”Se estimează că activitățile umane au produs o încălzire globală cu aproximativ 1,0 grad Celsius mai mare decât aceea din perioada preindustrială, cu un interval probabil cuprins între 0,8 – 1,2 grade Celsius. Dacă rata de creștere a încălzirii globale se menține în ritmul actual, este probabil ca în perioada 2030 – 2052 încălzirea globală să atingă o creștere de 1,5 grade Celsius.” Aceste afirmații sunt citate dintr-un raport redactat și publicat în 2018 de către Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC).
IPCC este un organism al ONU dedicat furnizării de informații științifice obiective, necesare pentru înțelegerea bazei științifice a riscului pe care schimbările climatice provocate de om îl reprezintă, a impactului lor natural, politic și economic, precum și a posibilelor opțiuni de combatere.
Pentru cineva preocupat de viitorul pe care îl lasă moștenire copiilor săi, aceste două enunțuri nu pot fi decât profund îngrijorătoare. Resimțim cu toții efectele încălzirii globale. Suntem, dacă nu direct, măcar prin intermediul mass-media, martori în ultimii ani ai fenomenelor meteo extreme – furtuni și uragane mai frecvente și de mai mare intensitate, secete sau inundații devastatoare.
Ceva trebuie să se schimbe. Oamenii de știință sunt în primul rând cei în măsură să propună soluțiile tehnologice pentru limitarea încălzirii globale la o valoare care să nu depășească 1,5 grade Celsius, prag pe care IPCC îl consideră a fi unul critic. Acum mai mult decât oricând este imperios necesară reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră, urmată de crearea graduală a unui viitor energetic în care aceste emisii nocive să dispară definitiv.
Acest lucru este realizabil doar prin aplicarea pe scară a unui pachet de soluții care să cuprindă: creșterea eficienței energetice, creșterea nivelului de utilizare a energiei regenerabile, creșterea eficienței producției de energie, schimbarea tipului de combustibil folosit (atât la nivel domestic, cât și la nivel industrial), creșterea ponderii energiei nucleare în producția generală de energie și, nu în ultimul rând, aplicarea pe scară largă a tehnologiei de captare și stocare a carbonului.
În ce constă de fapt captarea și stocarea carbonului?
Această tehnologie presupune captarea dioxidului de carbon de la o sursă industrială de emisii, transportul, injecția și stocarea lui în mediul geologic de adâncime adecvat. Potrivit estimărilor făcute de Agenția Internațională pentru Energie nu mai departe de 2019, pentru o diminuare drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt necesare captarea a cel puțin 2,3 giga tone de dioxid de carbon (CO2) pe an până în 2060 și dezvoltarea operațională anuală a cel puțin 30 de noi depozite de stocare.
Proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon există deja în Statele Unite ale Americii, Brazilia, China, Australia, Emiratele Arabe Unite și Norvegia. Țara care aplică cu cel mai mare succes această tehnologie nouă este SUA, unde proiectele de stocare a CO2 beneficiază de politici de stimulare financiară, în fapt, de importante deduceri fiscale. Din Europa, Norvegia este singura țară în care sunt operaționale două astfel de proiecte de anvergură, ambele în Marea Nordului – Snøhvit și Sleipner – , în cadrul cărora au fost stocate deja mai mult de 20 de megatone de dioxid de carbon. Potrivit estimărilor făcute în 2019 de Institutul Global de CCS (Global Carbon Capture and Storage Institute), odată ce vor fi operaționale, alte 10 proiecte de anvergură din alte țări europene, aflate în diferite stadii de dezvoltare, vor capta 20,8 megatone de dioxid de carbon pe an.
Captarea și stocarea dioxidului de carbon în România
În acest moment, în România nu există un proiect operațional de captare și stocare a dioxidului de carbon. Singurul proiect de acest gen a fost GETICA CCS (2010 – 2012), derulat sub coordonarea Institutului de Studii și Proiectări Energetice din București, în care GeoEcoMar a participat alături de două companii private – ALSTOM Carbon Capture (Germania) și SCHLUMBERGER Carbon Services (Franța). Proiectul, localizat în regiunea geografică Oltenia, a fost însă oprit din cauza finanțării insuficiente și a retragerii sprijinului guvernamental. GETICA CCS a fost un proiect demonstrativ, care a presupus captarea dioxidului de carbon de la centrala electrică de la Turceni, transportul pe uscat prin conducte, injecția și stocarea lui într-un acvifer nepotabil salin de adâncime.
GeoEcoMar a coordonat secțiunea de stocare din studiul de fezabilitate. A selectat două rezervoare de stocare din regiunea Oltenia, a realizat modelul structural pentru fiecare dintre cele două rezervoare selectate, precum și analiza estimativă a dinamicii CO2 în rezervor. În plus, a făcut un studiu de integritate asupra unui număr de sonde de hidrocarburi abandonate (ieșite complet din producție și din faza de explorare). Înainte ca GETICA CCS să fie sistat, GeoEcoMar, împreună cu partenerii, avea deja pregătită planificarea fazei de explorare avansată pentru un sit, considerat a fi cel mai sigur pentru stocare. GETICA CCS a fost finanțat de Global CCS Institute (Australia) și de Ministerul Economiei (România).
Tehnologia de captare și stocare a carbonului este recunoscută ca fiind necesară și benefică în cadrul strategiilor naționale privitoare la schimbările climatice. Motivele țin de faptul că ea permite utilizarea în continuare a combustibililor fosili pentru producerea de energie, făcând posibilă tranziția către acel moment în care necesarul energetic național va putea fi acoperit integral și în siguranță de surse de energie regenerabile sau alte surse de energie. În plus, captarea și stocarea carbonului poate contribui semnificativ și la reducerea emisiilor de dioxid de carbon produse de alte ramuri ale industriei (industria metalurgică, industria producătoare de ciment sau industria chimică), care sunt altfel dificil de decarbonizat.
Din punct de vedere legislativ, stocarea dioxidului de carbon este reglementată de către Agenția Națională de Resurse Minerale. În 2011, autoritățile de la București au adaptat și ulterior adoptat Directiva europeană pentru stocarea geologică a CO2 (Directiva 31/2009/CE). În anii următori, ANRM a elaborarea procedurile specifice pentru acordarea permiselor de explorare și stocare de CO2.
De ce este necesară reutilizarea sondelor existente?
Exploatarea petrolului și a gazelor naturale din ultimii mai bine de 150 de ani presupune existența a numeroase sonde ieșite temporar sau complet din producție. Din perspectiva stocării geologice a dioxidului de carbon, aceste sonde reprezintă atât o oportunitate, cât și o provocare. Oportunitatea ține de posibilitatea reutilizării lor. În această situație, ar putea fi diminuate din start investițiile financiare necesare derulării proiectelor, eliminându-se astfel unul dintre impedimentele care adesea îngreunează inițierea acestui tip de proiecte geologice. Provocarea este legată de riscul potențial pe care aceste sonde ar putea să-l prezinte pentru depozitarea pe termen lung, în condițiile în care ele ar putea deveni căi de scurgere pentru CO2 injectat. Acest pericol poate fi îndepărtat prin realizarea unor studii de integritate aplicate fiecărei sonde în parte.
Acesta este contextul în care a apărut proiectul REX-CO2 (Reutilizarea sondelor existente pentru operațiunile de stocare geologică a CO2). El încearcă să răspundă unei importante întrebări de cercetare științifică – care sunt criteriile de evaluare potrivit cărora o sondă de hidrocarburi poate fi reutilizată pentru stocarea CO2 într-un mod sigur din punct de vedere tehnic și unul fezabil din punct de vedere economic?
Obiectivul proiectului este dezvoltarea metodologiilor și instrumentelor necesare evaluării potențialului de reutilizare a sondelor de petrol și gaze existente pentru operațiuni cu CO2. Această evaluare va ține cont de elementele tehnice, de mediu, economice și sociale ale proiectului de reutilizare. Metodologia și instrumentele de aplicare a acesteia vor fi testate pe sondele și în câmpurile de petrol și gaze naturale din țările partenere în proiect, selectate în prealabil. Informațiile legate de activitățile din proiect și rezultatele acestora vor fi disponibile public pe pagina web a proiectului și vor ajuta părțile interesate (cercetători, beneficiari din domeniul industriei, autorități de reglementare) să ia decizii în cunoștință de cauză.
Din consorțiu, care este coordonat de TNO, organismul național olandez pentru cercetare științifică aplicată, fac parte institute de cercetare și parteneri industriali din Olanda, România, Regatul Unit al Marii Britanii, Statele Unite ale Americii, Franța și Norvegia. Proiectul are ca parteneri asociați autorități de reglementare din Marea Britanie și România.
Proiectul REX-CO2 (2019 – 2022) are finanțare internațională prin cea de-a doua fază a programului ACT (Accelerating CCS Technologies). ACT este inițiativa a 16 agenții de finanțare a cercetării științifice din Europa și SUA, care și-au propus să stimuleze dezvoltarea tehnologiei de captare și stocare a dioxidului de carbon. În prima fază, programul ACT a fost sprijinit financiar și de Comisia Europeană. În fazele următoare, agențiile naționale de finanțare a cercetării științifice vor finanța integral programul. În România, aceasta este UEFISCDI.
GeoEcoMar în proiectul internațional REX-CO2
GeoEcoMar este coordonatorul pachetului de lucru ”Aspecte legislative, de mediu și sociale” (pachetul de lucru 6). Acest pachet de lucru presupune în primul rând ca fiecare dintre cele șase țări participante să analizeze prevederile din propria legislație privitoare la reutilizarea sondelor de petrol și gaze pentru stocarea dioxidului de carbon. Această analiză urmărește mai ales identificarea eventualelor goluri legislative, pe care autoritățile de reglementare naționale trebuie să le completeze pentru a face posibilă reutilizarea sondelor. De asemenea, partenerii vor formula recomandări pentru viitorii operatori din domeniu, ajutându-i astfel în procesul de obținere a permiselor de reutilizare.
O altă activitate importantă din acest pachet de lucru constă în realizarea unor sondaje de opinie naționale privind oportunitatea reutilizării sondelor de hidrocarburi. Aceste sondaje vizează mai multe tipuri de public-țintă (profesori universitari, studenți, operatori din industria de petrol și gaze, organizații non-profit ce activează în domeniul protecției mediului etc.), vor fi organizate de coordonatorii din fiecare țară parteneră și au ca termen de finalizare sfârșitul anului 2020.
Cercetătorii GeoEcoMar vor coordona un studiu de caz privind reutilizarea potențială a unor sonde deja selectate din județul Bihor (România). Acest studiu de caz va folosi și, poate, chiar îmbunătăți programul de analiză creat sub coordonarea Laboratorului Național Los Alamos din SUA și a TNO din Olanda. Același soft de analiză va fi folosit și în alte studii de caz din cadrul proiectului. Studiul de caz asupra sondelor din județul Bihor a fost ales împreună cu ANRM, autoritate care este partener asociat în REX-CO2.
REX-CO2 a apărut în contextul în care cercetătorii GeoEcoMar au deja experiența participării la proiectul GETICA CCS (2010 – 2012). Proiectul a cuprins și un studiu asupra sondelor care străbat complexul de stocare propus, ce a inclus atât identificarea, cât și evaluarea lor în teren. Studiul a vizat în primul rând riscul pe care sondele vechi, ieșite din producție și explorare, îl pot reprezenta pentru mediul înconjurător în care este stocat CO2.
Mai multe informații despre REX-CO2 pot fi găsite pe site-ul web al proiectului https://rex-co2.eu.
____