ANALIZĂ Numărul cazurilor de infectare la copii și tineri a atins un nou record în a cincea săptămână de școală: 1.692 de persoane. Reprezintă peste 14% din numărul total de infectări la grupa de vârstă 0-19 ani, de la începutul pandemiei până acum

10.184 de vizualizări
În a cincea săptămână de școală, 12-18 septembrie 2020, numărul cazurilor de infectare cu noul Coronavirus pentru grupa de vârstă 0-19 ani a fost cel mai mare de până acum, de 1.692, potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătății și analizate de Edupedu.ro. Față de numărul de cazuri din prima săptămână, creșterea este cu 155%, iar față de numărul total de cazuri întregistrat de la începutul pandemiei până acum, 11.765, cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.

Au fost, în medie 235 de cazuri pe zi, potrivit datelor analizate, iar asta înseamnă o creștere cu peste 30% a ratei de progresie a infectării, calculată ca medie zilnică a cazurilor într-o săptămână.

Creșterea numărului de cazuri a fost constantă, luni fiind în mod tradițional ziua cu cele mai puține cazuri din cauza faptului că testele care se fac duminica sunt mai puține, fiind zi nelucrătoare.

Numărul zilnic de cazuri de infectare în grupa de vârstă 0-19 ani

În perioada de la începerea cursurilor școlare, 14 septembrie, până pe 18 octombrie au avut loc 5.323 de cazuri la persoane din grupa de vârstă 0-19 ani, cele mai multe în grupa 10-19 ani (3.733), de vârstă școlară.

Procentual, acest număr înseamnă peste 82,6% din numărul de infectări din perioada de la începutul pandemiei până la 14 septembrie, pe această grupă de vârstă.

Numărul cazurilor de infectare la grupa de vârstă 0-19 ani

Numărul mediu zilnic de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 la grupa de vârstă 0-19 ani a avut o creștere cu 155% în săptămâna 12-18 octombrie față de prima săptămână de școală.

În prima săptămână de școală au fost înregistrate, cumulat, 664 de cazuri pe intervalul de vârtă 0-19 ani. Media cazurilor zilnice a fost de 94.

În a doua săptămână de școală au fost cu 14,1% mai multe cazuri (758). Media cazurilor zilnice a urmat și ea la 108.

În săptămâna a treia numărul a crescut la 926, cu 22,16% peste a doua săptămână.

În săptămâna a patra creșterea a fost de peste 38%, potrivit analizei Edupedu.ro

Pentru București Ministrul Educației a declarat în această dimineață că, “în conformitate cu rata incidenței care a depășit limita de 3 la mia de locuitori, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ar trebui să decidă această suspendare temporară a cursurilor pentru 14 zile”.

Progresia focarelor în unitățile de învățământ

Potrivit numărului de focare din ultimele săptămâni, publicate de Institutul Național de Sănătate Publică:

  • în perioada 7-20 septembrie au fost 13 focare, în 13 unități de învățământ, cu 56 de cazuri confirmate.
  • în perioada 14-27 septembrie (7 zile se suprapun cu perioada analizată mai sus), numărul focarelor din învățământ a fost tot de 13 focare, de data aceasta cu 58 de cazuri. O creștere de doar 2 cazuri în școli față de perioada anterior analizată.
  • În perioada 21 septembrie – 4 octombrie (suprapusă peste perioada anterioară) în învățământ numărul focarelor s-a dublat – de la 13 la 26 – iar numărul cazurilor confirmate s-a dublat și el – 118 cazuri.
  • Pentru perioada 28 septembrie – 11 octombrie INSP a anunțat că în unitățile de învățământ au fost 40 de focare, cu 186 de îmbolnăviri.

Unitățile de învățământ figurează, în raportul INSP, pe locul 5 în clasamentul instituțiilor cu cele mai multe focare. Instituția arată că în perioada 28 septembrie-11 octombrie s-au înregistrat, în unitățile de învățământ, 40 de noi focare și 186 de cazuri, rezultând o medie de circa 4,5 cazuri per focar, în condițiile în care o școală intră în scenariul roșu la cel puțin 3 cazuri. INSP nu precizează, însă, dacă este vorba despre puține școli cu foarte multe cazuri sau o răspândire relativ uniformă a cazurilor în cele 40 de școli, din cele peste 17540 câte există în România.

Foto: Edupedu.ro


2 comments
  1. Dragilor, comparati cresterea de la grupa de varsta 0-18 cu cresterea totala. E peste, e la fel, e sub? Altfel nu ajuta la nimic sa ne dam seama daca scolile au contribuit la cazurile de infectari.

    1. Saptmana trecuta au fost 1692 de cazuri noi in grupa de varsta 0-19 si 25105 de cazuri noi pentru populatia generala. Deci 6.7%. De la inceputul pandemiei si pana acum, ponderea cazurilor din grupa 0-19 e de 6.5%.

      Variaza cam intre 6% si 7%, deschiderea scolilor nu a modificat dramatic ponderea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cât câștigă angajații din școlile și grădinițele private? Raport: Salarii de 3.000 – 4.500 de lei pentru o educatoare și până la 9.000 de lei pentru un profesor de ciclu gimnazial sau liceal

Numărul mare de grădinițe, școli private, instituții de tip before & after school care s-au deschis în ultimii ani a creat și o plajă semnificativă de oportunități în carieră pentru…
Vezi articolul