Alexandru Cumpănașu, achitat în dosarul în care era acuzat de DNA că a mințit în privința studiilor superioare când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european: „Fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege” / Decizia nu este definitivă

1.074 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/Bogdan Danescu
Tribunalul București l-a achitat pe Alexandru Cumpănașu, în dosarul în care era acuzat de DNA că a mințit în privința studiilor superioare când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA. Decizia nu este definitivă, conform G4Media.
  • În aprilie 2021, Edupedu.ro scria despre faptul că toate parteneriatele Ministerului Educației cu asociația lui Alexandru Cumpănașu au încetat. – mai multe detalii aici

Instanța a constatat că „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Dosarul a fost instrumentat de fostul șef al DNA Constanța, procurorul Andrei Bodean, care a părăsit între timp parchetul anticorupție.

În decembrie 2022, Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Conform procurorilor, Alexandru Cumpănaşu ar fi minţit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

Citește articolul integral pe G4media.ro
Citește și
Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA
2021 – Oficial: Toate parteneriatele cu asociația lui Alexandru Cumpănașu au încetat, anunță Ministerul Educației
2021 – Asociația lui Cumpănașu și Academia de Poliție îi învață „etică, integritate și anticorupție” pe angajații din Ministerul Educației, într-un proiect de 4,8 milioane lei / Ministrul Cîmpeanu: Este semnat în 2018. Am solicitat o analiză cu privire la cât de adecvat este parteneriatul
2021- G4Media.ro: Cum a ajuns Cumpănașu, alimentat cu zeci de milioane de sistemul de educație și suspect într-un dosar DNA, să pozeze în omul anti-sistem pe rețeaua chinezească TikTok. Plus: țipete și aluzii cu tentă sexuală la adresa copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse de studiu pentru elevii români din Ucraina și sprijin financiar pentru profesorii care predau limba română, de 2.000 de lei / Termenul pentru transmiterea documentelor de către asociațiile prin intermediul cărora se vor acorda bursele este 13 octombrie 2023

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina, sprijin…
Vezi articolul

Ce face un consilier școlar? Norma didactică și noile atribuții: În situații de criză sau risc, consilierul școlar poate interveni fără acordul de părintelui

Consiliere în carieră și pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, CES, prevenirea violenței școlare, consilierea părinţilor și profesorilor sunt câteva dintre atribuțiile unui profesor consilier școlar, prevăzute în regulamentul de…
Vezi articolul

Definitivat 2023: Proba scrisă are loc miercuri, 19 iulie, de la ora 9 / Regulile de examen: Candidații nu pot schimba disciplina la care s-au înscris, transmite Ministerul Educației

Proba scrisă de la Definitivat 2023 este organizată miercuri, 19 iulie, potrivit calendarului oficial. Profesorii au acces în sala de examen în intervalul orar 7:30 – 8:00, conform procedurii Ministerului Educației. Examenul…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, despre propunerea cultelor religioase de a introduce Religia la Bac, ca probă opțională: “În măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai multe elemente ce țin de istorii ale religiilor, de etică, de filosofie a religiei, care să aducă cunoaștere în gândirea critică din perspectiva științelor, nu văd de ce ar fi o problemă”

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro că, “în măsura în care s-ar revizui curricula de religie și ar cuprinde mai…
Vezi articolul

Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect

Pentru a debloca plata burselor pentru elevii din liceele militare, Ministerul Educației vrea să modifice prevederile art. 42 din legea învățământului preuniversitar, iar finanțarea burselor ar fi urma să fie…
Vezi articolul