Existența unui examen de admitere la liceu suplimentar, introdus prin proiectul legii învățământului preuniversitar, prezentat luni de Ministerul Educației, este pusă în cumpănă de directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București, Andreia Bodea. Profesor cu 39 de ani vechime la catedră, aceasta a declara într-o intervenție la Euronews România că nu mai este „atât de convinsă că acest examen de admitere suplimentar va produce acea schimbare pe care cu adevărat colegiile și-ar fi dorit-o”. A vorbit apoi despre ceea ce consideră a fi adevăratele probleme din sistemul preuniversitar.
- Reamintim că fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că examenul de admitere la liceu a fost cerut insistent de Asociația Colegiilor Centenare, iar în prima varianta a proiectului de lege, aceste examen ar fi urmat să aibă loc doar în aceste școli cu tradiție în învățământ, majoritatea având peste 100 de ani de existență. În urma criticilor din timpul dezbaterii publice, a fost acceptată varianta ca admiterea la liceu să fie susținută de toate colegiile, nu numai de cele centenare. În varianta Ligiei Deca, admiterea ar urma să fie dată la toate liceele, pe maximum 60% din locuri, pentru clasele/școlile la care „există concurență”.
- Chiar într-o poziție a președintelui Alianței Colegiilor Centenare din toamnă, acesta spunea că mai degrabă ar avea nevoie de autonomie în alegerea cadrelor didactice, decât de examen de admitere pentru elevi. Ex-ministrul Cîmpeanu promitea că autonomia colegiilor „va fi puternic susținută” în proiectul legii. O lună mai târziu Alianța Colegiilor Centenare critica proiectul de lege înaintat de Cîmpeanu.
Directoarea Colegiului Caragiale spune acum, după ce proiectelele legilor în varianta consolidată au fost prezentate, că „nu mai sunt atât de convinsă, deși să conduc cu un colegiu care face parte din Alianța Colegilor Centenare, un colegiu mare, un colegiu cu tradiție, nu mai sunt la fel de convinsă că acest al doilea examen de admitere pe care acum câteva luni îl îmbrățișăm cu mult entuziasm, va produce acea schimbare pe care cu adevărat colegiile și-ar fi dorit-o. Pentru că, cu sau fără aceasta admitere, problemele din învățământul preuniversitar sunt atât de mari și nu vor fi rezolvate punctual de o admitere la liceu, într-o formă sau într-o altă formă.
Până la urmă pot fi trei examene, pot fi cinci evaluări, dacă ele nu au în spate un sistem de învățământ care să ofere șanse egale, care să ofere pregătire, care să ofere educație, degeaba facem aceste admitere la liceu. Sigur, sunt o șansă în plus, eu personal am fost și sunt întotdeauna pentru o competiție, pentru a acorda niște șanse unor elevi care au niște înzestrări deosebite, dar teama mea este, sigur, vorbim despre niște ani care o să treacă până atunci, teama mea este că dacă celelalte probleme, care din punctul meu de vedere sunt net mai importante decât admiterea la liceu, nu vor fi rezolvate, aceasta admitere nu va fi decât un examen în plus. O șansă în plus, dar doar pentru unii și atunci repet (…) dacă el nu va veni ca urmare firească a unui gimnaziu care să fie reglementat foarte bine, nu va rezolva nicio problemă.
Întrebată care e cel mai nevralgic punct pe care îl vede astăzi în învățământul preuniversitar directoarea a tras un semnal de alarmă legat de violențele dintre elevi sau cele dintre elevi și profesori, cu implicarea și a părinților uneori. Andreia Bodea a mai spus că „profesorii buni trebuie să rămână în sistem, profesorii care sunt violenți sau se fac vinovați de tot felul de lucruri trebuie scoși din sistem”. Profesoara a militat pentru sancțiuni, proporționale cu faptele, incluse în statutul elevului, care să ofere profesorilor un sprijin și a vorbit despre lipsa disciplinei, ca o problemă majoră și care se agravează pe zi ce trece.
„Din punctul meu de vedere, deci eu vorbesc ca director vechi de școală și ca profesor care predă de 39 de ani, am ajuns într-un punct în care a face educație a devenit aproape imposibil. Și am să vă spun din ce motiv: în paralel, s-au întâmplat mai multe lucruri în ultimii 10 ani.
S-a prăbușit statutul profesorului, s-a prăbușit în mod justificat pentru că, în paralel, nemaifiind atractivă această meserie, au intrat în învățământ oameni care cred că ar fi trebuit să facă altceva, nu să fie profesori.
S-a prăbușit disciplina în școli. Nu vă supărați, în orice context și oricât s-ar fi modificat coordonatele acestei lumi, seriozitatea și disciplina nu au cum să lipsească. Disciplina nu înseamnă bătaie, disciplină nu înseamnă să urli de la catedră, disciplină înseamnă altceva. Oamenii care au reușit în orice domeniu și care reușesc în orice domeniu sunt oameni serioși și disciplinați. Sigur, există și o categorie de oameni norocoși, dar mică. Deci s-a prăbușit disciplina în școli, au apărut acte de agresivitate între elevi, între elevi și profesori, lucruri care nu se întâmplau la un asemenea nivel.
(…) Voi saluta apariția în Statutul elevului a unor măsuri disciplinare foarte clare și limpezi exprimate privind sancționarea într-un fel sau altul a elevilor care sunt agresivi în limbaj, comportament, cu colegii lor și cu profesorii. Mi se pare că nu este cazul să avem un dublu standard, sigur, profesorul e profesor și trebuie să aibă o anumită deontologie, sunt perfect de acord, nu avem cum să punem la aceeași masă un profesor care este violent, agresiv needucat…, dar aștept cu nerăbdare un răspuns – ce se întâmplă cu un elev sau cu un părinte care agresează într-un mod sau altul? Și cazurile se multiplică de la zi la zi. Cei care sunt la catedră știu despre ce vorbesc, se întâmplă în colegiile mari. Și părinții, unii, evident, așa cum unii profesori sunt violenți, la fel unii, din ce în ce mai mulți elevi manifestă agresivitate nepermisă față de colegilor și față de dascăli. Ăsta mi se pare mie lucrul cel mai grav.
Iar faptul că meseria de profesor încetează să mai fie o meserie atractivă nu este neapărat, așa cum se crede și se tot spune, pentru că salariile sunt mici. Este și acesta un motiv, dar nu este primul. Primul motiv este prăbușirea statutul lui profesorului. Profesorii buni trebuie să rămână în sistem, profesorii care fie că sunt violenți, fie că se fac vinovați de tot felul de lucruri, trebuie scoși din sistem și trebuie să vedem ce facem și cu elevii care nu se pliază nicicum și care în mod repetat agresează la rândul lor. Nu putem cere profesorilor.
Un elev dacă se ridică în bancă și își înjură profesorul, nu mai spun că ridică mâna la el, aș vrea să știu și eu ce credeți că poate să facă un profesor la catedra care nu poate să-i facă observație, nu poate să-l dea afară, chiar dacă intră într-o comisie de disciplină nu mai poate rămâne repetent prin nota la purtare și îți și spune lucrul ăsta „hai să văd ce mai faceți?!”. Nu se poate (n.red. ca legea educației) să sancționezi profesorii care sunt agresivi – repet, lucru cu care sunt perfect de acord – și să nu sancționezi, proporțional cu vina, pe elevi și până la urmă și pe părinți, că de acolo pornesc toate lucrurile, care sunt din ce în ce mai agresivi verbal, în general”, a mai spus directoarea colegiului.
Diana Ghimiși
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
Raluca Pantazi
Alexa Stănescu
Andrei Popa
14 comments
Că adevărul e la mijloc, nu-l dețin nici profesorii, nici părinții. Și da, am precizat, mă lamentez, român sunt și eu. Ca și tine. Dacă a critica este tot ce poți, confirmi. Suntem incapabili de soluții. Și ai dreptate și cu greșelile de ortografie. Puțină îngăduință, telefonul nu este mediul preferat. M-aș fi bucurat să oferi o soluție la problema meditațiilor, care au devenit prima grijă. Pe vremea mea meditații făceau două categorii de copii: cei foarte buni – olimpicii și cei care voiau să urmeze o facultate și copiii cu CES. Acum a devenit un scop în sine. Numai bine!
De acord cu ce ați scris în mesajul dvs. anterior acestuia! Nu vă faceți griji pentru “typos”, ați scris un mesaj dezvoltat, iar greșeli de dactilografiere/tastare mai scapă. Înțeleg ce ați vrut să spuneți, elevii noștri au un program foarte încărcat, axat pe lecții și teme, mai puțin pe interese personale școlare/sportive, hobby-uri și stare de bine.
Ca soluții pentru eliminarea meditațiilor mă gândesc la:
– profesor pregătit, care explică/predă pe înțelesul copiilor, care își dă tot interesul și care predă la clasă toate conținuturile din programă;
– programă școlară mai puțin încărcată, ca să existe mai mult timp pentru consolidare (elevii f. buni pot lucra independent, iar profesorul să se ocupe de cei de mijloc și de cei care nu au înțeles, așa cum se procedează în Finlanda – și nu numai!- care are un învățământ de calitate, cu rezultate excelente la testările internaționale);
– manuale realizate de specialiști în colaborare cu profesorii “din teren”, care predau efectiv la clasă, nu de către specialiști care n-au predat sau au făcut-o în urmă cu mult timp;
– elev motivat, care să fie atent în timpul orei și care să se implice în efectuarea temelor pentru acasă, iar acestea să fie diferențiate: să conțină exerciții de nivel mediu, astfel încât elevul să le poată rezolva și să simtă satisfacția muncii, dar și unele exerciții/activități de nivel ridicat, opționale (mai puține sau mai multe ca număr, în funcție de nivelul elevilor), pentru ca elevul să fie provocat intelectual;
– elev interesat și profesor disponibil pentru a oferi explicații suplimentare, la nevoie;
– colectivul clasei să fie format din elevi dornici să învețe, care nu deranjează mult/des orele ori chiar nu deranjează deloc (aici un rol important îl are educația din familie);
– mai puține discipline în orarul elevului, mai mult timp pentru sport, pasiuni și învățare la materiile de care ești interesat ca elev;
– părinți care să-și susțină moral copiii și care să respecte școala;
– implicarea elevilor în proiecte care integrează diverse discipline pentru a le ridica motivația pentru învățare, a le stimula curiozitatea intelectuală.
Ei, altceva! 100% de acord. Soluții s-ar găsi. Ce ne lipsește este voința politică. Un lucru este clar, cel puțin la nivelul nostru, că Educația trebuie regândită din temelii, într-un program „bătut în cuie” și agreat de clasa politică, cu termene, cu responsabilități, cu buget (de jjj-de-ani se vorbește de 6% dub PIB), program în care creșterea salariilor profesorilor ar fi prima măsură obligatorie. Dacă reforma se rezumă doar la creșterea salariilor, n-am făcut nimic. Dar nimic! De meditații n-am scăpa. De ce? Din obișnuință. Vezi sistemul sanitar. Medicii au salarii foarte bune azi. Fenomenul plăților informale nu a dispărut. S-a diminuat, dar nu a dispărut. S-a accentuat la nivelul cadrelor de pe nivelurile inferioare, asistente și infirmiere. Cel mai îngrijorător pentru mine este situația internațională actuală. Dacă e pace putem face multe. Dacă situația evoluează spre mai rău (și sunt semne destule) să nu ne facem iluzii că nu ne atinge, într-un fel sau altul. Prețuire și recunoștință profesorilor! În mintea mea există o ierarhie a valorilor în societate, în care profesorii își au locul meritat.
Da, aveți dreptate, pacea este esențială!
Alocarea a minim 6% din PIB pentru educație și existența unor specialiști valoroși/experți, cu viziune, care să creeze politici și programe educaționale moderne ar face enorm de bine societății. O altă condiție majoră pentru refacerea învățământului de calitate este depolitizarea școlilor; acestea să aibă manageri competenți, neaserviți politic, ce știu să atragă și să mențină profesori competenți.
Mulțumiri pentru prețuirea exprimată față de profesori!
Doamnă director, aveți perfectă dreptate!
Legat de art., mi-am amintit un moment recent.
Ieri am auzit intr-un magazin cativa elevi de la o scoala invecinata, veniti in grup de vreo 10 (pareau mai maricei, cl. 7-8), vorbind urat intre ei si ironic cu casierita. Ea le-a facut observatie…profesorilor… ca “nu i-ar fi invatat la scoala” manierele?! A gasit vinovatul….
Imi era mie rușine de situatie, ca părinte. Eu nu am asteptat sa imi educe scoala copiii niciodata, alta e treaba ei. Aici era vorba de “anișorii de acasa” …lipsa. Pacat de acei elevi care nu au avut parte de educatie, nu stiu sa se comporte in public si cu adultii. Din fericire, exista si familii responsabile. In rest, de acord cu ce zice d-na prof.Absokut toate buruienile sa fie starpite din sistem: agresivi de orice parte, profesori abuzivi, betivi sau incapabili, dati afara rapid de la catedră!!
Este doar o fațetă a adevărului, care mestecă in zona efectelor. Nu am văzut o analiză competenta până acum. Toată lumea e pe văitat. Da, este adevărat că statutul profesorii s-a degradat, dar din ce cauze? Despre calitatea actului educațional la clasă, nici o vorbuliță. O sa spunem că e din cauza celor care intra in sistem pentru că ocupația nu mai e atractivă și pentru că unii nu au vocație. Ok. Dar în toate analizele și lamentațiile nimeni nu se uită la beneficiarul primar al sistemului de educație: copilul, ca persoană cu propriile nevoi și interese. La rându-mi, că sunt părinte, nu savant de renume mondial în educație, expun efecte ale unui sistem aflat în derivă, să luăm exemplul clasei a 8a și a 12a: timpul zilnic petrecut pe scaun de un copil conștiincios , depășește norma de lucru standard a adultului, care este apărat de Codul muncii, legislația muncii și de ITM. Ce face el în timpul ăsta e alt subiect de discuție, cu ce eficienta și cu ce eficacitate. Pe tânăr nu-l apără nimeni. Vorbim de o perioadă de vârstă în care primează nevoile de dezvoltare psihosomatică. Intreb părinții: ce părere aveți de modul savant în care sunt scrise manualele? noi doi ingineri în casă se întâmpla să nu înțelegem când ne chema unul dintre copii să îi “traducem” enunțul sau descrierea lecției. Si nu erau cazuri izolate. Și acum întreb retoric: de ce? și lunec ușor spre ceva despre care absolut nimeni nu vorbește: școala paralelă, industria gri la meditațiilor. Și iată cum răsare discriminarea. Familiile fără posibilități nu pot ajuta copiii să se ridice. Iată educația pentru toți în România. L-am auzit pe fostul ministru spunând că meditații se fac în toată lumea. Puține grozăvii (ca să edulcorez puțin) de asemenea calibru am auzit. Nu mai vrem o țară că afară? De fapt avem. Dacă este ceva ce este ca afară în România îi amintesc (că sunt sigur că știe) că amploarea fenomenului seamănă cu ce se întâmplă în sistemul de educație de la Moscova. Foarte măgulitor. Așa cum sunt sigur că știe că în Finlanda acest sistem nu există. Si bineînțeles în multe alte state. Si dacă cuiva i a încolțit ideea că eu arăt cu degetul spre profesori, greșește pentru că eu văd profesorul român singur la catedră în fața multiplelor provocări cu care se confruntă. Singur, deși este membru poate în cel mai mare sindicat, de trei -patru ori mai mare decât armata română. Ca să înțelegeți de ce spun că e singur, vedeți vă rog cum este în Germania sau în Franța și să vedeți ce armată de consilieri de toate felurile are profesorul în spate. As aveam multe lamentații la rândul meu de scos în evidență, dar acest loc nu e altceva un loc de dat cu capul, de catarsis, pe cine interesează oful meu? Că oricum pe copil nu-l întreabă nimeni. Iar copilul creste așa cum s-au purtat adulți cu el. Și așa ajunge adultul de mâine ministru sau om politic să decidă peste capetele supușilor fără să-i întrebe. Fără a epuiza subiectul închei cu aceasta idee care lipsește dintre preocupările noastre educaționale: faptul că personalitatea adultului este formata din suma experiențelor din prima parte a vieții. Și ce face copilul zi de zi timp de cel puțin 12 ani? socotiți singuri și aveți proiecția in viitor a adultului de mâine. Pentru că în mintea noastră de adulți care avem pretenția că facem educație copiilor, când vine vorba de școală ne gândim exclusiv la învățare, la memorare, la lecții etc. Formarea personalității e ceva abstract, din cărți sau in cel mai bun caz, ceva ce se află în sarcina familiei. Dar pe părinții cine îi educă?
De fapt ce ai vrut să spui??? Schimbi o lamentare cu alta. Și o faci cu greșeli de exprimare și ortografie.
Ce vrei de fapt?
Se înțelege foarte bine ce a vrut să spună, nu știu de ce aveți o problemă… Mesajul, foarte dezvoltat, este scris corect, deci e clar că faptul că i-a scăpat un “i” în cuvântul “adulții” sau are un “i” în plus în enunțul final reprezintă typos, adică greșeli făcute la dactilografierea materialului tipărit sau electronic (nu din necunoaștere).
Da, doamna director are perfectă dreptate.
Părinții care cred că își ajută copiii atacând profesorii sunt, de fapt, cei mai mari dușmani ai copiilor lor. Nu ma refer la cazurile, de altfel puține și super mediatizate, în care un profesor este agresiv verbal sau fizic. Nemulțumirile părinților sunt în general legate de note.
Oare câte zeci sute de ore au petrecut acești părinți cu copiii în primii ani de viață, cât le-au citit, cât s-au jucat cu ei pentru a le forma deprinderi necesare pentru a face față provocărilor?? Mă tem ca bonele sau bunicii aveau aceasta sarcină. Și atunci, cum vreți sa obțină aceleași rezultate cu un copil în care s-a investit timp, nu bani??!
Acest părinți refuză să-și recunoască eșecul și atunci acuză profesorii, școala sistemul, pe oricine, dar nu pe ei.
Recunosc ca m-a amuzat teribil un comentariu referitor la niște bieți copii”terorizati” cu excursiile în străinătate, pentru ca profesorii sa se poată “destrăbăla” acolo.
Articolul arata ca scoala si invatarea este una si educatia este alta. Daca mergeti pe strada, magazine se vede lipsa de educatie. Parintii nu au timp, alearga sa faca bani, altora nu le pasa si pun totul pe seama scolii. Iar in scolile de toate gradele au ajuns profesori tot mai slabi pregatiti, diplome de doi lei si concursuri luate cu note de 5.Un profesor sa stea 2 ani la catedra are rezultate merge mai departe, daca nu la alta meserie. Elevii slabi in cl 1-4 sa mearga din cl 5 la scoli de meserii. Termina 10 clase, la munca, daca cartea multa nu este de acestia. Iar scoala cu cl 1 sa inceapa la 7 ani.
Sunt total de acord cu articolul.
Cum să faci educație când uni profesori terorizează copii cu excursii în străinătate sa se destrăbăleze pe banii părinților ca în țară nu le place au ajuns mari și tari ca doar ei au stiloul în mână și ultimul cuvânt de spus în viața unui copil
Mare dreptate aveti, d-na director!