Poeta Ana Blandiana spune că sistemul de învățământ “merge într-adevăr rău”, că este “răul din societatea românească” care ar trebui transformat “nu într-un mecanism care să fac producă roboți, ci în ceva viu și în care profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași”. Ana Blandiana a fost invitată la Europa FM, miercuri, 14 februarie, în emisiunea Piața Victoriei cu Mădălina Dobrovolschi.
Ana Blandiana a făcut referire la sistemul de învățământ, subliniind că profesorii ar fi trebuit să lupte în perioada grevei pentru mai multe drepturi, “să-i intereseze și esența meseriei”.
Ea crede “răul din societatea românească este în sistemul de învățământ”, și trebuie “transformat în ceva viu și în care profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași”.
Declarația integrală a Anei Blandiana pe acest subiect:
Ana Blandiana: Generația mea este încă de neomarxiști. Deci este clar cătrebuie să existe în continuare o luptă în planul cultural, tocmai pentru că în ceea ce privește marxismul, el s-a mutat prin neomaxism în planul cultural. Și deci…
Mădălina Dobrovolschi: Tocmai de aceea lecțiile istoriei nu ar trebui niciodată uitate. Ar trebui să existe un interes al sistemului de educație exact pentru zona aceasta, semnale de alarmă pe care copilul să le conștientizeze…
Ana Blandiana: Dacă mă întrebați, înafară de clasa politică care până la urmă totuși, o minoritate, dar care este răul din societatea românească? Răul este în sistemul de învățământ. Adică merge într-adevăr rău… în măsura în care nu se vor găsi forme nu de a-l transforma într-un mecanism care să producă roboți, ci de a-l transforma în ceva viu și în care profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași, care pentru mine a fost o mare dezamăgire. Acele greve ale profesorilor care veneau imediat după discuția despre România educată, care fusese foarte criticată în lumea culturală, deci se găsiseră foarte multe probleme care trebuiau discutate. Ei bine, profesorii n-au pus în discuție în grevă nicio problemă de principiu a învățământului, deși erau foarte multe și țineau chiar de viața lor. Au pus în discuție numai banii. Aveau dreptate cu banii evident și au și câștigat, fiindcă aveau dreptate. Dar normal ar fi fost ca pe ei să-i intereseze și esența meseriei, profesiunilor”.
Raluca Pantazi
Ș.L.
Mihai Peticilă
10 comments
Doamnă Blandiana,
Am rezonat cu multe din ce ați clădit dumnevoastră!
Purtată în visare, în adolescență, de America ogarului cenușiu, cu ochii in lacrimi de puterea stârnită de Muzeul de la Sighet (am fost sfătuită de prieteni să fiu atentă la mine însămi- știindu-se că sunt extrem de empatică), m-am regăsit de multe ori in vibrantele dumneavoastră cuvinte! Mi-ați înseninat multe zile hrănindu-mi speranțe!
Lucrez in învățământul preuniversitar. Și am și eu momente când spun că nu facem suficient, că nu încercăm destul schimbări, chiar dacă ne e potrivnic contextul! Cei din jurul meu pot adeveri spusele mele!
Dar e o diferență foarte mare între cele văzute din interior și ce se vede din afară!
Cred că, din păcate, se și lucrează la asta! Transparența e tot mai mică! Această paradigmă de management creează monștri pentru toți factorii implicați ( angajați, parteneri educaționali).
Anii de muncă făcută cu multă pasiune și uitare de sine (sprijinită în efort-conștient- de familie) mă îndreptățesc astăzi să spun că echilibrul învățământului nu e stricat de profesori!
Orice sistem complex lucrează cu oameni de tot felul- triați aici de examene, de stresanta (dar nobila!) trudă cu oameni mici și mari ( părinții lor, de regulă)! Din întâmplare sau nu, au ajuns aici (or fi luat examene, or fi căpătat abilități, competențe..)!
Problema e că regulile pentru intrarea in sistem, cât și cele pentru ierarhizare in cadrul sistemului sunt, in ultimii douăzeci de ani, mai ales, viciate! Știu ce spun, eu având ca vechime aproape dublul acestei perioade!
Tot declinul s-a construit pe regulamentele care nu au fost clare, care au fost lacunare (respectate în manieră personală și acceptate ierarhic).Unele au fost lipsite de norme de aplicare sau cu aplicabilitate ilogică! Pot da oricand exemple!
In plus, nu s-au făcut și nu se fac proceduri suficiente la nivel de instituții! Cele care se fac nu sunt cunoscute de angajați (care ar trebui să semneze că li s-a adus la cunoștință fiecare document)! Multe reguli sunt doar pe hârtie! Ipocrizia la toate nivelurile a dus la cratere în capacitatea decizională.
Cursurile de legislația muncii- cerute a fi agreate ca forme de perfecționare în sistem- nu există! Sindicatele parcă nu vor nici ele sindicaliști conștienți!
Sistemul are, ierarhic vorbind, foarte mulți indivizi cocoțați in posturi pentru care cei ajunși au depus doar eforturi de relaționare. Chiar azi am auzit un individ ,,șef” lăudându-se cum că, știm noi(?), el e o persoană de gașcă (!).Adică e tolerant cu lucruri de netolerat, dar el își permite (și nu îi e rușine să ne-o spună!)!
Toți aceștia au permis prin laudă nemeritată ierarhizari anormale!
De la funcții care nu există, dar numite in consilii profesorale de directori (pentru ca toată lumea să știe de puiuțul de șef), până la funcții validate ilegal.
Și din aceste poziții vând apoi privilegii! Le vând pe bani, pe servicii, pe contraservicii!
Trocuri se fac atunci când se împart clasele profesorilor, când se distribuie sarcinile de serviciu, când se distribuie munca pe echipe. Lipsa de echitate naște frustrări tuturor angajaților. Unii, în loc să recunoasca punctul de plecare cu lipsă de fair-play, observă că, deodată, nu au tot ce își doresc, ,, uitând ” cum au ajuns unde sunt și cum i-au și depășit pe ceilalți, și mai cer! Și mai primesc!
Cel mai mare pericol de azi este că acești oameni nu mai pot recunoaște, deci nici aprecia, efortul făcut in timp de colegii lor din sistem! Sistemul îi validează acum repede, constant, prin manageri care se cred atotputernici ( căci undeva, cândva, li s-a strecurat cuvântul ,,autonomie”- sub umbrela căruia își fac de cap!)!
Subiectivi in aprecieri, fiind implicați direct in subiectul ,,învățământ “, sunt și unii părinți care cer sistemului (obosit de răni interne) să facă binele la care ei nu mai depun efort! Uneori, cer și ei lucruri care nu se cer sau care nu mai au, in condițiile de azi, șanse!
Pentru că prin manipulare și lipsă de transparență s-au vândut iluzii, cei ce au facut-o mult timp au devenit specialiști! Acreditați de minister, adulați de grupuri de interese, managerii vechi și noi trăiesc cea mai frumoasă perioadă! Toata lumea știe acum că orice vorbă e un posibil adevăr, ca și o probabilă minciună! Nu li se cere decât să strălucească în orice moment și să poleiască la rândul lor, pentru a fi ușoară identificarea de un anumit fel-codat pentru unii, atrăgător și
mortal pentru alții!
E greu să ghicești ce se ascunde sub strălucitoarea camuflare! Pentru toți!
La cele scrise aseară, adaug:
Salariul meu, mărit prima oară după grevă, este acum de 6126 de lei.Net. El astăzi îmi limitează și mai mult alegerile în cheltuieli decât anul trecut, pe vremea asta (înainte de grevă)!
Prin comparație cu anul trecut, am devenit și mai captivi, și mai umiliți de felul în care se fac alegeri pentru noi! In plus, suntem mai lipsiți de speranță!
Iar dacă cineva ar căuta, ar găsi muuulte spuse de noi la momentul potrivit!
Dar pe cine s-ar mai fi dat azi vina? Și cine ar mai fi suportat asemenea pedepse ( inclusiv pecuniare) cu capul plecat, cu conștiența că nu a făcut niciodată destul?
Asta pentru că in noi mai este…un apostol!
(O fi de bine, o fi de rău?)
și Arpagic se mira de ce zice mama lui:)
Spune d-na Ana Blandiana: “înafară de clasa politică care (este – vezi lipsa din text) până la urmă totuși, o minoritate, dar care este răul din societatea românească? Răul este în sistemul de învățământ”. Nu e suficient spus, zic eu, dar nu cred ca doamna Blandiana putea merge mai departe cu discutia in cadrul unui interviu rapid. De aceea adaug eu, aici: raul din sistemul de invatamant provine din faptul ca Revolutia din 1989 nu a dus la bun sfarsit transformarea democratica a societatii romanesti, care a fost “inghetzata” la nivelul dorit de cei care au pus mana pe puterea politica si economica, fara merite si fara dorinta de a lucra pentru emanciparea poporului roman din starea de robot sau sclav al comunismului “victorios” inspre acea stare pe care ar implica-o instituire unui capitalism autentic, bazat pe competitie reala in economie, precum si instituire unei adevarate democratii functionale in interesul poporului roman. Suntem, inca, un popor captiv in serviciul intereselor jmekerilor revolutiei. De aceea singura solutie pt starpirea “raului” de care vorbeste d-na Blandiana este… continuarea revolutiei inceputa in 1989 si stopata imediat dupa aceea. Pe3ntru reusita, insa, trebuie ca massa intregului popor roman sa se trezeasca din starea de letargie care are drept principala consecinta in planul constructiei institutiilor democratice NECESITATEA PARTICIPARII LA VOT A INTREGULUI CORP ELECTORAL al Romaniei. A pune mana doar cu un procent de cca 30% din voturi este calea sigura spre coruperea adevaratei democratii. Mai sunt si alte conditii, dar asta se impune, in acest moment al ciclului politic, cu prioritate.
Cu tot respectul si deosebita consideratie fata de doamna Ana Blandiana, o rog sa nu mai vorbeasca despre mine – suntem aproape congeneri – ca despre un neomarxist. Eu nu sunt asa ceva si, in plus, cred ca se abuzeaza copios de acest termen, pe care nimeni nu l-a definit, inca si din care publicul larg nu intelege nimica. “Neomarxist” este un termen peiorativ folosit de cei ce sprijina, astazi, puterea abuziva din Romania pt a discredita pe cei care, cum-necum, au ceva ideie despre necesitatea schimbarilor ce trebuie realizate in societate, schimbari care au fost, brusc, stopate dupa Revolutia din 1989 de catre cei care, in frunte cu Ion Iliescu, au dorit ca miscarea revolutionara din acel an sa se incheie mai degraba ca o lovitura de stat in favoarea lor decat ca o revolutie autentica, purtatoare a innoirii totale a societatii romanesti. Se putea altfel, atunci ? Eu cred ca nu, deoarece nici-o revolutie nu dureaza doar cativa ani pana ce-si atinge scopul initial; revolutiile caracterizate prin confruntari de masse antagoniste trebuie sa continue prin procese de innoire de durata lunga a asocietatii, altfel sucomba in transferul puteri fata de cei mai indrazneti escroci politic, asa cum s-a intamplat in Romania.
Unde era d-na Blandiana când noi eram în grevă? După război, mulți viteji s-arată.
Și da, condițiile de lucru au fost unele din punctele de dispută – CINE le-a transmis? Toată media, de la ultimele fițuici până la cel mai mic post de televiziune, a discutat despre salarii și toată lumea ne-a împroșcat cu noroi, că afectam, vezi bine, interesul elevului! Care tot în internate dărâmate locuia și atunci, tot cu tavane căzute în cap se întâlnea, tot fără manuale sau dotări minimale în era internetului a crescut – și a rămas! Dar nu, noi trebuie să fim ”apostoli”.
Să fie dânsa apostol. Îmi cauzează greață această veșnică incluziune a unor cuvinte legate de religie în profesia de educator – auzi, dascăl, apostol, etc – când în spatele lor nu există decât dorința de a provoca senzația de vinovăție pentru lucruri pe care nu NOI le cauzăm sau le putem îndrepta!
Ori poate d-na dorește să mă duc eu să montez un tavan fals nou, sau să aduc canalizarea în școală, sau să pun tabla pe perete, eventual să plătesc lunar abonamentul pentru mozaweb?! Poate chiar fără a fi plătit, că doar vreau – pe lângă statuia de rigoare – și un portret în pronaos într-o biserică oarecare, pentru că, nu-i așa… sunt apostol al învățământului mai nou?
@ALIN. Draga Alin, nu e prima oara cand cuvantezi complet aiurea cu privire la articolele publicate pe acest site de EduPedu, dovedind prin aceasta ca esti o trompeta naimita a cine stie cui, care combate adevarul. Cat despre cuvantul “apostol” folosit de doamna Ana Blandiana, acesta nu provine din “religie”, cum spui dumneata, ci din idealizarea misiunii istorice pe care si-au insusit-o si su dus-o nla bun sfarsit toti invatatorii / profesorii / educatorii / preotii care au luptat – de-a lungul istoriei – pentru “dezrobirea” natiunii romane de sub opresiunea unor imperii straine si pentru realizarea unitatii statale a romanilor, cea de astazi. Cuvantul este folosie metaforic, iar daca nu stii ce inseamna asta, te rog sa ma contactezi si iti pot face un desen. Iar amestecul pronaosului in discursul d-tale arata cat de ingust si rauvoitor gandesti / cuvantezi aici. PS. Daca ai fi citit ceva literatura clasica romana ai fi stiut in ce sens a mai fost folosit cuvantul “apostoli” in legatura cu cei de la care se astepta emanciparea romanilor oprimati in epocile istorice in care orpimarea lor era o realitate.
>>În teologia și eclesiologia creștină, Apostolii (greacă: ἀπειστολος, transliterat apostolos, lit. “cei care sunt trimiși”), în special cei Doisprezece Apostoli (cunoscuți și sub numele de Doisprezece ucenici sau pur și simplu cei Doisprezece) au fost discipolii primari ai lui Isus din Nazaret, figura centrală în creștinism.
Primul rezultat de căutare. Același sens în toate dex-urile.
Deci măcar taci și nu mai răspândi prostii. N-am nimic cu religia ta, poți rămâne cât de puternic adept al teologiei de nivelul Epocii Bronzului vrei tu, dar scutește-ne. Nu te ataca personal și renunță la ad-hominem când răspunzi anonim pe net, n-are sens.
”Trompetă năimită”?! Adică?
PS Dacă ești așa mare iubitor al culturii creștine/române/școlii etc… folosește cu încredere diacriticele. Măcar atât, ca semn de respect pentru limba română scrisă.
Are dreptate doamna.
Sistemul de învățământ nu doar că nu te învață nimic ci doar te face un robot care procesezi niște informații necesare doar la niște examene gen bacalaureat sau evaluare de a 8-a. Niște chestii aride. Multe materii sunt așa.
Au cerut doar bani profii că ptr aia sunt la catedra majoritatea. Nu au vocație cei mai mulți, pai când vezi șomeri care la 35-40 de ani ajung la catedra după ce s-au perindat pe la maturat străzi și pus conserve pe taraba sau la Lidl in raft, chiar numai de vocație nu mai poate fi vorba.
cu ce autoritate vorbiti ?și as vrea sa vad acel studiu conform căruia măturători de strada au ajuns profesori.