Amenzi pentru Colegiul Andrei Șaguna, Colegiul Doctor Ioan Meșotă și Colegiul Grigore Moisil, toate din Brașov, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Este discriminatorie eliminarea din școală a elevilor cu medii sub 7 sau 8

21.700 de vizualizări
Foto: Asociația “Accept”
Trei colegii naționale din Brașov au fost amendate astăzi de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pentru eliminarea din școală a elevilor care nu iau medii mai mari de cel puțin 7 la clasele a V-a, a VI-a sau a VII-a. Școlile sancționate sunt Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov, Colegiul Național “Doctor Ioan Meșotă” din Brașov și Colegiul Național “Grigore Moisil” din Brașov, iar amenzile sunt în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare unitate de învățământ.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi), anunță Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Concret, CNCD a decis că sunt discriminatorii următoarele reguli impuse de colegiile amendate:

  • „Elevii din învățământul gimnazial nu vor mai urma cursurile la Colegiul Național D.I.M în următoarele cazuri: media la purtare pe un semestru este mai mică de nota 8 (opt), Media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică este mai mică de nota 7 (șapte), iar aceștia nu obțin nota minimă 7 (șapte) nici la reexaminarea care se va desfășura în perioada examenelor de corigență.” Sau
  • Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, care la sfârșitul anului școlar nu obțin media generală de minimum 8.50, mediile la limba și literatura română și la matematică de minimum 8, sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumat prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii, și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere.”
Care sunt reglementările din educație – ce medie minimă trebuie să aibă un elev ca să treacă clasa

Regulamentele impuse de cele 3 colegii amendate contrazic ordinele oficiale ale Ministerului Educației.

Concret, Ordinul nr. 5079/2016 prevede următoarele condiții, pentru ca un elev să poată promova clasa, în orice școală din România:

  • Promovează clasa elevii care, la sfârșitul anului școlar, obțin la fiecare disciplină cel puțin media anuală 5.00/calificativul “Suficient”, iar la purtare, media anuală 6.00/calificativul “Suficient”.
  • Elevii liceelor pedagogice, ai liceelor teologice și ai liceelor militare care obțin la purtare media anuală mai mică de 8.00 nu mai pot continua studiile la aceste profiluri. Acești elevi sunt obligați să se transfere, pentru anul școlar următor, la alte profiluri/licee
  • Elevii din clasele cu profil artistic sau sportiv, care nu au media de cel puțin 6 la disciplina principală de specialitate, sunt declarați necorespunzători pentru aceste profiluri/specializări. Prin excepție de la alin. (1) elevii de la clasele cu specializările muzică și coregrafie sunt declarați necorespunzători pentru specializarea respectivă și dacă nu obțin minimum 6,00 la examenul de sfârșit de an școlar.
  • (Sursa și detalii)
Comunicatul integral al CNCD:

“Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor în data de 06 mai 2020, a adoptat următoarele hotărâri:

  1. Prevederile din regulamentul unei unități de învățământ preuniversitar (public) prin care se condiționează continuarea frecventării cursurilor instituției de învățământ prin obținerea de către elevi a unor medii de promovare mai mari decât cele stabilite prin art. 126 alin. (1) și art. 127 alin. (1) din ROFUIP aprobat prin OMENCS nr. 5079/2016 constituie o faptă de discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000.

Prevederile declarate discriminatorii din regulamentele în cauză sunt următoarele:

„Elevii din învățământul gimnazial nu vor mai urma cursurile la Colegiul Național D.I.M în următoarele cazuri: media la purtare pe un semestru este mai mică de nota 8(opt), Media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică este mai mică de nota 7(șapte), iar aceștia nu obțin nota minimă 7 (șapte) nici la reexaminarea care se va desfășura în perioada examenelor de corigență.” Sau

„Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, care la sfârșitul anului școlar nu obțin media generală de minimum 8.50, mediile la limba și literatura română și la matematică de minimum 8, sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumat prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii, și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere.”

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare unitate de învățământ în parte (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă”, Brașov, Colegiul Național „Grigore Moisil”, Brașov). 

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi).

  • 2. Fapta dl. Vladimir Tismăneanu din data de 11.04.2020 de a posta pe pagina sa de socializare o fotografie care ilustrează mai multe păsări (ciori) ce stau așezate pe un gard, imagine însoțită de textul: „Aeroportul Țăndărei. Toate Zborurile sunt anulate„, alături de comentariul dl. Tismăneanu: „Super tare„, constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000.

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale dl. Vladimir Tismăneanu în cuantum de 5.000 de lei potrivit O.G. 137/2000. La stabilirea cuantumului sancțiunii contravenționale s-au avut în vedere următoarele circumstanțe atenuate și agravante: momentul postării mesajului, conținutul și comentariul la mesaj, comportamentul contravenientului după momentul postării mesajului, scuzele publice prezentate de contravenient, calitatea de formator de opinie și specializarea academică a acestuia (expert în analiza regimurilor totalitare).

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi).

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

06 mai 2020

București”

 


13 comments
  1. “(1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad și nivel, din cauza apartenenței acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză.”
    Din nou încerc să atrag atenția că elevilor de la aceste colegii nu li se ia dreptul la învățământ – articolul invocat nu se referă la accesul la o anumită școală ci la învățământ în general.
    Formularea de discriminare indirectă definită astfel
    “Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații egale.”
    În citatele din regulamentele celor trei școli nu apare cuvântul promovare care este invocat ca motiv al acestei discriminări indirecte.

    „Elevii din învățământul gimnazial nu vor mai urma cursurile la Colegiul Național D.I.M în următoarele cazuri: media la purtare pe un semestru este mai mică de nota 8(opt), Media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică este mai mică de nota 7(șapte), iar aceștia nu obțin nota minimă 7 (șapte) nici la reexaminarea care se va desfășura în perioada examenelor de corigență.”
    Sau
    „Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, care la sfârșitul anului școlar nu obțin media generală de minimum 8.50, mediile la limba și literatura română și la matematică de minimum 8, sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumat prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii, și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere.”
    Promovarea înseamnă:
    – Terminare cu succes a unui ciclu de studii, an de învățământ, examen etc.
    – Trecere într-o clasă, într-un an superior, în urma rezultatelor obținute la învățătură.
    Articolele citate din regulamentele acestor licee nu se referă la promovarea în accepțiunea “minim nota 5” ci la păstrarea standardelor de performanță medie și neacceptarea mediocrității prin sugerarea unui transfer la o altă instituție, la nivelul de clasă pe care l-au promovat mediocru.
    ROFUIP prevede, la școlile cu profil artistic, muzică sau sportiv, pentru neatingerea pragului de performanță, obligativitatea transferului la o altă școală.
    Acest lucru nu este văzut ca o discriminare indirectă!
    Eu nu văd transferul ca pe o pedeapsă ci ca pe o sporire a șanselor de afirmare ale unui elev.
    Mi se pare că ne raportăm prea des la discriminare!
    O mămică îmi spunea că este discriminatoriu ca elevii să stea în aceeași bancă – toți trebuie să aibă dreptul să folosească fiecare bancă din dotarea clasei.
    Poate și angajații unei multinaționale își doresc să folosească biroul CO.
    Este discriminatoriu să facem un referendum pentru a da jos un președinte care încalcă constituția doar pentru că a fost ales cu 100% din voturile exprimate?
    Transferul nu înseamnă refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat.

  2. Felicitari celor 3 colegii pt atitudine si initiativa. Rusine CNCD.
    Sper ca examenele de admitere in cele 3 colegii sa fie mult mai drastice pe viitor.
    Un fost elev D.I.M.

  3. Cele trei colegii brașovene furnizează marea majoritate a olimpicilor naționali și internaționali tocmai datorită acestor “condiții” de excelență. Tot elevii acestor colegii umplu băncile Centrului Județean de Excelență. Elevii acestor instituții de învățământ își asumă competiția, atât cu ei inșiși cât și cu ceilalți elevi la nivel național și internațional, de unde și rezultatele obținute – să fim seriosi, mediocritatea nu poarta lauri! Au fost oare întrebați elevii acestor colegii dacă ar dori să fie egalii celorlalți, sau dacă îi deranjează aceste condiții? Părinții lor, cei care au fost de acord cu contractul semnat în clasa a V-a, la început, si-ar dori oare, ca acestia să învețe și să fie egalii celor din școlile lipsite de excelență? Este oare suficient efortul depus la admiterea în colegiu, meditațiile din clasa a IV-a, să țină elevul motivat și determinat să urmeze cursuri și să participe la competiții de excelență până în clasa a XII-a, fără a avea niște constrângeri de tip calitativ pe parcurs? În atâția ani de când există aceste condiții “discriminatorii” multiplicat cu aproximativ 600 de absolvenți de clasa a XII-a, din aceste trei colegii, câți s-au plâns de rezultatele obținute la bacalaureat, de studiile superioare urmate, de cariera aleasă? Care este rata de promovabilitate a acestor examene? Câți dintre cei care striga sus și tare – Discriminare! au de fapt de a face, real, cu actul educațional din aceste instituții?
    Poate că este momentul să ne aplecăm mai mult asupra calității și mai putin asupra cantității, poate ar trebui să ne dorim să avem specialiști, în toate domeniile, care chiar să fie pregatiți și să stie ce fac!
    Cu siguranță, nu suntem egali – cu siguranță, cei ce muncesc mai mult, merită mai mult!

  4. Oare profesorii n-or avea partea lor de contribuție” la media obținută de elevi.
    Eu aș da afară Directorul Colegiului și la toți cei care au fost de acord cu hotărârea amenzi maxime.
    În țări civilizate medicul/ profesorul este remunerat după performanța pacientului/elevului.

  5. Intro tara plina de analfabeti condusa pana recent de un premier semidoct mai merita sa discutam de elevii de elita? Suntem o tara in care golania este deja litera de lege. Prostii sunt la putere si ne invata iar cine este destept pleaca. Tara asta este compromisa in totalitate.

  6. Campania de transmormare a liceelor de elita in scoli neoprofesionale continua. Analfabetii,semidoctii trebuie promovati intre elevii de elita pentru ca acestia din urma sa clacheze. Va dati seama cand copilul unui interlop va veni in banca cu un elev de nota 10,ce se va intampla cu acest elev,nu?

  7. Acele articole sunt clar discriminatorii fiindcă încalcă dreptul la educație. Colegiile consideră în această speță că ele sunt unități de elită în care nu au ce căuta elevi care nu s-ar încadra în această elită. Deocamdată în România criteriile admise pentru ca elevii să frecventeze învățământul de stat nu au la bază elitismul. În plus elevii au fost admiși în acele colegii (nu prin concurs ci prin repartiție computerizată. Niște probe de aptitudini nu înseamnă concurs.) deci nu pot fi obligați să plece decât dacă încalcă legea învățământului și nicidecum niște regulamente clar discriminatorii. În Legea învățământului și în regulamentele școlare sunt prevăzute foarte precis situațiile în care un elev poate fi mutat la o altă școală/colegiu/liceu.

    1. Admiterea în clasa a V-a nu se face computerizat ci printr-un examen organizat de colegiu. ” Dacă nu ajungi la struguri spui ca sunt acri.”

  8. Concret nu văd cum prevederile din regulamentele celor trei colegii încalcă Ordinul nr. 5079/2016, citat de dumneavoastră, care se referă la promovarea clasei, care înseamnă ceva și urmarea cursurilor în aceeași instituție, care înseamna altceva.
    Este ca și cum un contract în care este stipulat un salariu îl obligă pe angajator să păstreze acel angajat chiar dacă nu își îndeplinește sarcinile.
    Nu uitați că aceste clase nu au fost formate prin înscriere cu viza de flotant ci pe baza unui concurs și sunt clase de performanță similare cu exemplele speciale de licee pedagogice, militare etc. unde media de promovare (8 la liceele pedagogie) este după gândirea dumneavoastră discriminatorie.
    Lipsa, după părerea mea, este a legislației – s-au format astfel de clase legal și s-a lăsat în seama instituțiilor să se stabilească reguli în loc să existe concret în lege. Vă doriți învățători care sa promoveze clasa cu 5?
    Nu contest hotărârea, care la rândul ei poate contestata, ci modul în care încercați în acest articol să demonstrați corectitudinea acestei hotărâri.
    Discriminatoriu, ilegal și de neconceput era dacă acești elevi erau obligați să repete clasa în condiții care contraziceau legislația, dar nimeni nu le-a luat dreptul de a promova.
    Chiar nu văd unde este discriminarea!
    În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006,[7] prin “discriminare” se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
    Vreau o demonstrație clară!

    1. Orice act intocmit cu incalcarea prevederilor legale in vigoare, este nul de drept.

      Daca ar fi legala intocmirea regulamentelor, prin impunerea unor conditii mai restrictive decat cele prevazute in legislatia nationala, ar fi posibila inclusiv situatia in care toate unitatile de invatamant ar impune astfel de conditii restrictive si atunci absolut niciun elev, care nu indeplineste conditiile restrictive, nu ar mai avea dreptul la invatamant, desi legal are acest drept.

      Nu vi se pare discriminatoriu sa ti se interzica dreptul de a invata intr-o unitate de invatamant, atunci cand te incadrezi in prevederile legale?

      Intre un regulament si o lege, prevaleaza legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Concursuri școlare sportive 2024. Calendarul campionatelor pentru elevii legitimați, al olimpiadei naționale sportul școlar – ONSȘ și pentru elevii de la liceele militare – OSML, publicate de Ministerul Educației

Calendarele mai multor tipuri de competiții sportive pentru elevi în anul școlar 2023-2024 au fost publicate recent de Ministerul Educației. Este vorba de calendarul olimpiadei naționale a sportului școlar –…
Vezi articolul

BAC 2024 începe în Franța pentru 730.000 de tineri. Premierul Attal, către liceeni: Vreau să vă spun că este normal să vă stresați. Eu, premierul, am fost paralizat de emoții. Dați tot ce aveți mai bun, noi suntem alături de voi!

Aproape 730.000 de tineri încep Bacalaureatul marți, 18 iunie, în Franța, potrivit France3Regions, care a prezentat câteva din datele-cheie ale acestei sesiuni de examene de final de liceu. La ora…
Vezi articolul

Testare iniţială pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Călăraşi, anunțată de inspectoratul școlar. Subiectele sunt pe modelul celor de la Evaluarea Națională

Elevii de clasa a VIII-a din județul Călărași participă astăzi și mâine la testările inițiale, desfășurate sub forma unui examen, organizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese consultate…
Vezi articolul