Ambasadorul Marii Britanii în România: Taxele pentru studenții români cred că vor fi duble, nu triple, după Brexit / Nu înțeleg de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie pentru licență

6.338 de vizualizări
Andrew Noble / Foto: Facebook British Embassy
Cred că taxele pentru studenții români vor fi duble, nu triple, după Brexit, a declarat Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britaniei și Irlandei de Nord, vineri, după o întâlnire cu ministrul Educației. Diplomatul le-a declarat jurnaliștilor că i-a spus și ministrului faptul că ar fi o dovadă de maturitate a României dacă studenții s-ar duce la studii în Marea Britanie pentru master și doctorat, nu pentru licență.

Declarația vine după ce ministrul de stat pentru Universități, Michelle Donelan, a anunțat că studenții din toate țările Uniunii Europene, cu excepția Irlandei, nu vor mai beneficia de tarifele reduse aplicate studenților din Anglia, nici de accesul la împrumuturi pentru studenți, beneficii de care aveau parte cât timp Marea Britanie era membră a UE.

Taxele pentru studenții români

Reporter: Cu cât se vor scumpi taxele universitare din UK, pentru un student român, începând de anul viitor?

Andrew Noble: „Taxele pentru studenți români vor fi la fel ca pentru ceilalți studenți internaționali și acestea sunt fixate de fiecare universitate, independent”.

Reporter: Am citit că există posibilitatea să se scumpească și de trei ori față de ce se întâmpla înainte de Brexit?

Andrew Noble: „Va fi un nivel mult mai înalt, cred că dublu, nu triplu, dar este ceva foarte important, dar cum am spus acum la doamna ministru, dintr-un punct de vedere nu înțeleg de ce un student român s-ar duce în Marea Britanie pentru licență, pentru că în această țară aveți universități de foarte bună calitate. Eu cred că ar fi o soluție foarte bună să facă aici licența și după aia să veniți în Marea Britanie pentru master sau doctorat. Studenții români în Marea Britanie sunt aproape sută la sută pentru licență. Germanii care vin la noi sunt aproape sută la sută cei care vin pentru master. Și asta ar fi o maturitate a României dacă studenții ar rămâne acasă pentru licență și să vină mai târziu”.

Universitățile britanice înregistrează un record de aplicații în acest an, din partea studenților străini, în ciuda predicțiilor sumbre pe baza efectelor Brexit-ului și a pandemiei de coronavirus.

Astfel, numărul de aplicații ale tinerilor din afara Marii Britanii și a Uniunii Europene a crescut cu 9%, potrivit datelor anunțate de platforma națională de aplicații în sistemul universitar britanic, UCAS (Universities and Colleges Admissions Service). În cifre, asta înseamnă un total de 44.300 de studenți internaționali care au aplicat pentru a studia anul viitor în Marea Britanie.

Foto: Facebook/British Embassy


1 comment
  1. Suntem de acord cu acest domn, la nivelul de licenta competentele dobandite la facultatile din tara sunt similare cu cele din strainatate. De unde stim?
    De la fosti/actuali colegi care au urmat universitati de prestigiu, cum ar fi:
    University College London, University of Cambridge, Imperial College, Université Paris-Saclay, University of Coventry, si altele. Nivelul cursurilor la aceste universitati este similar cu cel din Romania, materia este aceeasi. Singura diferenta provine din ideea preconceputa a studentilor ca aici, in Romania, “nu se face nimic” si ca atare nici nu prea isi dau interesul, desi sunt profesori remarcabili si in tara. Sa mai spunem ca in anii 70-80-90 absolventii din Romania erau foarte apreciati in afara? La masterat si doctorat suntem de acord cu acest domn, este un context prolific pentru cercetare. Doar ca multi absolventi de doctorat nu isi gasesc niciun loc pe piata muncii cu acest doctorat si se orienteaza catre industrie, singura varianta acceptabila. De unde stim si aceasta? Tot de la fosti absolventi. Vestul nu este asa cum pare din Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Preda vs. Preda pentru conducerea Universității din București. Actualul rector va candida pentru un nou mandat în funcția pentru care și-a manifestat interesul și decanul de la Științe Politice / Cei doi – foști colegi de mișcare politică în urmă cu 10 ani, dar cu traiectorii diferite

Rectorul Universității din București, Marian Preda, va candida pentru un al doilea mandat, după cum a a anunțat el forurile de conducere ale instituției de învățământ superior, potrivit informațiilor Edupedu.ro.…
Vezi articolul

OFICIAL Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce ordonanța de urgență creată și aprobată într-o săptămână, cu articole copy-paste din proiectul legii Cîmpeanu, a intrat în vigoare

A fost publicată, luni seară în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență prin care se înființează învățământul superior dual. Documentul conține pasaje întregi din proiectul legii Educației care a fost în…
Vezi articolul

VIDEO Cu ce se mândresc universitățile românești în fața studenților străini: Promovare cu promisiuni de “educație de vârf, creștere personală, costuri mici și experiență de milioane”, în facultăți precum cea unde a învățat Kovesi / Plus “unele” apariții în rankinguri internaționale

Studenții internaționali sunt ademeniți către universitățile românești printr-un clip de promovare, lansat miercuri, ce promite studii la facultăți precum cea unde a învățat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acces…
Vezi articolul

SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Educației Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori

Proiectul Legii învățământului superior elaborat de ministrul Ligia Deca le deschide calea rectorilor să rămână la șefia universităților încă 8 ani, indiferent de numărul mandatelor pe care le-au avut deja,…
Vezi articolul

BREAKING Rectorul ales al Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, nu a fost confirmat în funcție / Este al doilea rector neconfirmat de minister în actualul val de alegeri universitare, după Ramona Lile la Arad

Rectorul Universității Dunărea de Jos din Galați, Puiu Lucian Georgescu, reales pentru al doilea mandat în luna decembrie, nu a fost confirmat în funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost…
Vezi articolul