ANALIZĂ Mircea Miclea – Soluția prin care clustere de firme ar putea să contribuie la reformarea sistemul de învățământ superior prin spargerea monopolului diplomelor

Universitățile și-au construit și păstrat, în timp, un monopol al diplomelor, susține Mircea Miclea, psiholog, profesor universitar doctor și fost ministru al Educației. Acesta a explicat la workshop-ul online „Business Knowledge & Opportunities – Focus Education”, felul în care sistemul de educație are propriile interese. Acesta a expus mai multe situații în care, prin eliminarea unor prevederi din forma inițială a Legii Educației Naționale, universitățile și-au apărat „normele proprii”, și-au păstrat monopolul diplomelor chiar și pentru cursurile post-universitare.

„Orice curs post-universitar, care să se încheie cu o diplomă agreată de statul român, va fi făcut doar de universități. Nu contează dacă ele au competență mai redusă decât competența pe care o are o firmă”, a spus Mircea Miclea.

Redăm analiza făcută de Mircea Miclea:

„Sistemul de educație, ca orice sistem, ca și mediul de business, are propriile lui interese. Este o structură care în mare măsură este self serving. Ea poate să fie deschisă la ce se întâmplă afară, dar să nu uităm că are și interesele proprii, care uneori pot să fie foarte detrimentale în a se racorda la realitate. Vă dau câteva exemple de ce înseamnă un sistem self serving (n. red. care lucrează sau acționează pentru propriile lui avantaje): apropo de cine anume poate preda în mediul academic. În prima variantă a legii care a fost promulgată de președinte ca Legea Educației Naționale, era scris că masteratele profesionale, deci cele care apar după licență, care sunt orientate spre a profesionaliza oamenii, deci nu cele științifice, masteratele profesionale vor fi susținute în primul rând de oameni din afara universităților. A existat această formulare a paragrafului mai puțin de un an de zile, după care, la presiunea mediului academic s-a introdus ceva și anume: dar cei care predau să aibă doctorat. Ce arhitect bun, ce inginer de IT bun, ce specialist în marketing bun este atât de interesat încât să-și ia doctoratul ca să poată preda la un masterat profesional? Iată o expresie a faptului că universitățile încep să se apere, să-și apere normele proprii limitând practic intrarea pe piață a unor specialiști care sunt și mai buni.

Să vă dau și un alt exemplu. Prin Legea Educației se înființa o întreaga structură care se numea Consiliul Național de Formarea Adulților și acolo, pornind de la premisa că adesea cunoașterea nu este în universitate, cunoașterea de vârf este în mediul de business sau în altă parte, am pornit de la această premisă și am spus „pentru anumite competențe și universitățile, dar și mediul de business au dreptul să dea diplome sau să dea certificate profesionale inclusiv la nivel de competențe de învățământ superior”. Deci, de exemplu, dacă eu am terminat Mecanica și vreau să mă specializez pe IT și mă duc la o academie din interiorul unei firme de IT care este foarte bună, adesea predau oameni mai buni acolo decât cei care predau la universitate, acea firmă să-mi dea dreptul, să îmi dea un certificat profesional care să fie recunoscut de statul român, pentru că acolo este cunoașterea de vârf, și atunci ei au dreptul să ofere competențe sau calificări la acest nivel. Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că la presiunea, din nou, a universităților, s-a schimbat această prevedere. Pentru calificări care necesită învățământ superior doar universitățile sunt îndreptățite. Altfel spus, orice curs post universitar care să se încheie cu o diplomă agreată de statul român va fi făcut doar de universități. Nu contează dacă ele au competență mai redusă decât competența pe care o are o firmă”.

Porfesorul Mircea Miclea a dat și câteva exemple care, în opinia sa, ilustrează conceptul de sistem self serving, dar și o soluție radicală pentru a reforma sistemul de învățământ universitar.

„Cineva de la Universitatea Babeș Bolyai a avut un curs la un moment dat, cursul se numea Filozofia europeană. După care, cu puterea pe care a avut-o, cursul s-a transformat într-o secție de studii europene, după care secție s-a transformat într-o facultate de studii europene. Am întrebat, îmi aduc aminte, pe decanul de atunci al facultății „cum se vor numi acești absolvenți?”. Iar el mi-a dat un răspuns siderat: euro-tehnocrați. Iată, așadar, câteva exemple prin care oamenii care au interese, și care au putere, și prevalându-se de autonomia universitară, pot să susțină propriile lor interese modificând curriculumul, modificând planurile de învățământ ș.a.m.d., ca să susțină interesele pe care le au, să-și susțină normele, banii, poziția de putere etc.

Evident că sunt și situații extraordinar de bune, în care lumea este dispusă să colaboreze extraordinar de bine, dar să nu uităm că există acest sistem care este self serving, care este utilizat de actorii lui, în primul rând, pentru a-și satisface propriile interese.

Care cred că ar fi o soluție radicală, apropo de a nu optimiza ceea ce avem și de a schimba radical anumite lucruri. Sistemul acesta de învățământ, nu numai de la noi, de peste tot, se prevalează de un monopol pe care îl are: diplomele. Ei dau diplomele. Și diplomele stau la baza unei cariere, mai ales în sistemul public dacă, de exemplu, nu ai o diplomă de învățământ superior, nu poți participa la concurs pe anumite posturi. Salarizarea este legată de nivelul de învățământ. Dacă ai un anumit nivel de învățământ, deci o diplomă, nu contează cât te duce capul, contează că ai o diplomă de învățământ superior, sistemul de salarizare e diferit decât dacă nu ai acea diplomă de învățământ superior. Prevalându-se despre acest monopol, chiar dacă au pierdut monopolul cunoașterii, universitățile au monopolul diplomelor. Deci au pierdut monopolul cunoașterii pentru că adesea cunoașterea de vârf este în altă parte decât în universități, se poate să fie și în universități, dar este și în altă parte. Cunoașterea din IT, de exemplu, este adesea în firmele de IT, nu în universități. Dar, repet și-au pierdut monopolul cunoașterii, au menținut în continuare monopolul diplomelor. Care ar fi soluția radicală, din punctul meu de vedere, reflectând asupra acestei situații: soluția ar fi ca mediul economic sau un cluster (n. red. un grup) de anumite firme, dintr-o anumită industrie, să facă câteva lucruri:

1. Să definească competențele de care au nevoie pentru acea industrie. Să spună: pentru aceasta industrie avem nevoie de aceste competențe și iată cum le definim noi. Adică ele constau în aceste cunoștințe – learning output, aceste aptitudini, aceste trăsături de personalitate, aceste deprinderi. Am definit competența unu. Apoi competența doi. Avem așadar o definiție a competenței.

2. Sugerează furnizori pentru competențele respective. Adică îi spun: pentru a obține aceste competențe, puteți să le obțineți din următoarele surse pe care noi le sugeram, nu sunt exclusive: de la universitate, dar și de la cursurile de la MIT, de pe coursera.org, dar și prin self-learning, dar și din ucenicie la locul de muncă, dar și din altă zonă. Deci stabilesc o sursă de furnizori, o listă de furnizori agreați, ca să zic așa.

3. Stabilesc o modalitate agreată de acest grup pentru evaluarea acelor competențe. În IT, de exemplu, dacă ai la BigBench punctajul de X, din punctul nostru de vedere se consideră că tu ai competențele pentru treaba aia, sau pentru treaba cealaltă. Deci în momentul în care un cluster de întreprinderi dintr-o anumită industrie va spune „nu ne mai interesează diplomele, pentru că nu diplomele nu ne aduc nouă valoare adăugată, competențele ne aduc, iată lista de competențe și iată cum le definim, iată lista de furnizori agreați pe care noi îi socotim că sunt buni, dar puteți să alegeți și din altă parte, pentru că cunoașterea este distribuită și o puteți lua și din altă parte, dar e totuși o listă de furnizori agreați printre care sigur pot fi și universități, și iată care este lista de evaluatori despre care noi credem că dacă ei vor spune că știi aceste competențe, noi suntem de acord cu ei. Sigur, noi facem un interviu, facem un formular de angajare și ești angajat la noi”. Atunci, din punctul meu de vedere, și abia atunci tot sistemul, mai ales sistemul de stat de învățământ, se va tensiona. Își va da seama că pierde monopolul și atunci va fi adevărata reformă a sistemului. Pentru că va fi pus în situația de a pierde masiv teren dacă clustere de firme vor veni cu o asemenea abordare.”

Mircea Miclea este profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii Educației nr. 1/2011.

Foto: Mircea Miclea / Cognitrom