Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie: După 15 mai ne gândim să deschidem școlile

23.644 de vizualizări
FOTO: Salvați Copii România/ Marian Mocanu
“După 15 mai ne gândim să deschidem școlile. Școlile după 15 mai vor putea fi deschise, încă ne gândim”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele președintele Societății Române de Microbiologie și unul dintre comunicatorii oficiali ai Guvernului României în criza COVID 19, potrivit Mediafax. Este pentru prima dată când o voce autorizată oferă o dată în cazul deschiderii posibile a şcolilor.

Oficialul a anunțat că autoritățile iau în calcul reluarea cursurilor în unitățile de învățământ după de data de 15 mai, în condițiile în care se estimează că vârful epidemiei, în România, va fi atins la finalul lunii aprilie. “Unitățile de învățământ au fost igienizate. Poate că după 15 mai ne gândim să deschidem școlile. Școlile după 15 mai vor putea fi deschise, încă ne gândim“, a spus dr. Rafila.

Acesta estimează încă 3-4 săptămâni de creștere a numărului de îmbolnăviri, până la 1 mai, după care România ar putea să spere la o scădere progresivă a numărului de cazuri.”Eu cred că vom ajunge la 20.000 de cazuri până la jumătatea lunii mai. Nu am observat o supraaglomerare a terapiilor intensive. Rata de infecție a fost  fost scăzută până acum la noi, este adevărat că nu am făcut multă testare, dar nici în ATI nu sunt aglomerați”, a mai spus președintele Societății Române de Microbiologie

Declaraţia vine în contextul în care Raed Arafat, şeful DSU a declarat că “e foarte posibil să fie prelungită starea de urgenţă încă o lună”.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie a spus în ceastă dimineaţă că “nu e cazul să revenim la cursuri până când nu vor fi în siguranță elevii, studenții și profesorii”.

Şcolile şi universităţile au cursurile suspendate din 11 martie, iar scenariile luate în calcul de autorităţi arată că cel mai repede s-ar putea relua cursurile la începutul lunii mai.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că săptămâna viitoare va prezenta public scenariile pe care ministerul Educației le are privitoare la continuarea anului școlar.

Calendarul şcolar care este în vigoare, momentan, este cel aprobat anul trecut. Acesta cuprinde:

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

  • vacanţa de primăvară a început pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
  • vacanţa de vară începe pe actualul calendar pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

FOTO: Salvați Copii România/ Marian Mocanu


6 comments
  1. Eu cred ca nu gandeste ce spune… daca era asa usor de gestionat si fara risc de infectare ridicat nu se extindea asa rapid virusul. va bateti joc de elevi.incheiati anu si dati examenele in toamna, nu ne lasam copiii la voia intamplarii…

    1. Sa ne vedem vii intai.Cat despre examene, probabil ne vom alinia deciziilor marii majoritatii statelor UE si anume echivalarea examenelor cu media anilor de studiu.Astfel s-ar castiga si saptamani de predare si incheierea situatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE Modele de cerere pentru drepturile financiare ale elevilor cu CES în anul școlar 2024-2025 / Sumele se majorează cu 50% dacă copilul are și certificat de încadrare în grad de handicap

Copiii cu cerințe educaționale speciale, CES, au dreptul la alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din…
Vezi articolul

Dan Barna, despre cazul Bode, acuzat de plagiat: Nu știu dacă termenul dat de președinte pentru rezolvare – până la rotativa guvernamentală – e vreo dovadă de seriozitate. Știu doar că România a pierdut în fiecare zi în care Iohannis, Ciolacu și Ciucă s-au făcut că nu aud și nu văd

Fostul lider USR, Dan Barna, critică, într-o postare pe Facebook, declarația președintelui Klaus Iohannis, care a cerut PNL și ministrului Lucian Bode să ia o decizie în urma acuzațiilor de…
Vezi articolul

Cererea pentru adeverința de conformitate a studiilor, pentru profesorii care vor să predea în străinătate, completată cu denumirile actelor și câteva modificări de procedură – document

Metodologia privind eliberarea adeverinței de conformitate a studiilor cu prevederile Directivei 2005/36/CE, privind recunoașterea calificărilor profesionale, și a adeverinței privind certificarea competențelor pentru profesia de cadru didactic în învățământul preuniversitar,…
Vezi articolul

Regulamentul pentru evaluarea online a elevilor, publicat în Monitorul Oficial. Ministerul Educației va avea propria platformă de evaluare pentru clasele primare, gimnaziale și liceale. Notele elevilor pot fi trecute în catalog, dar nu pot fi făcute publice fără acordul părintelui sau al elevului major / Ce responsabilități vor avea școlile, elevii și profesorii

Metodologia-cadru de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor a fost publicată miercuri, 8 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.750…
Vezi articolul

Documentele necesare pentru organizarea excursiilor și taberelor în anul școlar 2023-2024. Pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, activitățile nu trebuie avizate de inspectoratul școlar / Cele 6 obligații ale elevilor

Pentru programul „Școala altfel” și programul „Săptămâna verde”, excursiile/taberele/drumețiile nu trebuie avizate de inspectoratul școlar, doar de directorul unității de învățământ, informează Inspectoratul Școlar Județean Covasna. Vezi mai jos, în…
Vezi articolul