Există o „tendinţă în sistemul educaţional să ne concentrăm pe elite”, iar dacă ne-am concentra pe incluziune în procesul de educație, atunci am putea reduce diferenţele sociale dintre elevi, a declarat, joi, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, în cadrul dezbaterii Viitorul Educaţiei. Forţa de muncă a viitorului de la conferinţa ‘From City to Smart City’, transmite Agerpres.
„Rezultatele se obţin dacă ne concentrăm pe ce ne trebuie suplimentar, pentru ca oamenii să aibă succes în carierele lor”, a declarat diplomatul.
El a vorbit despre ideea de incluziune şi de diversitate de şanse. „Adesea e insuficient luată în considerare această idee, dar este unul dintre obiectivele cele mai importante ale sistemului de învăţământ. Fără divergenţele mari care există în România între mediul rural şi cel urban, de exemplu, învăţământul, educaţia reprezintă calea de a stimula acest proces de incluziune şi trebuie să subliniem foarte răspicat importanţa acestui fapt şi să ne concentrăm şi pe cei care se descurcă cel mai rău în şcolile noastre”, a spus Noble.
Totodată, el a atras atenţia că există o „tendinţă în sistemul educaţional să ne concentrăm pe elite”.
„Ne concentrăm pe veştile bune şi încercăm să facem veştile bune să fie şi mai bune, dar cel mai greu e să îi ducem pe cei de la bază, de la fundul clasamentului, cât mai aproape de vârf. Astfel, putem genera o forţă de muncă mai puternică, mai calificată pentru economie şi să avem din ce în ce mai puţini oameni dependenţi, întreţinuţi de sistemul de asistenţă socială, de exemplu”, a arătat Noble.
El a mai subliniat că trebuie acordată atenţie celor din mediul rural. „Populaţia rurală, în Europa, odată ce dobândeşte aptitudinile necesare, se transformă în populaţie urbană. În fapt, educaţia va fi cheia acestui proces de conversie”.
Andrew Noble / Foto: Facebook British Embassy