Alexandru Rafila, despre începerea școlii: Simulările trebuie să înceapă de acum / Copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt, e nevoie de prezența profesorului / Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete / Școlile cu un număr mic de elevi pot avea program normal

24.307 vizualizări
Foto: EuropaFM
Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și unul dintre principalii comunicatori oficiali în criza COVID-19. Acesta a declarat la Digi24 că măsurile luate de autorități trebuie să fie flexibile, iar copiii trebuie să interacționeze fizic, mai ales colegii din aceeși clasă, iar interacțiunea trebuie să fie în prezența profesorului, adică în școala fizică. Rafila a atras atenția asupra pericolului transformării elevilor în „cititori de tablete”.

„Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete și o interacțiune virtuală. Ei trebuie să interacţioneze unul cu celălalt. O să mai limităm, nu o să interacţioneze cu colegii din alt an, de exemplu, dar copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, trebuie să discute unul cu celălalt, trebuie să se stimuleze, să reușească să realizeze activitățile didactice și prin prezența profesorului sau învățătorului”, a explicat Alexandru Rafila.

„Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar. Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două- trei-patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală”, a mai spus Rafila.

Specialistul a reluat ideea pe care a mai prezentat-o și în alte ocazii conform căreia o clasă ar trebui să aibă 15 elevi prezenți fizic la școală.

„Cred că o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi. Băncile sau mesele la care sunt aşezaţi aceşti elevi ar trebui să fie undeva la 1,5 metri una de cealaltă. Adică copiii să fie la această distanță unul de celălalt, că mai există și dimensiunea băncii.

Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă. Pot să iasă din clasă, dacă găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, să ai la 10 minute interval pauzele, nu este o problemă”.

„Şcolile care au un număr mic de elevi şi pot să respecte aceste condiţii, pot să îşi desfăşoare programul normal fără niciun alt fel de probleme, în afară de igienă, distanţă, mască”, a arătat profesorul Rafila.

„În orice caz, aceste clase mari cu 30-35-40 de elevi, cu siguranţă nu vor putea funcţiona în această structură”, a subliniat profesorul Rafila.

Profesorul Rafila susține că ar trebui să se facă simulări pentru toate aceste situații și în fiecare școală chiar acum: „N-o să poată să fie instruit cu două-trei zile înainte de începerea școlii și trebuie făcute simulări încă de acum, din acest moment. Trebuie văzute programe de învățământ, cum se pot împărți, cine răspunde” – a spus Alexandru Rafila.

La observația că Ministerul Educației nu dă semne că ar fi luat măsuri și nici nu a anunțat decizii, deși mai e doar o lună jumătate până la începerea școlii, Rafila a spus, ușor ironic, scrie Digi24: „Eu nu știu, probabil că știți, pregătirile intense se soldează cu un rezultat complex la sfârșitul etapei de pregătire și așteptăm”.

Foto: EufopaFM.ro


20 comments
  1. Nu inteleg de ce sunteti asa suparati,realitatea doare.Mi ar placea ca elevii de astazi sa fie invatati doamnelor si domnilor de cadre didactice cum erau in anii 80-90 care prin profesionalismul si daruirea dumnealor schimbau destinele elevilor.Copiii de ieri ,adultii de azi din familia mea au avut sansa intalnirii unor astfel de pedagogi.
    Din pacate astfel de exemple azi sunt extrem de putine.

    1. Anii 80 da? La anii aia sa ne intoarcem, da? PTAP, borcane, cartofi, UTC, cravata rosie, slava…stiti voi cui? Trebuia sa ne spui de la inceput ca esti nostalgic, nu mai pierdeam vremea cu tine.

  2. ” trebuie să menținem si varianta online”. Hmm, chiar si in scolile din mediul rural, cu efective mici in clase ?? Alternativ cu prezenta offline, ca sa nu uităm ca e pandemie si sa nu ni se urce la cap libertatea!! Starea de alerta cum s ar mai mentine?!

    1. Parca ii si vad pe aia din rural cum nu mai mananca o luna vaca pentru a plati curentul pentru anisie. Anisie care nu a dat profesorului o masca. Una. Macar asa, de amintire. La tara si asa sunt putini, scoala trebuie si va incepe normal. Am incercat sa fac lucrurile cat mai online in predare, deh, conform recomandarilor si mai aveam putin si ma luau parintii la bataie ca ce, domnu’, nu ne puteti da repede lectia si copiii sa foloseasca manualele si caietele? Eu nu mai incarc cartela luna asta si nu pot sta ambii copii online prea mult. Asta e realitatea cruda: copii fara curent, parinti care poate incarca pe sarite cartela, ca pot comunica si peste poarta, parinti cu eforturi sa asigure tot copiilor in conditiile in care invatamantul OBLIGATORIU chiar obliga la prea multe.

  3. Cam asa stau lucrurile in general. Profesorii sunt foarte buni,elevul are o problemă sau nu e educat sau mai stiu eu ce scuza la faptul că are nevoie de meditații. Dacă pentru voi este ceva normal si sunteti împăcați cu acest lucru e perfect. Mie nu mi se pare normal ca 9 copii din 10 sa aiba nevoie de încă un profesor acasa care sa ii învețe materia.

    1. Cam asa, in general, 9 din 10…Concret, ca de vorbe pe forumuri suntem satui. Ca si de parinti atoatestiutori. Deci, ceva exemple?

    2. Tu de ce nu te duci sa ti sprijini copilul la o tema de vacanta in loc sa stai pe forumuri? Da, 9 din 10 sunt total dezinteresati. Ii doare-n cursul zilei de scoala, ei au alte griji. Si noi aveam. Dar a stiut cineva sa ne mai si traga de maneca. Pe astia nici daca vrei nu poti, ca daca Doamne fereste ii zgarii cand atingi maneca .

  4. Domnilor,doamnelor cadre didactice nu stiu de ce sunteti asa suparati ,ca elevii si parintii vad ca nu va indepliniti sarcinile de serviciu din fisa postului si nu va implicati la cursuri.Asta se vede in nivelul slab de pregatire al elevilor ,,invatati ” de dumneavoastra.Elevii cu rezultate bune si foarte bune fac meditatii ani de zile.Daca nu sunteti multumiti doamnelor si domni cadre didactice de ce nu propuneti schimbari in sistemul de invatamant.

    1. Așa este, doamnă/domnule părinte… Numai dumneavoastră vă îndepliniți sarcinile aferente locurilor de muncă pe care le dețineți, noi nu. Probabil fiul/fiica dumneavoastră nu are numai 10 pe linie, prin urmare, profesorii sunt adjective.
      “Fără constatarea asta, eram pierduți!”

    2. Iar ai aparut. Esti ca ursul la miere si tot aceleasi aberatii scrii. Vad insa ca de la ultima postare ti-ai imbunatatit limba de lemn. Ai fi facut ravagii pe la sedintele B.O.B. Mai lasa-ne, ca devii chiar plictisitor/toare. Du-te si tine lectii in fata oglinzii ca dai pe-afara de spirit. Si daca tot esti asa pornit/a, in cazul in care ai copil/copii pe la vreo scoala retrage-l/i si fa tu scoala cu el/ei. Dupa propria fisa a prostului. Si apoi vino pe aici sa te lauzi si sa ne mai inveti si pe noi, astia “nemultumitii”.

      1. Profesori vai. Pentru cei nemultumiti de sistemul public de invatare exista invatamantul homeschooling sau online legal. Poti oricand schimba macazul cum a facut Dana Nalbaru. A fost alegerea ei.

  5. Doamna Sandy, din nefericire asta este adevarul, am toata activitatea profesorilor online salvată,s a discutat la sedinta cu părinții online despre asta si fara rezultat…in Romania se da din umeri daca esti doar un om simplu fără vreo funcție importantă.

    1. Poate e domnul Sandy. Si oricum ar fi, apelativele astea merg la coafor, nu aici. Dar v-ati invatat prost. Aveti impresia ca profesorii sunt angajatii vostri personali pe care oriunde si oricum ii puteti trage la raspundere ca deh, voi va pricepeti si stiti mai bine. De la salvat activitati online (apropo, ce ati salvat daca nu s-a facut nimic??), pana la numarul de schimburi in care trebuie sa presteze profesorii (nu vreti si schimbul 3? Noaptea, ca hotii?), la numarul de elevi din clasa si la ce ar trebui sa faca profesorul cu ei. Ca voi le stiti pe toate, de la integrale la numar de flotari si de la reactii chimice la “Je m’en fiche!” Serios? Ca sa citez un personaj de mai sus: parinti vai! Nu toti, pentru ca marea majoritate sunt oameni de bun simt cu care se poate face treaba. Dar mai sunteti si voi, astia care va dati cu parerea pe aici, “oamenii de rand”.

  6. 90% Din copii fac meditații pe banii părinților,oare de ce au nevoie de meditații? La asta v ati gandit? Stiti ce costuri implica meditațiile unui copil la matematică și romana?

  7. Presiunile asupra profesorilor vor fi enorme. Părinții vor să scape de grija copiilor, transferând-o școlii. Deocamdată doar medicii se văd ca eroi. Deși nu toți medicii resimt o situație excepțională. Mulți sunt într-un concediu mai mult sau mai puțin voalat din martie. Dar împărțirea claselor în două implică niște lucruri la care nu știu dacă domnul Rafila sau doamna nemulțumită că profesorii nu lucrează în două schimburi („ca noi, oamenii de rând” – care or fi ăia?) s-au gândit. Pe lângă spații, mai există și problema personalului. Numărul de norme s-ar dubla. Asta va însemna că, ori se va angaja personal, ori cel existent va trebui să facă ore suplimentare. Ambele pun probleme de ordin juridic și administrativ. Pe urmă, copiii sunt slab expuși la riscuri în caz de îmbolnăvire. Dar este la fel și cu profesorii? Medicul este obligat să trateze pacienți, chiar dacă boala este transmisibilă. La fel este oare și cu profesorii? Unde este menționată această obligativitate? Sigur, se pot da legi. Dar ele nu vor face decât să oglindească poziția unei societăți needucate față de educatori, pe care îi consideră mai mult ca pe niște îngrijitori obligați să stea cu copiii cât timp părinții lor sunt la serviciu. Iar compensațiile vor fi de mizerie – dacă vor fi. Deja nu se mai discută de compensații, ci discuția a fost comutată spre amenințarea cu anularea majorărilor promise pentru 1 septembrie.

    1. Parintii nu vor sa scape de grija copiilor. Parintii isi incredinteaza copiii scolii cu speranta ca vor primi o educatie de calitate. Cum se evalueaza calitatea in scoala romaneasca? Cine a urmarit asta si cine ii ajuta pe profesori sa isi creasca nivelul? In mediul privat suntem evaluati in functie de performanta, avem niste obiective pe care trebuie sa le urmarim. Si suntem platiti in functie de performanta. Muncim 10-12 ore pe zi si nu avem nici timp nici competenta necesara sa ii ajutam pe copii la lectii. Veniti cu propuneri concrete in loc sa va plangeti!

  8. Daca se va face scoala cu 15 elevi in clasa nu vor fi suficiente sali la umele scoli,solutia ar fi ca profesorii sa faca si ei schimbul 1 si 2 ca si noi oamenii de rand,dar cum nu toti s au inregistrat pe platforma online ca sa si predea orele ce sa le mai ceri acestor oameni care ne pregătesc copii,mi se pare inadmisibil ca un profesor de matematică sa nu faca nici macar o ora de pregătire online din martie pana la examenul de evaluare națională cu copii de clasa 8 si nimeni sa nu ia nici o masura,toți sa dea din umeri la plângerile părinților,asta fiind la o școală de top . Asa ca nu va așteptați la mari rezultate cu scoala online dragi părinți.

    1. Anna b. Tu aberezi maxim. Totul a fost pe baza de trimitere dovezi, rapoarte, evidente. Tu chiar ne crezi cretini? Daca de la parinti pana la isj toata lumea vedea ca nu s a efectuat nicio ora de matematica, chiar crezi ca nu se afla? Iesea ditamai tambalaul. Nu mai dezinforma aiurea. La cate raportari si statistici s-au trimis doar daca erai ruda cu un agent FBI scapai nereperat.

  9. Când spune domnul doctor simulări, la ce se gândește oare? Ce ar fi să-i chemăm pe elevi la școală și să vedem dacă, într-un mod sau altul (organizați) se vor îmbolnăvii? Poate chiar să facem așa numita …pilotare! Curat…murdar, domnule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023, potrivit Legii Învățământului preuniversitar. Apare bursa tehnologică și dispar actualele burse de performanță și studiu. Care sunt criteriile de acordare

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit…
Vezi articolul
Vasile Dincu / Foto: INQUAM Photos George Calin

Vasile Dâncu, PSD: Cu siguranță se vor găsi bani pentru profesori. De data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze / Nu se poate ca salariul unui procuror să fie de 4 ori mai mare decât al unui profesor

Anunț de forță al președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu: „de data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze”. „Cu…
Vezi articolul

Scriitoarea Adina Popescu, despre programa de Bacalaureat la literatura română, care nu conține niciun autor din ultimii 50 de ani: Este fantastic. Vedem că tinerii nu prea mai citesc și practic nu îi ajutăm să se împrietenească cu textele literare

Copiii și tinerii citesc dacă cei din jurul lor le oferă modele – de la familie care să le spună că o alternativă pentru realitatea uneori copleșitoare sunt cărțile, la…
Vezi articolul

Proiect inedit în școlile din Ilfov: „Ora cu și pentru animale”. Disciplina opțională poate fi predată de orice profesor la clasele a V-a și a VI-a / Programa include vizite la adăposturi de animale, vizionarea de filme ca Lassie sau Colț Alb

Școlile din județul Ilfov au la dispoziție o disciplină opțională „Ora cu și pentru animale” pentru elevii de clasele a V-a și a VI-a și va avea dedicată o oră…
Vezi articolul