Alocația unui copil în România este 1 euro pe zi. Comparație cu statele UE: România, pe ultimul loc în Europa la beneficiile sociale acordate copiilor și familiilor

11.911 vizualizări
Alocația pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani este în prezent de 150 de lei pe lună, în România, majorată de la 84 de lei în 2019. Transformată în euro la cursul de azi al BNR, suma înseamnă 31,4 euro, adică 1 euro pe zi. În comparație cu statele europene analizate de Edupedu.ro folosind datele publicate de Comisia Europeană, alocația din România este una dintre cele mai mici, alături de alocația din Bulgaria, cea din Polonia și Slovacia. Potrivit Eurostat, cheltuielile României cu beneficiile sociale pentru copii și familie sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Analiza vine în contextul în care premierul Ludovic Orban a anunțat că are „patru metode” prin care să blocheze dublarea alocațiilor.

În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Alocațiile din țările UE (cele mai recente date – sursa datelor este Comisia Europeană)

Austria acordă copiilor beneficii multiple, dar cele mai asemănătoare cu alocațiile noastre sunt diferențiate pe vârste. Înaintre de 3 ani, copilul primește lunar 114 euro. De la 3 la 10 ani, alocația este de 122 de euro, iar de la 10 până la 19 ani primește 141,5 euro. Dacă își continuă studiile, tânărul primește alocația până atunci, majorată la 191 de euro/lună.

Belgia are un sistem împărțit pe regiuni. Cel mai reprezentativ este cel al eneficiilor de bază din Flandra, Wallonia și Buxelles.  Pentru primul copil, alocația este de 92 de euro/lună, pentru al doilea 170 de euro, iar pentru al treilea 254 de euro.

Bulgaria acordă 40 de Leva (20,45 euro) – alocația crește pe măsură ce numărul de copii dintr-o familie, crește.

Croația are un nivel al alocațiilor stabilit în funcție de venitul pe membru de familie. Media este de 72 de euro/copil, iar alocația minima este de 27 de euro.

În Cehia sistemul este asemănător. De exemplu, pentru o familie cu un copil de până la 5 ani, alocația este de 298 de euro.

Danemarca alocă o sumă trimestrială, care variază între 200 de euro pe luna (603 euro/trimestru) pentru copiii între 0 și 2 ani, și 125 de euro/lună pentru cei între 15-17 ani.

Franța are o alocație lunară de 92 de Euro până la 185 de euro/lună, în funcție de venitul familiei. La aceasta se adaugă o sumă de 394 de euro pentru educația copilului.

Germania alocă o sumă de 194 de euro pe lună, sumă care crește la 200 de euro pentru al doilea copil și la 225 de euro pentru următorii.

Grecia acordă 40 de euro pe lună, virată trimestrial, Pentru familiile cu peste 3 copii, se acordă 500 de euro pe an/copil.

Ungaria are o alocație de 37 de euro/lună pentru o familie cu un copil. Suma crește în cazul a mai mulți copii, dar și când sunt familii mono-parentale sau care au copii cu dizabilități.

Irlanda acordă 140 de euro pe copil, lunar. Suma anuală ajunge la 1.680 de euro.

Italia are o alocație de 141,3 euro/lună.

Luxemburg – alocația este de 30 de euro/lună, la care se adaugă o alocație pe familie de 265 de euro/lună, care crește cu 20 de euro pentru un copil peste 6 ani și cu 50 de euro/lună pentru un copil peste 12 ani.

Olanda oferă peste 200 de euro/trimestru, asta înseamnă 83 de euro/lună.

Norvegia are o alocație de 970 de coroane norvegiene, adică 102 euro/lună.

Polonia diferențiază pe vârste alocația: până la 5 ani, 22 de euro, până la 18 ani 28 de euro, iar între 18 și 24 de ani, 31 de euro/lună.

Slovacia are o alocație de 23,68 de euro/lună

Slovenia acordă între 114 euro și 30 de euro pe lună, în funcție de venitul familiei, potrivit Agenției pentru prestații sociale din această țară.

În Suedia alocația este de 1.250 de Coroane suedeze pe lună, asta înseamnă 120 de euro.

NOTĂ: În unele state europene, sistemul alocațiilor (beneffits, alowances) este unul complex, acordat în funcție de parametri care țin nu doar de copil, ci de veniturile familiei, de zona din care provin, etc.

Context: Dublarea alocaţiilor, votată în Parlament, înseamnă, implicit dublarea bugetului plătit de stat pentru aceste beneficii se asistenţă socială. Astfel, de la un buget lunar de 595.589.400 lei, alocat în luna octombrie 2019, cel mai probabil acesta va creşte lunar la aproape 1,2 miliarde lei. Adică 7,1 miliarde lei pe an. Ca procent în PIB, acesta ar înseamna 0,6%.

FOTO: edupedu.ro


2 comments
  1. Polonia nu are 22 eu alocație. Ceea ce numiți voi în articol nu este alocația. Este suma alocata copiilor de stat prin salariu. Însă nu este alocația. Alocația este inclusa in pachetul numit 500+
    Este 500 zloți. Aproximativ 550-600ron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INEDIT Cum s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă, care a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni. Cercetarea unui istoric din Alba Iulia: ”Oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei”

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a realizat o cercetare inedită despre un subiect foarte puțin abordat până acum: modul în care s-a desfășurat…
Vezi articolul

Balcanii luptă cu virusul, pe fondul lipsei de medici şi de materiale sanitare / România și alte țări din regiune au fost toate afectate de exodul masiv de medici și asistente medicale în ultimii câțiva ani

 Țările din regiune au luat o serie de măsuri restrictive, de la întreruperea conexiunilor de călătorie până la închiderea școlilor și a universităților. Există însă temeri că numărul relativ redus…
Vezi articolul

Vladimir Tismăneanu: Ceaușescu a desființat Institutul de Matematică. A prigonit institutele de cercetare. Suntem în 2025. Cercetarea științifică trebuie sprijinită, nu torpilată. Orice abordare „la grămadă”, orice stahanovism demolator păcătuiește prin arbitrariu și incompetență

Mesaj puternic de susținere a cercetării și de evaluare diferențiată a institutelor de cercetare, lansat de profesorul Vladimir Tismăneanu. „Cercetarea științifică trebuie sprijinită, nu torpilată. Orice abordare «la grămadă», orice…
Vezi articolul

MEGATENDINȚE Profesorii români se lovesc de obstacole ce afectează educația globală, precum schimbările demografice, digitalizarea, inegalitățile – Raport internațional / Datele OCDE contrastează cu raportările de tip „no problem” făcute de directorii de școli din România

Profesorii din România sunt afectați de schimbările demografice, de digitalizare, de echitate și incluziune, dar și de alte „megatendințe” globale, de la situația sănătății la implicarea civică și democratică, conform…
Vezi articolul

Care este ritmul de dezvoltare a alfabetizării copiilor din învățământul primar în timpul vacanței, comparativ cu timpul pe care și-l petrec la școală? Ce pot face părinții în zilele acestea să își ajute copiii?

Elevii din România lipsesc de la școală neașteptat de mult în această perioadă. În acest context, cred că e util să înțelegem impactul școlii și al experiențelor de acasă asupra…
Vezi articolul