Alianța Studenților, despre modificările aduse la funcționarea Consiliului care verifică tezele de doctorat: CNATDCU va publica de acum încolo, pe site-ul propriu, lista sesizărilor depuse al căror termen de soluționare este depășit cu mai mult de 15 zile

624 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Pe lângă participarea studenților la ședințele CNATDCU, anunțată mai devreme de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, reprezentanții studenților au mai obținut o serie de modificări cum ar fi: publicarea raportului privind resursa umană în învățământul superior făcută de CNATDCU pe pagina Ministerului Educației și publicarea raportului CNATDCU privind respectarea standardelor de comisiile CNATDCU pe pagina lor, se arată într-un comunicat de presă al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

De asemenea, CNATDCU va publica de acum încolo, pe site-ul propriu, lista sesizărilor depuse al căror termen de soluționare este depășit cu mai mult de 15 zile. În plus, în termen de 6 luni de la publicare, CNATDCU trebuie să transmită ministerului metodologia de evaluare continuă a conducătorilor de doctorat și tot în termen de 6 luni de la publicare, CNATDCU trebuie să transmită ministerului metodologia de verificare a concursurilor pe posturi. Nu în ultimul rând, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza președintele CNATDCU pentru inițierea procedurii de revocare a unui membru CNATDCU care nu își respectă atribuțiile, iar CNATDCU trebuie să răspundă în maximum 30 de zile dacă a început sau nu ancheta.

Mai jos, toate precizările ANOSR cu privire la modificările aduse la funcționarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU):

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a obținut astăzi integrarea tuturor amendamentelor propuse pentru creșterea transparenței Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), inclusiv participarea studenților cu rol de observator la ședințele Consiliului General CNATDCU, în contextul dezbaterilor modificării Regulamentului de Organizare și Funcționare al CNATDCU și a Metodologiei de soluționare a sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat.

Relevanța CNATDCU în funcționarea optimă a sistemului de învățământ superior este de necontestat, iar ANOSR a continuat demersurile sale de asigurare a unui climat care să ofere încredere publică în titlurile de doctor acordate, în special cu privire la originalitatea acestora, și la funcționarea CNATDCU în ansamblul său.

Prima modificare obținută ține de publicarea pe pagina oficială a Ministerului Educației a Raportului anual privind resursa umană pentru activitățile didactice și de cercetare din învățământul superior și a Raportului anual privind respectarea reglementărilor, procedurilor și standardelor în vigoare în activitatea comisiilor de specialitate și panelurilor fundamentale ale CNATDCU.

În continuare, una dintre modificări vizează stabilirea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor în cauză în care CNATDCU va transmite către Ministerul Educației propunerile metodologiilor de verificare a desfășurării concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din universități și de evaluare periodică a conducătorilor de doctorat. Evaluarea periodică a conducătorilor de doctorat este o necesitate pentru asigurarea calității și a formării permanente a resursei umane care coordonează elaborarea tezelor doctorale.

Modificările aduse de ANOSR vizează și mecanismul de declanșare a procedurii de revocare a membrilor CNATDCU în cazul neîndeplinirii obligațiilor, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza președintele CNATDCU sau ministrul educației privind neîndeplinirea obligațiilor de către membrii CNATDCU, primind un răspuns în termen de 30 de zile cu privire la declanșarea sau nedeclanșarea procedurii.

Totodată, începând cu intrarea în vigoare a noilor modificări, la ședințele și lucrările Consiliului General CNATDCU va participa, cu statut de observator permanent, fără drept de vot, un student doctorand desemnat dintre propunerile federațiilor naționale studențești, întrucât atribuțiile CNATDCU nu se referă eminamente la soluționarea de cazuri punctuale, ci țin și de propunerea de metodologii cu caracter general sau rapoarte de analiză sistemică, care pot presupune și soluții/linii de acțiune care să fie implementate de Ministerul Educației. De asemenea, ANOSR a propus în 2016 să existe o aplecare mai mare a CNATDCU și în sfera politicilor de prevenție a plagiatului, domeniu care începe să prindă contur și în care implicarea studenților este esențială pentru garantarea succesului unei inițiative.

În vederea transpunerii practice a principiului transparenței, corelat cu buna administrare, am solicitat modificarea OMEC nr. 5229/2020 astfel încât CNATDCU să publice pe site-ul propriu lista sesizărilor depuse a căror termen de soluționare este depășit cu mai mult de 15 zile, aceste informații fiind indubitabil de interes public, iar CNATDCU ar trebui să le publice din oficiu.

„Apreciem faptul că astăzi s-a făcut un pas relevant în ceea ce privește aducerea la cunoștința publicului a activității CNATDCU, organism a cărui activitate contează în încrederea asupra corectitudinii funcționării sistemului de învățământ. De asemenea, publicarea listei cazurilor care nu își găsesc soluționare în termenul legal la CNATDCU va contura imaginea asupra activității forului și a cazurilor îndelung amânate. Participarea studenților ca observatori garantează, în același timp, monitorizarea activă de către beneficiarii sistemului de învățământ. Încălcarea normelor de etică și integritate academică afectează, fără doar și poate, întreg sistemul de învățământ, și implicit beneficiarii acestuia” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.

Foto: Pexels.com

Citește și:

Schimbări la CNATDCU, anunțate de ministrul Educației: Studenții vor putea asista ca observatori la ședințele Consiliului care se ocupă de verificarea tezelor de doctorat
Liga Studenților Iași acuză că Ministerul Educației “îl apără” pe Codruț Olaru, al cărui titlu de doctor a fost retras pentru “plagiat grosier”. Organizația îi cere ministrului Cîmpeanu să explice de ce CNATDCU tergiversează decizii în cazul mai multor “gulere albe”
Ioan-Aurel Pop, președintele CNATDCU, și vicepreședinții Andruh, Banabic și Dumitru: Autoritățile naționale să se pronunțe urgent dacă Curtea de Conturi a României are atribuții de oportunitate academică. Instituția a impus includerea în contabilitate a oricărui rezultat științific. Ce “valoare contabilă” ar avea o poezie de Mircea Cărtărescu?
DOCUMENTE Ministerul Educației: CNATDCU nu a transmis stadiul verificărilor antiplagiat din tezele de doctorat ale profesorilor de la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, numit consilier onorific al premierului Ciucă pe chestiuni legate de Spațiul European al Educației și Spațiul European al Cercetării

Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și parlamentar PNL, a fost numit, marți, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă “pentru sprijinirea participării universităților românești la programele…
Vezi articolul