Amânarea gradelor didactice 2024 poate fi solicitată pentru un an școlar. Pentru profesorii aflați în perioada concediului de creștere a copilului, amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani şcolari. Model de cerere

0 vizualizări
Foto: Pexels.com
Amânarea gradelor didactice poate fi solicitată pentru un an şcolar, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Pentru candidații aflați în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani şcolari. Vezi mai jos, în articol, modelul de cerere pentru amânare și în ce condiții poate fi aprobată.

Pentru profesorii din județul Mureș, cererea-tip de solicitare a amânării finalizării probelor pentru obţinerea gradului didactic Il se depune la Registratura ISJ Mureș în perioada 03.09.2024 – 13.09.2024. 

Amânare grad didactic II

Potrivit metodologiei din 7 octombrie 2011 (art. 23 alin. (5)), „candidații înscriși la examenul pentru acordarea gradului didactic II, care nu au putut susține testul din metodica specialității și/sau proba orală de examen datorită unor motive obiective, susținute cu documente, și au fost declarați neprezentați, pot solicita aprobarea pentru susținerea acestor probe în sesiunea următoare, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean/al municipiului București. Aprobarea se poate acorda în condițiile refacerii inspecției speciale.”

Pentru solicitarea amânării gradului didactic II, candidații aflaţi în una din situaţiile de mai sus, vor depune, la inspectoratele școlare, cererea de amânare, însoţită de documente justificative pentru solicitarea amânării. 

Potrivit ISJ Mureș, „amânarea poate fi solicitată pentru un an şcolar, iar pentru candidații aflați în perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului, amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani şcolari. În asemenea situații, cadrele didactice vor depune ataşat la cererea de amânare o adeverinţă, emisă de unitatea de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea, în care să fie specificată perioada concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului”.

Conform inspectoratului școlar, inspecţia specială este valabilă numai pentru anul şcolar în care a fost efectuată. În consecinţă, inspecţia specială se va relua în anul şcolar în care cadrul didactic susţine examenul pentru obţinerea gradului didactic II. 

Candidații care obțin aprobarea amânării

Candidații care vor obține aprobarea inspectoratului şcolar, pentru amânarea gradului II pentru sesiunea 2024, vor întocmi un nou dosar de înscriere, care va cuprinde toate documentele prevăzute în OMECTS nr. 5561/2011 şi cele două procese verbale de la inspecțiile curente efectuate. Fişa de înscriere şi celelalte documente vor fi completate pentru sesiunea 2025. 

Model cerere de amânare – grad didactic II

Amânare grad didactic I

Pentru cadrele didactice din Mureș, cererea-tip de solicitare a amânării finalizării probelor pentru obținerea gradului didactic I se depune la Registratura ISJ Mureș în perioada 03.09.2024 – 13.09.2024.

Potrivit art. 35(21) din metodologie, candidații înscrişi la examenul pentru acordarea gradului didactic I – seria 2023 — 2025 (depunerea lucrării până la 31.08.2024) „admişi la colocviul de admitere, care nu au putut elabora şi depune în termen lucrarea metodico-ştiințifică, datorită unor motive obiective argumentate cu documente, pot solicita amânarea depunerii lucrării metodico-ştiinţifice în anul şcolar următor”. 

Pentru solicitarea amânării gradului didactic I, profesorii vor depune, la Registratura ISJ Mureș, cererea de amânare, însoţită de documente justificative pentru solicitarea amânării, o adeverință eliberată de departamentul pentru pregătirea personalului didactic (DPPD) care să confirme promovarea colocviului de admitere (art. 35 din OMECTS nr. 5561/2011), acordul scris al coordonatorului lucrării metodico- ştiințifice şi documente care justifică motivul amânării

Amânarea poate fi solicitată pentru un an şcolar, iar pentru candidații aflați în perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului (CIC), amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani școlari. În asemenea situaţii, cadrele didactice vor depune ataşat, la cererea de amânare, o adeverință emisă de unitatea de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea, în care să fie specificată perioada concediului pentru creşterea si îngrijirea copilului. 

Conform ISJ Mureș, pentru a putea finaliza examenul pentru obţinerea gradului didactic I, cadrele didactice care au solicitat şi obținut aprobarea consiliului de administrație al ISJ Mureş, pentru amânarea finalizării probelor examenului de grad I, trebuie să se asigure că inspecţiile curente efectuate și promovate anterior solicitării amânării vor fi valabile până în anul în care urmează să finalizeze examenul de grad. 

Model cerere amânare grad didactic I

Adresa Inspectoratului Școlar Județean Mureș poate fi consultată mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie“ în cazul profesorului reținut de DNA, acuzat de luare de mită într-un proiect cu fonduri europene: „În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc“

Universitatea Politehnica București anunță că „a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenții și comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar“, după ce profesorul Cristian-Florian Dincă a fost reținut…
Vezi articolul

Pragul de admitere la examenul de rezidențiat rămâne la 60%, anunță Ministerul Sănătății, în urma unei consultări a studenților / Un proiect lansat acum o săptămână prevedea creșterea lui la 65%, adică la 130 de răspunsuri corecte față de 120

Pragul de admitere la examenul de rezidențiat rămâne la 60 anul acesta, adică la 120 de întrebări corecte din cele 200 de pe subiect, anunță Ministerul Sănătății (MS), după ce…
Vezi articolul

Oana Moraru, mesaj pentru educatoare: În grădinițe, fie că îmbrățișați filozofia ‘în pădure’, ‘Reggio Emilia’, fie sistemele finlandeze, Waldorf sau Montessori, nu există abdicare de la metodica predării activităților în învățământul preșcolar

Pedagog și fondator de școală privată, Oana Moraru le transmite educatoarelor următorul mesaj: “În grădinițe, fie că îmbrățișați filozofia ‘în pădure’, ‘Reggio Emilia’, fie sistemele finlandeze, Waldorf sau Montessori, nu…
Vezi articolul