ANALIZĂ Mediile din V-VIII ale elevilor care au luat sub media 3 la Evaluarea Națională sunt cu 5-6 puncte mai mari față de cele de la examen. Un elev din București a luat media 2.95 la Evaluare și are 9.79 în cei patru ani de gimnaziu

Foto: mecc.gov.md

Mediile din clasele V-VIII obţinute de elevii care au fost notați cu medii sub 3 la examenul de Evaluare Națională au fost, în peste 90% din situațiile analizate, mai mari cu cel puțin 4 puncte. În unele cazuri, diferența între mediile obținute de elevi la școală și cele de la Evaluare a fost chiar de 6 puncte, arată o analiză EduPedu.ro făcută pe baza datelor publicate pe platforma oficială a Ministerului Educației, admitere.edu.ro în ierarhia mediilor.

Menționăm că Evaluarea Națională are doar două probe, cele de română și matematică, în schimb media de la clasă este formată din toate mediile disciplinelor studiate în cei 4 ani de gimnaziu. Iar întrebarea este: de ce majoritatea elevilor care au luat 3 la romană și 3 la matematică au media 7-8 în pe tot parcursul gimnaziului?

Metoda analizei. Am luat un eșantion de 6 județe: Brăila, Teleorman, Constanța, Arad, Maramureș, Iași și Municipiul București. Am analizat din listă 25 de note din jurul mediei 3 la Evaluarea Națională (intervalul 3,05-2,50) la Evaluarea Națională și le-am comparat cu mediile pe care le-au luat la clasă, media ciclului gimnazial V-VIII.

În București, 3 candidați au obținut media la Evaluarea Națională media 3.00, iar unul dintre ei are media de absolvire a claselor V-VIII – 8.49. Un elev de la Școala Sfinții Voievozi, cu media 2.95 la Evaluarea Națională, are media claselor V-VIII, 9.79. Elevii cu note sub 3 la Evaluarea Națională din această pagină analizată au mediile la clasă cuprinse între 6.26 și 9.79.

Am analizat mediile și din județul Brăila, iar 11 elevi au medii sub 3 la Evaluarea Națională. Mediile la clasă sunt cuprinse între 6.20 și 7.54.

În Teleorman, elevii cu nota 1.00 la Evaluarea Națională au media la clasă peste 6. Un candidat care a luat 3.55 la limba română și 2.50 la matematică, are media claselor V-VIII de 8.02.

Și în județul Constanța situația mediilor este la fel, adică în jur de 3 la Evaluarea Națională și 6-7 la gimnaziu. Există și aici un caz aparte, al unui elev care a avut media 2.32 la Evaluarea Națională (1.65 la română și 3.00 la matematică) și care în clasele V-VIII a avut media de absolvire 8.40.

În județul Arad, un elev cu media 2.35 la Evaluarea Națională (2.20 la limba română și 2.50 matematică) are media claselor V-VIII de 8.17. Candidații cu medii sub 3 la Evaluarea Națională au media de absolvire între 6 și 8.

În județul Maramureș, un candidat cu media de 2.50 la Evaluarea Națională (2.00 la limba română și 3.00 la matematică) are media claselor gimnaziale de 8.74. Situația este similară și aici în cazul candidaților cu media sub 3 la Evaluarea Națională care au media claselor V-VIII cuprinsă între 5.98 și 8.74.

În județul Iași, elevii cu media sub 3 la Evaluarea Națională, au mediile gimnaziale cuprinse între 5.87 și 8.74.

Media de admitere se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%.

Calculul mediei de admitere se face astfel:

𝑀𝐴 = 0,2 × 𝐴𝐵𝑆 + 0,8 × 𝐸𝑁∗, unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

O analiză similară a Edupedu.ro a arătat diferențe foarte mari între mediile de la Evaluarea Națională și mediile claselor V-VIII și în anul 2020.

Foto: mecc.gov.md

Exit mobile version