Amânarea finalizării noilor planuri-cadru înseamnă ratarea unor ferestre de oportunitate pentru copii. Nu poți „lăsa pe mai târziu” ceea ce ar fi trebuit să deprinzi în clasa a IX-a sau a X-a – Centrul de Evaluare și Analize Educaționale

1.912 vizualizări
Foto: CEAE
Implementarea noilor planuri-cadru pentru liceu reprezintă o urgență pentru învățământul românesc, mai ales după ce programele la gimnaziu s-au schimbat în 2017, scriu reprezentanții Centrului de Evaluare și Analize Educaționale într-o reacție la anunțul ministrului Educației, conform căruia planurile cadru vor fi amânate cu un an.

În cazul unor materii, precum fizica și chimia, schimbările au fost semnificative și au presupus introducerea unor metode noi de predare. „Scopul este acela de a forma absolvenți care să fie capabili să ia decizii pentru ei, pentru familia lor și pentru cariera lor în cunoștință de cauză din punct de vedere științific”, spunea Gabriel Negrea, directorul Colegiului Național „Gh. Lazăr” din Sibiu și unul dintre cei care au lucrat la noua programă.

Noile programe de la gimnaziu au prevăzut – pentru prima dată într-un curriculum românesc, predarea științelor prin metode inductive. Acest lucru a însemnat o trecere de la un model de învățare bazat pe reproducerea de informații, la un model care stimulează curiozitatea naturală a copiilor și îi încurajează să investigheze și să refacă traseul unui cercetător în realizarea unei descoperiri.

Au fost publicate noi manuale, unele dintre ele realizate de profesori cu experiență în predarea prin metode inductive. „Copiii, din firea lor, au un comportament investigativ. A satisface această nevoie a ființei umane este o nevoie a sistemului de educație”, spunea Ion Băraru, profesor de fizică la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța și coordonatorul Centrului de Pregătire pentru Performanță – Fizică din municipiu. Ion Băraru semnează, alături de Corina Dobrescu, Victor Stoica și Florin Măceșanu, manualele de fizică realizate de Editura ART după noua programă. 

Astăzi, a ajuns în clasa a VII-a generația de copii „fără manuale”. Sunt cei pentru care s-a întâmplat de multe ori ca manualele să nu fie gata la timp, cei care au început clasa a V-a cu un soi de compendiu care ar fi trebuit să reunească o parte din manualele tuturor materiilor. Aproape de finalul ciclului de învățământ, aceștia au ajuns totuși să învețe fizica, chimia și biologia într-un nou stil – adaptat vremurilor în care trăim, după o nouă programă. Și să beneficieze chiar de manuale construite după metode moderne de predare, printre care și cele inductive. Când vor ajunge la liceu va exista însă o rupere și vor ajunge să învețe după o programă veche, neatinsă de reforma predării științelor exacte începută în Europa cu mulți ani în urmă și inițiată de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale în România.

De acord că procesul de realizare a noilor planuri-cadru de liceu s-a prelungit mult prea mult. Dar ce înseamnă amânarea finalizării lor, cum spune ministrul Educației? Dacă ele ar fi fost terminate astăzi, ar mai fi durat cel puțin o lună până ca profesorii care doresc să participe la realizarea noilor programe să se înscrie în grupurile de lucru. În cel mai fericit caz, lucrul la redactarea lor ar fi început în aprilie. Având în vedere că acest proces a durat în cazul programei de fizică pentru gimnaziu în jur de 9-10 luni, este greu de crezut că redactarea noilor programe pentru liceu ar putea dura – fie și într-un proces accelerat, mai puțin de șase luni. Noile programe ar fi fost gata, așadar, cel mai devreme în octombrie – după ce elevii de clasa a VIII-a ar fi ajuns în clasa a IX-a. Apoi ar fi urmat și procesul de redactare a noilor manuale, care ar dura cel puțin până în lunile aprilie-mai 2022. Amânarea finalizării noilor planuri-cadru înseamnă, așadar, ratarea unor ferestre de oportunitate pentru copii. Nu poți „lăsa pe mai târziu” ceea ce ar fi trebuit să deprinzi în clasa a IX-a sau a X-a. Timpul nu se întoarce înapoi, nu putem să călătorim în trecut și să îndreptăm educația pe care ar fi trebuit să o facem bine la o anumită etapă de dezvoltare al copilului.

Citește articolul integral pe blogul ceae.ro

Foto: CEAE


5 comments
  1. Schimbarile nu sunt dorite si nu sunt acceptate de in primul rand de profesori.Ei doresc discipline si automat ore multe pe saptamana pentru elevi-exemple clare care exista acumde acum va ofer:
    * la inv.prescolar cu program prelungit exista 2 educatoare ,alterneaza una dimineata si una dupa amiaza ,este clar acea tura de dupa amiaza este inutila cand copiii dorm,iau gustarea si pleaca acasa ce sa mai zic ce au facut doua educatoare in inv.online ; *inv.primar elevii au 20 ore pe saptamana ,15-16 cu invatatoare si 2 ore ed.fizica, 1 ora religie si 1-2 ore lb.straine.,religia o disciplina inutila,iar invatatoarele nu pot efectua cu copii astea 2 ore de ed.fizica si 1 ora de religie;*inv.gimnazial elevii au 28,29,30,31 ore pe saptamana si profesorii 16-18 ore pe saptamana,niciun profesor de la nicio disciplina nu vrea sa renunte ,toti considera ca disciplina lui este foarte importanta doar pentru el,dar cand este inv.online toti profesorii de ed.tehn,muzica,desen,ed.fizica,religie,fizica,chimie,informatica ,lb.latina,discipline optionale nu au facut ore luni de zile ,insa ce i , ,,invata” ei pe elevi este foarte important ;*inv.liceal elevii au 30-35 -38 ore pe saptamana ,iar profesorii 16-18 ore ,insa religia,muzica,desen,lb.latina ,optionalele sunt discipline importante doar pentru profesori.Dragi parinti,profesorii au o singura dorinta elevii sa ramana la cursuri program, ,,non stop”,iar ei sa beneficieze de program de 3 ore pe zi si vacante fara numar.La toate discutiile cu scaderea nr.de ore la elevi,cu eliminarea titularizarii,cu evaluarea profesorilor,cu responsabilizarea lor ,au aparut sa se faca pe victimile si ca pasarile /animalele de prada sa si devoreze elevii.

  2. Adulții din educație se gândesc mereu la intereseul propriu și niciodată la viitorul “generației fără manuale”. A fost mai ușor să se modifice legea învățământului decât să se facă predare transdisciplinară așa cum era in lege atunci când acești copii au mers la școală în 2012. Până la finalul clasei a VII-a era nevoie de portofoliu educațional. Acum este inutil.
    Modelele de subiecte s-au schimbat și nu sunt în concordanță cu modul de predare.
    Exemplele pot continua.
    Nu cred ar fi un efort prea mare să modifice, așa cum au promis, programaa pentru clasa a IX-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Grevă de amploare a profesorilor în Franța, după ce măsurile de protecție împotriva Covid-19 din școli “nu le garantează siguranță”, susțin sindicatele / Jumătate din școli, închise astăzi

În fața unor schimbări frecvente ale protocolului sanitar de protecție Covid-19 din școli, din ultimele 10 zile, profesorii francezi de învățământ primar, gimnaziu, dar și de la licee, sunt în…
Vezi articolul
Domnica Petrovai

Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului: Școala românească să le asigure copiilor masă caldă hrănitoare, mișcare și nevoia de a avea conversații despre cum să se protejeze în fața problemelor din online

Depresia în rândul adolescentelor s-a dublat din anii 80 până acum și aceasta este singura categorie de vârstă unde incidența a crescut constant. Iar datele Organizației Mondiale a Sănătății spun…
Vezi articolul

Predarea istoriei, între caracterul excepțional al națiunii “folosit în scop politic” și abordarea obiectivă și autocritică, “europeană”. Corespondența ieșită din comun dintre Parlamentul European și ministrul polonez al Educației

Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European a decis, luna aceasta, să publice corespondența sa cu ministrul polonez al Educației, după ce acesta din urmă a acuzat structurile europene…
Vezi articolul