ANALIZĂ Învățământul superior românesc – în coada Europei Centrale și de Est, depășit inclusiv de țări mult mai mici și cu mai puține universități, în trei clasamente-cheie: Times Higher Education, QS și Shanghai Ranking

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com

Universitățile românești au, în ansamblul lor, o performanță mai slabă în clasamentele internaționale comparativ atât cu principalii piloni ai învățământului superior din Europa Centrală și de Est – Polonia, Republica Cehă și Ungaria – cât și cu cele mai multe dintre țările considerabil mai mici din regiune, reiese dintr-o analiză a datelor furnizate de trei clasamente internaționale de anul acesta: Times Higher Education, QS, respectiv Shanghai Rankings.

Cele mai multe dintre țările regiunii au o prezență mult mai bună sau, în unele situații, la fel de bună ca a României, în condițiile în care România este a doua țară ca mărime din regiune, după Polonia. Pe lângă țările membre UE din regiune, pentru această analiză au fost luate în calcul încă două țări vecine ale României – Serbia, respectiv Ucraina, țară inclusă în două dintre cele trei clasamente, deși se află în stare de război.

Notă: diferențele substanțiale între clasamente sunt date în principal de metodologiile diferite folosite de fiecare dintre companiile de consultanță care le realizează.

Clasamentul THE World University Rankings 2023

În cel mai recent clasament, publicat luna aceasta, anume Times Higher Education – World University Rankings 2023, ce include 1.799 de universități din 104 țări, apar 22 de universități românești, dintre care două sunt doar menționate. Dintre acestea:

În același timp, Polonia, țară cu o populație dublă față de cea a României, apare în ranking-ul THE cu aproximativ 50% mai multe universități. Mai precis, 34, dintre care două sunt doar menționate. Această țară figurează cu:

Republica Cehă, țară cu o populație puțin peste jumătate din populația României, are aproape la fel de multe universități în ranking-ul THE ca România: 20, din care două sunt doar menționate. Dintre acestea:

Ungaria, cu o populație de sub 10 milioane de locuitori, are 13 universități prezente în clasamentul THE, dintre care două sunt doar menționate. Dintre acestea:

Următoarea țară ca mărime din regiune (circa 7 milioane locuitori), Bulgaria, are și cea mai slabă prezență: trei universități, dintre care una doar menționată. Una este în intervalul 1201-1500, o alta în intervalul 1501+.

Pe de altă parte, Slovacia (5,5 milioane de locuitori) e prezentă cu opt universități, dintre care una doar menționată. 3 sunt în intervalul 1001-1200 (față de 2 în cazul României, care are însă și două universități mai bine poziționate) și 2 în intervalul 1201-1500 (față de 3 din România).

Alte țări:

Caz special, Ucraina:

Țara aflată în război, după invazia lansată de Rusia la începutul anului, își menține prezența în ranking-ul THE 2023, deși multe dintre universități figurează doar cu mențiuni. Sunt, totuși, listate 10 universități dintr-un total de 28 luate în calcul. Dintre acestea, 1 este în top 500 (unde România nu este prezentă), încă una în top 1000 (față de 2 din România), 1 în intervalul 1001-1200, 7 în intervalul 1201-1500 (România are 5 în intervalul 1001-1500).

QS World University Rankings 2023

Clasamentul Quacquarelli Symonds (QS) este mai restrâns decât ultima ediție THE, având aproape 1500 universități. În aceste condiții, doar 13 universități din România sunt menționate. Nicio universitate românească nu apare în top 1000. Astfel:

În același timp:

Polonia figurează cu 22 de universități, dintre care 2 în top 500 (unde România nu este prezentă), alte 13 în top 1000 (unde România nu este prezentă), 5 în intervalul 1001-1200 (față de 2 în cazul României).

Republica Cehă, țară mult mai mică, e prezentă cu 16 universități, Dintre acestea, 3 sunt în top 500 (unde România nu este prezentă), încă 8 în top 1000 (unde România nu este prezentă) și 3 în intervalul 1001-1200 (față de 2 în cazul României).

Ungaria este prezentă cu 11 universități, din care 7 sunt în top 1000 (intervalul 501-1000, unde România nu este prezentă) și 3 sunt în intervalul 1001-1200 (față de 2 în cazul României).

Alte țări:

În QS World University Rankings 2023, Ucraina, aflată în stare de război, figurează cu 11 universități, dintre care 6 în top 1000 (unde România nu este prezentă).

Shanghai Ranking – Academic Ranking of World Universities

În ediția din acest an a clasamentului realizat de Shanghai Ranking Consultancy, în care sunt publicate doar primele 1000 dintre universitățile analizate, figurează o singură instituție din România. Aceasta apare în intervalul 801-900.

Prezenta celorlalte țări din Europa Centrală și de Est:

Polonia – 11 universități, dintre care două în top 500, plus încă una situată într-un interval superior celei din România

Republica Cehă – 8 universități, dintre care două în top 500

Ungaria – 4 universități, dintre care 3 în interval superior celei din România

Alte țări din regiune:

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Babeș-Bolyai, cea mai bine clasată dintre cele 20 universități românești incluse în clasamentul QS pentru Europa Emergentă și Asia Centrală 2022. Prezență mult mai puternică pentru țări precum Polonia, Cehia sau Ungaria
Nicio universitate din Uniunea Europeană în top 15 Academic Shanghai Ranking 2022, condus și anul acesta de Harvard University, ca în ultimii 20 de ani / Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, singura prezență românească în top, pe locurile 801 – 900
ASE București și Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca – din nou singurele universități românești din top 1000, în clasamentul Times Higher Education 2023. Majoritatea instituțiilor românești, în coada rankingului global / Top 3: Oxford, Harvard, Cambridge
QS World University Rankings 2023: Nicio prezență românească în top 1000, în ultima ediție a reputatului clasament al universităților lumii. Doar Universitatea Babeș Bolyai și Universitatea din București rămân în intervalul 1001-1200
Romania are doar o universitate în top 50 QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală și încă cinci în top 100. Polonia ocupă 17 locuri în top 100, Cehia – 10, Ungaria – 7
Exit mobile version