Acuzații de cenzură la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați: studenții susțin că sunt împiedicați să voteze la alegerea rectorului

1.948 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești acuză conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați că împiedică studenții să voteze la alegerea rectorului. Concret, calendarul alegerilor universitare aprobat de către Senatul Universității face ca dizolvarea Senatului actual să aibă loc pe 13 decembrie, în contextul în care, în aceeași zi, se va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea rectorului.

“Studenții reprezentanți în Senatul Universitar își vor ieși din funcție în data de 13 decembrie, pierzându-și automat și dreptul de a vota în turul al doilea de scrutin”, spune ANOSR, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Astfel, constatăm cu stupoare faptul că cenzura opiniei studenților încă este prezentă în sistemul de învățământ superior, fapt contrar principiilor democratice, uzanţelor și legislației în vigoare”, acuză studenții.

Comunicatul integral al ANOSR:

“Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură demersurilor și susține poziția colegilor din Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG), ca urmare a hotărârilor adoptate de către Senatul Universității, în contextul aprobării calendarului alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere de la nivelul departamentelor, facultăţilor şi a universității, din acest an universitar.

Pentru alegerea rectorului, votează doar studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților și Senatul Universității, a căror opinie, în UDJG, contează mai puțin de 10% din totalul alegătorilor, în timp ce peste 90% aparține cadrelor didactice titulare și de cercetare. Având în vedere prevederile Hotărârii de Senat nr.100/16.09.2019, dizolvarea Senatului actual va avea loc în data de 13 decembrie, în contextul în care, în aceeași zi, se va organiza și cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea rectorului, ceea ce înseamnă că reprezentativitatea studenților va fi redusă semnificativ, prin interdicția mascată a acestora de a vota.

În plus, constituirea unei alte componențe a Senatului își va produce efectele abia din data de 16 decembrie, determinând astfel o perioadă de 3 zile fără Senat – forul decizional suprem dintr-o universitate, conform legislației în vigoare. Așadar, în contextul încetării activității, studenții reprezentanți în Senatul Universitar își vor ieși din funcție în data de 13 decembrie, pierzându-și automat și dreptul de a vota în turul al doilea de scrutin.

Astfel, constatăm cu stupoare faptul că cenzura opiniei studenților încă este prezentă în sistemul de învățământ superior, fapt contrar principiilor democratice, uzanţelor și legislației în vigoare, cu atât mai mult cu cât art. 16 din Carta Universității „Dunărea de Jos” din Galați stipulează că „studenţii sunt parteneri; opinia lor, exprimată individual sau prin reprezentanţii pe care îi au în organismele de conducere conform principiului reprezentativităţii, constituie un element de evaluare şi de perfecţionare a activităţii.”

În același timp, dorim să subliniem lipsa de interes a decidenților din universitate, dovedită prin inexistența unei metodologii funcționale de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere, preferându-se doar reiterarea anumitor principii de fond, acestea fiind constituite în alegerile din mandatul precedent.

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” Galați (LSG) va organiza o conferință de presă în care își vor susține cauza, joi, 17 octombrie, începând cu ora 11:00, în sediul LSG, Corp D, Facultatea de Inginerie.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile sunt cele care trebuie să implementeze cât mai curând micro-certificatele, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, la o întâlnire inițiată de comisarul european pentru Educație

Micro-certificatele europene trebuie implementate cât mai curând de universități, a declarat rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, la întâlnirea organizată la inițiativa comisarului european pentru…
Vezi articolul

Universitatea din București și KPMG în România anunță că lansează Programul David Mitrany, care are ca obiectiv introducerea operei sale în circuitul cultural și academic românesc

Universitatea din București și KPMG în România anunță lansarea Programului David Mitrany ca proiect definitoriu și prioritar pentru anul 2021 al parteneriatului dintre cele două instituții, potrivit unui comunicat primit…
Vezi articolul

„Ligia Deca ne-a asigurat ferm că reducerea numărului de ore la disciplinele Filosofie şi Logică în învăţământul preuniversitar nu reprezintă un obiectiv urmărit şi susţinut la nivelul Ministerului Educaţiei”, iar acestea nu vor deveni opționale, transmite Facultatea de Filosofie a Universității București, după o întâlnire cu ministrul / Planurile-cadru prezentate erau făcute de experții CNPEE

Planurile-cadru de liceu din documentul draft, publicate de Edupedu.ro, reprezentau „anumite variante de lucru interne ale experților CNPEE”, le-a spus ministrul Educației, Ligia Deca, reprezentanților Facultății de Filosofie a Universității…
Vezi articolul

Universitatea din București se solidarizează cu SNSPA după intervenția “agitatorilor politici” în spațiul acesteia în prima zi a anului universitar: “se apropie șocant și reprobabil de practici de factură extremistă înregistrate în trecutul universitar al țării noastre, unul pe care l-am crezut depășit pentru totdeauna”

“Mijloace inadmisibile, situate în afara legii de comunicare a opțiunilor politice și de acțiune politică efectivă în interiorul universităților, a lăcașurilor de învățământ în general” – așa descrie Universitatea din…
Vezi articolul