B1 TV, Digi 24, România TV). Era depășit de miniștrii Petre Daea (1.236 menționări), Alexandru Rafila, Adrian Câciu, Barna Tanczos. Chiar și așa, pe locul 5, Sorin Cîmpeanu revendica 7% din totalul materialelor TV despre miniștrii guvernului Ciucă (6203) și un sfert din totalul mențiunilor referitoare la miniștrii PNL (1665). 

Context: un nou ministru mai discret și investițiile politice în presa prietenoasă

În locul lui Sorin Cîmpeanu a venit, săptămâna aceasta, la Ministerul Educației Ligia Deca, în ultimii ani consilier prezidențial pe probleme de educație, știută ca principal coordonator al proiectului “România Educată”. În primele zile, ea a semnalat o distanțare de linia promovată de Sorin Cîmpeanu în relația cu presa, după cum Edupedu.ro a semnalat aici.

Ligia Deca a fost selectată din afara Partidului Național Liberal, într-o perioadă în care partidele de guvernământ au învestit masiv în media, în special în posturi TV, după cum au semnalat în ultima vreme o serie de anchete Europa Liberă, Recorder și G4 Media. Principalele materiale ale acestora:

În numeroasele sale apariții TV, fostul ministru Sorin Cîmpeanu a fost mai degrabă protejat pe teme-cheie, printre care plagiatul premierului. Pe această temă, abordările posturilor de televiziune au variat – de la un rar pressing pe subiect într-o emisiune Digi24 la evitarea completă a subiectului și la extrema opusă, în care oficialul a fost întrebat la TVR care ar fi soluția ca plagiatele să nu mai fie folosite în scopuri politice.

Citește și:
Ligia Deca se distanțează de modelul comunicării directe cu presa al predecesorului Sorin Cîmpeanu și numește un purtător de cuvânt la Ministerul Educației. Cine este Corina Popa, “vocea” noului ministru și ce spunea ea că ar face dacă ar ajunge să lucreze la minister?
Întrebare de moderator TVR pentru ministrul Educației: Cum să facem ca plagiatele să nu mai poată fi folosite în scopuri politice, cum s-a întâmplat în cazul domnului premier Ciucă? 

4 comments
  1. Campeanu a lasat un dezastru in sistem, si-a batut joc de sistemul preuniversitar, a elaborat legi pentru prieteni, discriminatorii si pro-plagiatori.
    Slujbasii politici din minister , din inspectoratele scolare si din scoli nu au avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume. De ce ar spune? Li se permite sa se comporte ca adevarati stapani pe mosie.
    In sistemul preuniversitar s-a elaborat un nou regulament, celebrul ROFUIP, dar lipseste un nou statut al elevului, care trebuia elaborat si publicat simultan cu noul ROFUIP. Suntem intr-un vid legislativ cu consecinte dezastuoase.
    Noua impartire a anului scolar pe module si o singura medie la sfarsitul anului scolar nu o intelege nici un profesor si nu are justificare pedagogica.
    Exista scoli unde directorii au in paralel si 20-25 de ore suplimentare saptamanal, niste adevarati supermani, probabil la fel de preocupati de problemele reale ca si ministrul demisionar!
    Daca le e bine lor, restul poate sa se duca de rapa!

  2. Cu alte cuvinte balastul lansat zilnic de Tâmpeanu ținea ocupată cu nimicuri țara in timp ce guvernul nu făcea nimic.

  3. Anularea comunicarii media a fost ideea lui Cimpeanu, care considera ca presa este vinovata de actul demisiei lui. In realitate, Cimpeanu va administra in continuare acest portofoliu ministerial, iar noul ministru va fi doar un umil executant. In noua viziune asupra invatamantului nu urmaresc decat economiile masive de la bugetul de stat, protejarea miilor de doctorate plagiate si politizarea integrala a sistemului de invatamant. Educatia propriu-zisa nu mai e considerata o prioritate, intrucat românul majoritar oricum nu apreciaza scoala. În mediul rural si in zonele cu o populatie majoritară de etnie rroma, abandonul scolar depaseste lejer 70-95%, iar programele guvernamentale gen “A II-a șansă” sunt total ineficiente. Aceste informatii sunt venite direct din surse PNL-iste si PSD-iste. PSD-ul are axact aceleasi opinii.
    Pana in 2024 vor fi concedieri masive in tot sistemul de invatamant, iar coruptia se va insera, cu subtilitatile ei, in tot cadrul legislativ. Asta si vor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Psihologul Mircea Miclea: E o modă acum, care bântuie printre părinți, că trebuie să-i lăsăm pe copii să facă numai ce le place lor să facă. Nu e bine. Educă-te să-ți placă ceea ce ești obligat să faci, nu să faci doar ceea ce îți place

Psihologul Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a explicat de ce e important să nu facem doar ceea ce ne place și mai ales cum să ne educăm…
Vezi articolul

Guvernele să măsoare pierderile de învățare din pandemie, îndeamnă UNESCO, UNICEF, Banca Mondială și OECD. Organizațiile insistă pe nevoia de acțiuni remediale, care nu există deloc într-o treime dintre țările lumii

Țările lumii care nu au evaluat pierderile de învățare ale elevilor în timpul pandemiei Covid-19 sunt îndemnate să o facă, într-un raport comun publicat marți de UNESCO, UNICEF, Banca Mondială…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ce a făcut Portugalia, deținătoarea recordului de imunizare împotriva Covid-19, să vaccineze “aproape complet” profesorii și 9 din 10 elevi de 12-17 ani – explicațiile Ministerului Educației din Lisabona

În Portugalia, țara cu cea mai avansată rată de vaccinare din Europa, imunizarea împotriva Covid-19 în rândul profesorilor este “practic completă”, iar 9 din 10 elevi cu vârste de 12-17…
Vezi articolul