Analiza pe itemi a rezultatelor de la simulare BAC 2024 nu a fost publicată încă de Ministerul Educației, deși termenul anunțat chiar de minister a fost 22 martie

3.100 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Analiza pe itemi a rezultatelor de la simulare BAC 2024 nu a fost publicată încă de Ministerul Educației, deși ministerul a anunțat pe 15 martie că „statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, vor fi făcute publice cel mai târziu pe 22 martie”.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că urmează să publice analiza pe itemi, însă nu a precizat când anume se va publica, în conferința de presă de luni, 25 martie.

“Urmează să publicăm gradul de reușită pe itemi pentru simularea examenului de bacalaureat și, așa cum am procedat și la simularea Evaluării Naționale, urmează să publicăm o analiză pe itemi, raportată la competențele urmărite, împreună cu recomandări de activități remediale sau de consolidare”, a spus Ligia Deca.

Analiza pe itemi a rezultatelor de la simularea pentru examenul de Bacalaureat 2024 ar fi trebuit publicată pe 15 martie, însă Ministerul Educației a justificat întârzierea precizând că sunt prea multe tipuri de subiecte și corectarea digitală a durat prea mult

“În contextul utilizării platformei de evaluare digitalizată, Ministerul Educației dispune pentru prima oară de date relevante pentru o imagine de ansamblu asupra gradului de reușită la fiecare dintre itemii administrați. 

În acest sens, menționăm că, dat fiind numărul mare de tipuri de subiecte (33) și faptul că procesul de evaluare s-a încheiat în cursul serii de joi, 14 martie, statisticile privind gradul de reușită pe fiecare item, la nivel național, vor fi făcute publice cel mai târziu pe 22 martie

Informațiile care permit astfel de analize, precum și analize ale gradului de reușită pe itemi vor fi disponibile la nivelul fiecărui Inspectorat Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv al fiecărei unități de învățământ odată cu transmiterea borderourilor de evaluare”.

  • La simularea EN VIII, unde peste 176 de mii de elevi au dat simularea doar la două probe, analiza pe itemi a fost publicată de Minister în aceeași zi cu rezultatele pe țară.

Rezultatele de la simulare nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. Potrivit procedurii de organizare a simulărilor în anul școlar 2023-2024, rezultatele nu se contestă (art. 13, alin. 8 din procedură) și pot fi trecute în catalog la cerere.

Art. 18 – „(1) Prezența și rezultatele elevilor la simulările naționale se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice. (…)

(3) Lucrările scrise ale elevilor care au susținut probele din cadrul simulărilor examenelor naționale se arhivează și se păstrează, până la sfârșitul anului școlar următor, în unitatea de învățământ din care provin aceștia”.

Informații de context

Ligia Deca, ministrul Educației, le-a mulțumit, luni, 25 martie, profesorilor care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”.

Mai mulți profesori au scris pe Facebook că timpul este scurt pentru evaluarea lucrărilor și numărul mare de lucrări. Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București a atras atenția că nu era un efort mare pentru minister dacă ar fi plătit corectarea la simulări. „Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare? a spus el într-o intervenție la TVR Info.

Citește și:
Cei peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale, tratați cu mulțumiri de Ligia Deca: Știm efortul / Cadrele didactice n-au fost plătite pentru corectură
Analiza pe itemi a rezultatelor de la simulare BAC 2024 va fi gata “cel târziu” peste o săptămână, anunță Ministerul Educației
Rezultate simulare BAC 2024: Aproape 40% dintre elevii de clasa a XII-a nu au luat nota 5 la Limba română / La matematică sau istorie, 35% nu au luat peste 5
Profesor evaluator la simularea pentru BAC 2024: Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Cred că nu seca bugetul ministerului
Rezultate simulare Bac 2024. În județul Timiș, aproape 60% au media sub pragul de promovare
Rezultate simulare BAC 2024. Profesorii au avut termen limită de evaluat lucrările pe platforma online. Notele elevilor vor fi comunicate vineri, 15 martie, la școală
SURSE Noul termen limită pentru evaluarea lucrărilor de la BAC 2024 a fost prelungit până miercuri, 13 martie, după nemulțumirile profesorilor
Câte 70-80 de lucrări primite de profesori la corectat, “până luni”, după simularea de BAC 2024. Mulți evaluatori spun că termenul e imposibil / Profesorii ar trebui plătiți pentru aceste simulări ale examenelor naționale, potrivit liderului sindical Marius Nistor
Rezultate simulare BAC 2024. Profesorii au avut termen limită de evaluat lucrările pe platforma online. Notele elevilor vor fi comunicate vineri, 15 martie, la școală
Peste 22 de mii de elevi au lipsit la simularea pentru Bacalaureat, la proba obligatorie a profilului / S-au prezentat mai mulți elevi decât anul trecut, potrivit datelor Ministerului Educației

3 comments
  1. Să fie scrise în bareme, la fiecare item, ce competențe au fost verificate și poate așa va fi clar pentru elevi, dar și pentru părinți, dacă au sau nu competențele respective.

  2. Ce părere aveți despre diferențele atât de mari ale notelor la simulare bac limba și literatura română? Cum este posibil sa existe diferente de peste 2 puncte? Aceasta este Romania educata?

  3. Nu au timp. Sunt in campanie electorală.
    Născocesc noi teme de polemică și învrăjbire a societății (dispariția bullyingului, supravegherea audio, burse de ,, reziliența “)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like