Adaptarea regulilor publicate săptămâna aceasta de Ministerul Sănătății va fi marea provocare a începutului de an școlar. Alexandra Anton, expert în educație finlandeză care a studiat domeniul Educației la Universitatea Turku din Finlanda și a deschis o grădiniță după model finlandez în România, a explicat pentru Edupedu.ro, câteva metode de pus în practică pentru 14 Septembrie.
Spre exemplu, în ceea ce privește orele online de la școală, profesorii le pot înregistra pentru ca elevii să aibă acces la ele oricând. Pentru triajul epidemiologic va trebui să se calculeze o marjă de timp realistă pentru ca elevii să nu întârzie la ore. Însă, o mare problemă va fi faptul că multe unități de învățământ nu au curte sau nu au spațiu suficient, iar regulile nu par să țină seama de asta.
Sfaturile Alexandrei Anton:
1. Intrarea eșalonată. Noi am făcut asta oferind mai mult timp pentru sosire/plecare, astfel încât să nu se aglomereze intrările/ieșirile, dar, când ai un număr mare de copii, această măsură se poate implementa mai greu, însă nu e imposibil.
2. Dezinfectare, aerisire, curățenie în general. Acestea sunt evident obligatorii, noi făceam și înainte ore cu copiii despre igienă, la băi avem poză unei Bacterii furioase (e furioasă pe copii că se spală cu apă și săpun), pașii de parcurs că să ne spălăm corect. Alt afiș cu momentele în care ne spălăm pe mâini (spre exemplu, înainte de masă, înainte de a pune mâna pe bebeluși, după ce atingem animăluțe, etc). Facem tot felul de jocuri cu ei și totul devine clar și plăcut.
3. Jocuri sportive în aer liber – conform regulilor DSP, toate grădinițele și școlile au sapțiu verde. În sfârșit curtea ar putea redeveni a copiilor, cunosc mai multe exemple de curți transformate în parcări pentru profesori! În curți se pot amenaja spații acoperite unde se pot ține inclusiv orele. Cât despre jocuri cu mingea, eu nu sunt de acord, dar dacă va rămâne regulă o vom respectă și noi. Mă întreb doar ce fac sportivii care asta fac ore întregi pe zi… dar în fine…
La scenariul galben pentru școli aș face o recomandare: profesorii pot colabora și își pot înregistra orele prin rotație, astfel încât să se ajute reciproc, să colaboreze și copiii să poată vedea înregistrarea orei oricând. Unii părinți nu vor putea fi lângă copii chiar atunci, dar dacă profesorii au materialele pregătite, atunci le va fi mai ușor. La orele pe Zoom (sau ce platforma folosesc), pot deja să discute cu copiii pe probleme și pot face aplicații.
Foto: Pixabay.com