Alba-neagra la Consiliul Național de Etica a Cercetării. Deciziile de sancționare a doi preoți universitari, penalizați pentru autoplagiat, au fost șterse de pe site, după un articol jurnalistic care semnala cazurile

3.976 de vizualizări
Foto: Ziarul Lumina
Situație fără precedent în activitatea Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, organism subordonat Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Două decizii de sancționare a unor cadre didactice universitare, preoți care predau la Facultăți de Teologie, au fost eliminate subit de pe site-ul Consiliului la câteva zile după ce G4Media.ro publicase un articol despre conținutul acestora.

De precizat că aceste decizii sunt singurele care au dispărut și că, anterior eliminării, stătuseră pe site-ul Consiliului șase, respectiv opt luni. Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Consiliul Național de Etică a transmis că site-ul este „operat” de Departamentul IT al Ministerului, în timp ce acesta din urmă a sugerat, printre rânduri, că deciziile nu ar fi avut avizul Direcției Juridice. Deși au trecut peste două luni, cele două decizii nu au reapărut pe site-ul Consiliului nici acum.

Pe data de 28 mai 2024, G4Media.ro a publicat un articol despre faptul că Marian Vâlciu și Vasile Crețu, doi preoți – cadre didactice universitare la Facultăți de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și București au fost sancționați, în 2023, de către plenul Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).

Vâlciu a primit „avertisment scris” pentru autoplagiat, iar Crețu -interdicție de a concura pentru un grad didactic superior timp de trei ani deoarece a plagiat – a publicat, sub semnătură proprie, în anuarul Facultății, un articol care îi parvenise, anterior, de la un student masterand drept lucrare la un seminar.

Informațiile G4Media.ro proveneau din două decizii in extenso ale Consiliului, cu numerele 43 și 44, postate pe site-ul Consiliului Național de Etică pe datele de 27 octombrie, respectiv 18 decembrie 2023.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raportul proiectului legii învățământului superior a fost adoptat de Comisia de învățământ din Senat / A fost adoptat și un amendament nou care prevede acordarea de două salarii la ieșirea la pensie și în învățământul universitar

„Raportul de admitere cu amendamente admise și respinse proiectul legii învățământului superior, L 283 /2023 a fost adoptat”, a anunțat Monica Anisie, președinta Comisiei de învățământ din Senat, în urma…
Vezi articolul