Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România

257 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că, deși proiectul Legii învățământului superior, adoptat ieri de Parlamentul României, aduce și „noi măsuri pozitive pentru studenții din România, acesta cuprinde o serie de prevederi problematice, asupra cărora federația își exprimă reticența, precum soluțiile alese de legiuitor în privința normelor de etică și integritate academică, sau în ceea ce privește prelungirea mandatelor rectorilor și neincluderii studenților într-o pondere semnificativă în procesul electiv“.

Într-un comunicat primit la redacție, reprezentanții studenților scriu: „Credem că aceste probleme ar fi trebuit rezolvate cu ocazia legii menite să operaționalizeze proiectul „România Educată” și criticăm indiferența parlamentarilor din cadrul dezbaterilor care vizau subiectele anterior menționate“.

Aceștia punctează mai multe chestiuni „problematice“, dar și amendamente adoptate de parlamentari:

„Suntem dezamăgiți de lipsa de interes a parlamentarilor față de problemele semnalate de studenți. Posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat în termen de un an de la momentul acordării titlului de doctor nu a atras atenția acestora, propunerea ANOSR în acest sens fiind respinsă fără a fi analizată în detaliu, în urma unei confuzii generale cu privire la aplicabilitatea soluției. Totodată, solicitarea de a acorda studenților o pondere de 25% în procesul de alegere a rectorului a fost complet ignorată, fiind evidențiată încă o dată „importanța” principiului participării studenților în luarea deciziilor în viziunea decidenților. Nu în ultimul rând, în momentul argumentării amendamentului privind păstrarea taxelor de școlarizare nemodificate pe durata unui ciclu de studiu, pentru aceeași promoție de studenți, unu dintre răspunsurile primite din partea senatorilor sugera că studenții care nu au posibilitatea financiară de a-și achita taxele de școlarizare nu ar trebui să urmeze studii universitare. Acestea sunt doar câteva dintre situațiile în care solicitările beneficiarilor primari ai învățământului superior au fost ignorate cu desăvârșire, fapt pentru care condamnăm atitudinea superficială a parlamentarilor față de opiniile studenților, atitudine care denotă o neînțelegere a nevoilor sistemului.

Atragem atenția, de asemenea, că unele discuții din Comisia pentru învățământ a Senatului României au fost consemnate diferit în Raportul asupra proiectului legislativ, chestiune ce poate pune o problemă de neconstituționalitate a proiectului, cu ocazia controlului efectuat de CCR.

Totodată, reamintim amendamentele ANOSR care au fost integrate în proiectul legii, în urma dezbaterilor parlamentare:

  • recunoașterea principiilor transparenței instituționale și participării studenților;
  • obligativitatea publicării tuturor hotărârilor organelor de conducere pe site-urile instituțiilor;
  • dezbaterea obligatorie a raportului privind respectarea drepturilor și obligațiilor studenților în senatul universitar sau, după caz, consiliul facultății, precum și publicarea acestuia și a măsurilor asumate pentru remedierea eventualelor deficiențe identificate, pe site-ul universității;
  • menținerea taxelor de școlarizare anunțate pe toată durata normală a unui ciclu de studii, putând fi indexate cel mult cu rata inflației pentru aceeași promoție de studenți;
  • includerea în codurile de etică și deontologie universitară a unor mecanisme de raportare și protecție a victimelor;
  • creșterea cuantumului bursei pentru studenții români de pretutindeni astfel încât să fie cel puțin egal cu cuantumul minim al bursei sociale;
  • clarificarea privind cumulul bursei sociale cu alte tipuri de burse, atunci când studenții îndeplinesc condițiile necesare.

Având în vedere faptul că parcursul legislativ al principalelor acte normative menite să implementeze proiectul „România Educată” a ajuns aproape de final, urmând să fie supuse controlului Curții Constituționale a României și, ulterior, să fie promulgate de Președintele României și să intre în vigoare începând din toamnă, cel mai probabil odată cu noul an universitar, ANOSR își propune să prezinte și să explice, în perioada următoare, în detaliu, revendicările federației care au fost integrate în legislație și impactul acestora asupra studenților din România.

La finalul unui proces legislativ care durează de aproape doi ani, menit să pună în aplicare un proiect demarat în urmă cu opt ani, sperăm ca, în noul cadru legislativ, autoritățile să acorde importanța cuvenită educației și să își îndeplinească asumările financiare făcute cu ocazia adoptării acestor legi. Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România. ANOSR accentuează importanța asigurării acestor alocări bugetare pentru noul an universitar, încă de la o viitoare rectificare bugetară. De asemenea, ANOSR își exprimă deschiderea de a colabora cu Ministerul Educației în vederea elaborării legislației secundare care va pune în aplicare Legea învățământului superior, având ca prioritate maximizarea impactului pozitiv pe care legislația de resort o are asupra studenților și sistemului educațional“.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Reprezentantul special ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor, Najat Maalla M’jid: Agresorii nu au idee cât de devastatoare este atitudinea lor umilitoare pentru psihicul unui copil / Este foarte important pentru o societate să se asigure că profesorul care supune un copil la rele tratamente este pedepsit corespunzător, nu doar transferat de la o școala la alta

Agresiunea profesor-elev și elev-elev la școală este poate cea mai întâlnită formă de bullying din sistemul educațional românesc, așa cum am văzut în cazul de la Târgu Mureș. Edupedu.ro a…
Vezi articolul