O amenințare cu bombă la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a fost sesizată, miercuri dimineață, printr-un apel la numărul 112, scrie gorjeanul.ro.
UPDATE Un minor de 14 ani, elev al Şcolii Gimnaziale “Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu Jiu, a fost identificat ca fiind cel care a apelat, miercuri, numărul 112 şi a anunţat că în incinta unităţii de învăţământ s-ar afla o bombă, autorităţile constatând ulterior că sesizarea a fost falsă. Amenda în acest caz este de 1.000 de lei.
„Avem sesizat prin apelul 112 o amenințare cu bombă, la Școala nr. 2, din municipiul Târgu Jiu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și procedează la evacuarea elevilor și profesorilor din unitatea de învățământ. Intervenția este în dinamică, în momentul de față se iau toate măsurile pentru siguranța persoanelor”, a anunțat IPJ Gorj.
La fața locului au venit pompieri, politisti, jandarmi, geniști din cadrul SRI. Se evacuează personalul scolii, elevii și se blochează zona pentru intervenția genistilor”, a comunicat și Jandarmeria Gorj.
La fața locului au ajuns și echipaje de la ISU Gorj. „Noi avem dislocate la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu. Instituția cu rol principal în gestionarea situației este SRI”, a comunicat ISU Gorj.
Dacă alerta se dovedește a fi una falsă, cel care a sunat la 112 riscă o sancţiune contravenţională de 1000 de lei, conform O.U.G. privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.
Reamintim, o situație similară a avut loc în urmă cu câteva săptămâni în Timișoara. Elevul care a fost prins că a dat telefon la 112 și a anunțat că ar fi o bombă în liceul în care învăța a fost depistat și amendat.
Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.