„De ce trebuie să evaluez mereu adaptat, când el ajunge la Evaluarea Națională și dă aceleași subiecte ca ceilalți”? „Un copil de clasa a VII-a are un nivel de clasa a III-a, ce fac cu el”? Sunt doar câteva dintre întrebările profesorilor cu privire la integrarea în școlile de masă a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), dileme la care a răspuns Lizetta Mihăilă, coordonator de profesori itineranți și de sprijin de la Școala Profesională Specială Sf. Nicolae din Bucureși, în cadrul conferinței online „Intervenție multidisciplinară pentru elevii cu CES din gimnaziu și liceu”. Evenimentul a fost organizat de Casa Corpului Didactic București în parteneriat cu CMBRAE.
„După ce un elev cu cerințe educaționale speciale obține certificatul de orientare școlară și profesională, ajunge în școala de masă, unde cadrele didactice întreabă: «Ok, eu acum ce fac? Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine și eu trebuie să găsesc metode pentru a continua»”, a declarat Lizetta Mihăilă, în cadrul conferinței.
„În primul rând, trebuie să recunoaștem limitele copilului și să le acceptăm. După aceea, trebuie să ne cunoaștem propriile limite ca și cadre didactice. Avem nevoie de cursuri de perfecționare continuă. Asta nu este o rușine”, a spus profesoara de sprijin.
„Ar trebui să ne întrebăm, fie că suntem părinți, fie specialiști «ce este absolut necesar să-i învățăm pe acești copii care prezintă dificultăți?, Ce feedback oferim?» Să nu uităm că, dacă suntem morocănoși, copilul va imita comportamentul nostru. Feedback-ul este esențial. Dacă un copil cu autism vine și te ia de mână, este un mare pas înainte, pentru că el nu suportă în mod normal atingerea. Dacă un copil cu întârziere mintală îți aduce o floare culeasă dintr-un colț de grădină, acesta este un feedback pozitiv și nu este nevoie să spună nimic, doar să o lase pe masă”, a motivat Lizetta Mihăilă.
În ceea ce privește situația în care elevii cu CES nu fac față programei școlare, Lizetta Mihăilă a susținut că adaptarea se face la nivelul evaluării, la metodele de evaluare. Este bine să aibă un test adaptat, iar acest lucru este legal.
„Nu încălcați nicio lege dacă acel copil are un test adaptat, l-a rezolvat corect și primește un FB (Foarte Bine) sau un 10. Din contră, i-a crescut stima de sine și data viitoare va veni la test cu o altă stare de spirit, mai pozitivă”, spune aceasta.
„De ce trebuie să evaluez mereu adaptat, când el ajunge la Evaluarea Națională și dă aceleași subiecte ca și ceilalți?”, au întrebat profesorii, în cadrul evenimentului. „Răspunsul este că aceasta înseamnă integrare. Trebuie să înțelegem că multe dintre comportamentele copilului nu sunt intenționate. Faptul că nu se exprimă corect, că scapă anumite lucruri, că nu poate povesti ce i s-a întâmplat sau nu se orientează în spațiu și timp nu sunt din cauză că nu vrea, ci pentru că nu poate”, a spus Lizetta Mihăilă.
Exemplu de adaptare a spațiului școlar, la activitatea cu copii cu CES, oferit de Lizetta Mihăilă:
- „Adaptez spațiul de lucru, fie că îl pun în banca din față, fie că îl așez pe rândul de la ușă, pentru a-i oferi siguranța că poate ieși oricând, că poate avea o pauză senzorială. Dacă îl pun în spatele clasei, pe rândul de la fereastră, departe de ușă, automat în mintea lui se creează obstacole: «Oare cât mai am până la ușă? O să reușesc să ies de acolo?»”
Integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă, probleme și soluții, din perspectiva profesoarei Lizetta Mihăilă:
Probleme identificate de coordonatoarea profesorilor itineranți și de sprijin:
- Lipsa de pregătire a cadrelor didactice. Mulți profesori nu știu cum să gestioneze elevii cu CES, lipsesc resursele și cursurile de perfecționare.
- Lipsă de resurse umane. Există o diferență mare între București și celelalte județe din țară în ceea ce privește numărul profesorilor de sprijin și itineranți. Profesorii au multiple roluri (profesor, consilier, profesor itinerant, manager)
- Predarea diferențiată este dificilă. Copilul cu CES este în clasă alături de ceilalți și atunci încerc să diversific tehnicile de predare astfel încât să-l antrenez și pe copil. De exemplu, dacă predau verbul, încerc să-l ajut cu o hartă mentală, o schemă sau un material concret, astfel încât să urmărească lecția.
- Probleme legate de nivelul de pregătire al elevilor cu CES: copiii care au nivel mult sub cel al clasei (ex: elevi de clasa a 7-a cu nivel de clasa a 3-a) și dificultăți de integrare în licee de top pentru copiii cu CES, din cauza diferențelor mari de nivel.
- Acestea duc la frustrări. Copiii cu CES se pot simți copleșiți de cerințele școlare, ceea ce poate duce la fobii de școală și abandon școlar.
- Mulți părinți se tem să îi facă copilului certificatul de orientare școlară, uneori refuză evaluarea sau se tem de faptul că etichetele asociate cu un diagnostic vor afecta viitorul copilului.
Soluții:
- Echipa multidisciplinară: Profesorii itineranți, consilierii, cadrele didactice din școlile de masă și părinții trebuie să colaboreze pentru a susține integrarea.
- Analiza SWOT: Evaluarea copilului, identificarea punctelor forte și slabe, pentru a găsi strategii eficiente de predare Trebuie să-l punem în valoare și să vedem care sunt punctele slabe, astfel încât să le reducem. Atunci când copilul vine în clasă, trebuie să facem în așa fel încât să nu se frustreze și să nu intre într-o criză. Punctele slabe și amenințările pot degenera în crize care sunt foarte greu de gestionat.
- Adaptarea spațiului și a materialelor: Spațiul de lucru trebuie adaptat pentru a-l face confortabil și sigur, fișele de lucru și evaluarea trebuie adaptate la nevoile copilului.
- Oferirea de recompense: Utilizarea unor sisteme simple de recompense îi ajută pe copii să își monitorizeze progresul și să anticipeze finalul activităților.
- Comunicare și feedback pozitiv: Recunoașterea limitelor copilului, acceptarea feedback-ului pozitiv din partea lui, chiar dacă este non-verbal, și implicarea părinților sunt esențiale.
Redăm mai jos intervenția integrală a profesoarei Lizetta Mihăilă, coordonator profesori itineranți și de sprijin, la conferință:
„Așa îndrumăm și noi copiii și părinții: în primul rând, le recomandăm să meargă către o evaluare la medicii neuropsihiatri, și nu neapărat pentru o diagnosticare, după care părintele se confruntă cu realitatea. Merg către serviciul de orientare școlară și profesională și ajung în școala de masă, unde cadrele didactice din școala de masă întreabă: «Ok, eu acum ce fac? Am o hârtie, dar asta nu schimbă cu nimic situația; copilul este tot aici, cu mine și eu trebuie să găsesc metode pentru a continua». Responsabilitatea integrării lui revine, în primul rând, profesorului itinerant, dar și profesorului diriginte, care trebuie să-l integreze în școala de masă.
Într-adevăr, nu toate școlile au profesori itineranți. Nu vorbesc despre București, deoarece în București există mai multe resurse, chiar dacă suntem supraaglomerați și avem peste 12 elevi repartizați, uneori chiar și peste 20. Știu că în provincie, din cauza resursei umane limitate, colegii îmi spun: «Noi suntem trei într-unul; sunt și cadru didactic, și consilier, și profesor itinerant, și mamă, și manager.»
Aș vrea să subliniez că, în ceea ce privește predarea, nu putem interveni pentru a face predarea diferențiată, deoarece copilul este în clasă alături de ceilalți, iar predarea este aceeași pentru toți. Nu pot să-i spun copilului să iasă afară pentru două minute, pentru că predau un nou capitol care nu este adaptat pentru el. Predarea este aceeași pentru toți. Încerc să diversific tehnicile de predare astfel încât să-l antrenez și pe copil.
De exemplu, dacă predau verbul, încerc să-l ajut cu o hartă mentală, o schemă sau un material concret, astfel încât să urmărească lecția. Din păcate, nu putem face adaptarea curriculară în predare.
Știu că există problema copiilor la gimnaziu sau liceu al căror nivel este mult sub cel al clasei, poate chiar cu 5 clase mai puțin. De exemplu, un copil de clasa a VII-a poate avea un nivel de clasa a III-a, iar profesorii întreabă: «Ce fac cu el?» Mai ales în cazul copiilor cu intelect limitat, situația este complicată.
O altă problemă care a apărut în ultimii ani este cea a locurilor speciale pentru elevii cu CES, unde părinții pot opta pentru licee. De multe ori, însă, nu se anticipează corect că un copil cu un nivel de clasa a V-a sau a VI-a ajunge la un liceu de top, unde ceilalți elevi au intrat cu medii foarte mari. Acel copil trebuie să participe la teste, să petreacă 6-7 ore pe zi în clasă, să fie prezent la activități și, în cele din urmă, să dea examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Națională. În aceste condiții, se creează frustrări, iar copilul ajunge să dezvolte o fobie de școală.
Mulți dintre acești copii abandonează, iar părinții sunt nevoiți să meargă din nou la serviciul de orientare școlară pentru a solicita o altă formă de învățământ, precum școlarizarea la domiciliu sau transferul la o școală specială.
În acest fel, intensificăm frustrările copilului și putem agrava manifestările legate de diagnostic. De aceea, este important să ne gândim care sunt așteptările noastre de la acești copii și care sunt limitele lor, indiferent dacă vorbim despre ciclul preșcolar, primar, gimnazial sau liceal. Eu le îndrum pe cadrele didactice care participă la cursuri, inclusiv cele din oferta CCD-ului, să aibă o abordare integrată a copiilor.
În cazul elevilor cu CES, este important ca profesorul să realizeze o analiză SWOT a acestor copii, să vadă care sunt punctele lor forte, așa cum a menționat și doamna doctor [Emanuela Andrei, medic specialist în psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București – N.Red.]. Putem astfel să valorificăm abilitățile lor în clasă.
Dacă, de exemplu, copilul știe foarte bine să deseneze, poate ne poate ajuta cu realizarea unor hărți sau planșe. Trebuie să-l punem în valoare și să vedem care sunt punctele slabe, astfel încât să le reducem.
Atunci când copilul vine în clasă, trebuie să facem în așa fel încât să nu se frustreze și să nu intre într-o criză. Punctele slabe și amenințările pot degenera în crize care, așa cum ați spus și dumneavoastră, sunt foarte greu de gestionat.
Este și mai dificil pentru cadrele didactice din școlile de masă, unde au 25 sau 30 de elevi în clasă, iar unul dintre elevii cu CES este frustrat, aruncă cu diverse obiecte sau, având o tulburare hiperkinetică, începe să se miște prin bancă și să întrerupă lecția de mai multe ori. Atunci, eu, ca profesor, trebuie să mă gândesc cum să fac astfel încât acest copil să simtă că este valorificat, atât cât pot. Încerc să colaborez cu profesorii itineranți, cu consilierii și cu părinții. Este important să fim o echipă.
Colaborând cu școlile, eu și colegii mei avem echipe care funcționează bine. Principalul nostru scop este ca acest copil să vină cu plăcere la școală și să plece cu un minim de cunoștințe din clasă, dar fericit că a răspuns sau că măcar a zâmbit în ziua respectivă. Trebuie să ne gândim la aceste lucruri.
Știu că este dificil, iar mulți colegi îmi spun că există două extreme: fie se ocupă foarte mult de copilul cu CES și îi neglijează pe ceilalți, fie se ocupă mai mult de ceilalți și neglijează copilul cu CES. Este foarte dificil de găsit un echilibru.
Am toată admirația pentru toți colegii mei din școlile și grădinițele de masă care încearcă să facă acest lucru. Sunt clase cu doi-trei elevi cu cerințe educaționale speciale. Ca psiholog, încerc să văd situația atât din perspectiva părinților, cât și din cea a cadrelor didactice. Primul pas este să existe deschidere. Când nu există, apar probleme, așa cum am citit într-o întrebare din chat despre situația în care învățătorul nu acceptă copilul în clasă și dorește să scape de el. Aceasta este o barieră pentru părinți, copii și cadrele didactice. Dacă pornim de la această premisă, clar nu vom reuși să lucrăm în echipă și să ajutăm copilul.
Așa cum spuneți și dumneavoastră, avem nevoie de cursuri, de perfecționare continuă.
Toți avem nevoie de acest lucru, fie că ne perfecționăm pe partea de elevi cu CES, fie că ne perfecționăm în management sau alte domenii. Asta nu este o rușine.
Mulți colegi îmi spun că nu știu cum să gestioneze un elev cu CES la oră, pentru că au un ton blând și nu știu cum să-l atragă în activitate. Pe de altă parte, o altă colegă spune că nu are nicio problemă cu el, că elevul este foarte liniștit în clasă. Îi dau ceva de lucru și, când vrea să iasă la baie, îl las să meargă și atunci e bine.
Această întâlnire și comunicare între colegi este foarte importantă. Asta nu înseamnă că ai mai puțin tact pedagogic sau că ești mai puțin pregătit. Resursa umană ar trebui să fie mai mare, dar, așa cum au spus și antevorbitoarele mele, aceasta este o altă discuție. Chiar și cu doi consilieri în școală, aceștia sunt tot timpul în mișcare. Spun mereu: „«Nu mai pot! Parcă am plecat și încă mai avem copii cu care nu am discutat și situații nerezolvate.»
Și atunci problema pleacă de la faptul că părinții trebuie să-i valorizeze pe copii, să le valorizeze punctele forte și să le vadă limitele. Există această temere de a merge către școlile speciale, această teamă de a alege o altă formă de învățământ, deoarece părinții se gândesc automat că li se va pune o etichetă și că nu vor mai scăpa de ea. Nu este așa.
Au fost situații în care copiii au mers în perioada preșcolară la o grădiniță care aparținea de o școală specială, după care copilul s-a integrat în învățământul primar. Sau invers, au fost copii care nu au făcut față în învățământul de masă, chiar dacă au avut o echipă întreagă, deoarece diagnosticul este cel care, până la urmă, îl face pe copil să regreseze. Apoi intervenim noi.
Noi încercăm să introducem în mintea lui noțiuni, informații și să-l încurajăm afectiv, să-i oferim acest suport socio-afectiv. Primul pas este să-l evaluăm corect, atât noi, ca profesori, cât și părinții. V-am propus acest instrument cu analiza SWOT pentru a face o evaluare corectă. De multe ori, părinții refuză certificatul de orientare școlară și profesională, deoarece au impresia că acesta îi va urmări pe copil toată viața. Cred că acest certificat va împiedica integrarea copilului în comunitate, că nu va putea face armata sau că nu va putea accede la anumite joburi sau meserii.
Îi întreb pe părinți: ce este mai important în acest moment? Să fie copilul liniștit, să vină cu plăcere la școală, să progreseze sau să ne gândim deja la ce meserie va avea mai târziu, la ce liceu va merge, în timp ce el este încă la grădiniță? Am avut întrebări de la părinți care mă întrebau dacă copilul lor va avea, la rândul lui, o familie și copii proprii. Iar copilul avea doar 6 ani. Le-am spus: «Haideți să vedem ce se întâmplă mâine sau poimâine, nu peste 10-12 ani.»
Despre situația în care elevii cu CES nu fac față programei școlare
Într-adevăr, știu că mulți dintre colegii mei, așa cum se vede și din întrebările din chat, au dreptate când spun că elevii nu fac față programei școlare. Și eu am elevi care nu fac față programei, iar atunci adaptarea o facem la nivelul evaluării, la metodele de evaluare. Acolo intervenim cu adaptarea. Așa cum au prezentat și colegele de mai înainte, ne gândim la strategiile cele mai bune pentru un copil cu TSA, cu ADHD sau cu întârziere mintală. Îi facem o evaluare adaptată. Este bine să aibă un test adaptat, iar acest lucru este legal.
Nu încălcați nicio lege dacă acel copil are un test adaptat, l-a rezolvat corect și primește un FB (Foarte Bine) sau un 10. Din contră, i-a crescut stima de sine și data viitoare va veni la test cu o altă stare de spirit, mai pozitivă.
Mulți părinți îmi spuneau: «Eu știu că el nu va lua niciodată mai mult de suficient.» Iar eu le răspundeam: «De ce ați ajuns la această concluzie?» Pentru că are testele acestea și nu le poate rezolva.
Atunci am încercat să vorbesc cu doamna învățătoare pentru a construi niște teste sau să-l ajutăm pe copil cu anumite tehnici, fie că îi mărim textul, fie că simplificăm cerințele, îi dăm instrumente ajutătoare, îi oferim imagini, îi dăm tipuri de exerciții de genul „completează propoziția” sau „completează cuvintele lipsă”. Astfel îi oferim mai multă încredere acestui copil, pentru că, să fim sinceri, în momentul în care îl evaluăm, nu ne uităm imediat în manuale sau ghiduri. Ne-am propus aceste instrumente, dar ne adaptăm la cerințele copilului.
Copilul poate începe să plângă la un moment dat pentru că a avut o zi foarte grea, poate a dat două teste înainte și vine profesorul de fizică la ora a șaptea cu încă un test. Atunci, limita lui de testare a fost atinsă, începe să plângă, iar eu ce fac?
Încerc să mă mulez pe nevoile lui din acel moment, nu neapărat pe programă. Știu că la Evaluarea Națională nu există subiecte adaptate și, într-adevăr, aceasta este o dificultate și o problemă pe care o discutăm în toate ședințele și comisiile. Ei au aceleași subiecte ca și ceilalți. Egalizarea șanselor se face doar prin orele suplimentare, prin faptul că primesc o sală separată sau că pot avea un însoțitor, poate chiar profesorul itinerant, profesorul consilier, terapeutul sau alt specialist.
Însă, într-adevăr, aceasta este o dificultate a sistemului și a legislației, pentru că nu se oferă evaluări adaptate. Am văzut câteva întrebări de genul «De ce trebuie să-i evaluez eu mereu adaptat, când el ajunge la Evaluarea Națională și dă aceleași subiecte ca și ceilalți?» Răspunsul este că aceasta înseamnă integrare. Asta înseamnă că acel copil este alături de noi, în clasă, integrat în grupul nostru și participă.
Faptul că în grupul lui a reușit să împartă foile sau să strângă testele colegilor este un mare pas înainte, mai ales dacă este un copil cu autism atipic, care de obicei nu interacționează sau socializează prea mult. Aceasta este o realizare importantă.
Prezentarea mea se numește «Copilul cu CES la clasă», un titlu inspirat din experiențele colegilor mei. Când ajungem în școala de masă sau alături de colegii itineranți, prima întrebare este: «Cum ajutăm acest copil?» M-am gândit la această prezentare și la acest titlu și aș vrea să punctez câteva aspecte.
Ce fac eu, ca profesor? Constat dificultățile, îi fac o analiză, îl evaluez, stabilesc niște competențe, abilități, dar și limite. Însă sprijinul echipei este esențial, pentru că dacă nu suntem echipă, nu ne consiliem și nu suntem pe aceeași lungime de undă, integrarea copilului cu CES nu funcționează.
Este necesară o ritmicitate în intervenții și aceleași «token-uri» și îndrumări de la toți specialiștii, consilieri și, bineînțeles, părinți. Aici am punctat câteva dintre dificultăți, dar nu vreau să insist, deoarece doamna doctor și doamna Pop au abordat deja aceste subiecte. Vreau doar să subliniez ce facem noi ca echipă.
Adaptez spațiul, astfel încât să integrez cât mai bine copiii.
Adaptez spațiul de lucru, fie că îl pun în banca din față, fie că îl așez pe rândul de la ușă, pentru a-i oferi siguranța că poate ieși oricând, că poate avea o pauză senzorială. Dacă îl pun în spatele clasei, pe rândul de la fereastră, departe de ușă, automat în mintea lui se creează obstacole: „Oare cât mai am până la ușă? O să reușesc să ies de acolo?”
Adaptez fișele de lucru sau de evaluare.
Aceasta este adaptarea propriu-zisă pe care o fac pentru elevul cu CES. Îi fac analiza SWOT ca să-i identific punctele forte și să mă folosesc de ele, în timp ce încerc să reduc amenințările și punctele slabe. Nu uit să colaborez cu familia. De multe ori, familia ne poate ajuta să creăm materialele didactice.
Familia ne poate aduce instrumente ajutătoare, cum spuneați și dumneavoastră, chiar și de la terapie. Ne pot spune: „Uitați, lucrul acesta a funcționat, haideți să încercăm și în clasă.” Însă, părinții trebuie să accepte că există o întreagă echipă de specialiști în jurul copilului, care îl pot ajuta.
Trebuie să înțelegem că multe dintre comportamentele copilului nu sunt intenționate. Faptul că nu se exprimă corect, că scapă anumite lucruri, că nu poate povesti ce i s-a întâmplat sau nu se orientează în spațiu și timp nu sunt din cauză că nu vrea, ci pentru că nu poate.
Este indicat să apelăm la un shadow dacă observăm că nu facem față. Shadow-ul nu este necesar doar pentru copiii cu certificat de handicap grav. Dacă școala consideră că este nevoie ca acest copil să aibă un însoțitor, pentru binele lui și al colegilor, consiliul de administrație poate aproba acest lucru.
Însoțitorul îl ajută pe copil să se adapteze mai bine la clasă, să colaboreze cu echipa multidisciplinară și să interacționeze mai bine cu colegii. De asemenea, facilitează o mai bună adaptare la partea cognitivă.
Să nu uităm să le dăm recompense. Copilul cu CES trebuie să știe întotdeauna cât mai are de lucru, fie că este la gimnaziu, fie că este la liceu.
Ei nu știu niciodată când se termină testul sau evaluarea, așa că pun patru exerciții pe fișa de lucru și le dau patru nasturi. După ce rezolvă o cerință, ia un nasture și îl pune în penar. După ce termină toate cerințele și nasturii s-au terminat, poate ieși în pauză.
Astfel, copilul nu se frustrează, deoarece anticipează finalul testului. Dacă căutați pe internet, veți găsi multe exemple de token-uri. Nu uitați să oferiți token-ul imediat. Este important să-l învățați pe copil să lucreze cu acest sistem și să anticipeze finalul. Dacă vă este greu să aduceți obiecte fizice, luați o coală de hârtie, împărțiți-o în patru pătrate și, după fiecare exercițiu rezolvat, copilul bifează un pătrat. Este un mod simplu prin care îl ajutăm să anticipeze și să ajungă la final.
Ca temă de reflecție, vreau să închei spunând că ar trebui să ne întrebăm, fie că suntem părinți, fie că suntem specialiști: ce este absolut necesar să-i învățăm pe acești copii care prezintă dificultăți? Aceasta ar trebui să fie principala noastră întrebare.
Ce feedback oferim? Să nu uităm că, dacă suntem morocănoși, copilul va imita comportamentul nostru. Feedback-ul este esențial. Dacă un copil cu autism vine și te ia de mână, este un mare pas înainte, pentru că el nu suportă în mod normal atingerea. Dacă un copil cu întârziere mintală îți aduce o floare culeasă dintr-un colț de grădină, acesta este un feedback pozitiv și nu este nevoie să spună nimic, doar să o lase pe masă.”
- Conferința online „Intervenție multidisciplinară pentru elevii cu CES din gimnaziu și liceu” a fost organizată de Casa Corpului Didactic București în parteneriat cu CMBRAE (Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională) și a avut loc pe 27 mai 2024. La aceasta au participat peste 1000 de profesori.
Invitați au fost: Dr. Emanuela Andrei – medic primar psihiatrie pediatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, Florentina Gălbinaș – profesor logoped la CMBRAE-SEOSP, Lizetta Mihăilă – coordonator profesori itineranți și de sprijin la Școala Profesională Specială Sf. Nicolae din București.
Citește și:
7.800 de noi posturi în Educație, cerute de inspectoratele școlare: profesori de sprijin pentru copiii cu CES, mediatori școlari pentru reducerea abandonului școlar, informaticieni în Smart Laburile PNRR din școli – proiect de HG / Două ISJ nu au cerut niciun post
OFICIAL Un consilier școlar la cel mult 500 de elevi și profesori itineranți și de sprijin transferați către CJRAE/CMBRAE de la 1 ianuarie 2025. Noul regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională a fost aprobat
Ocupația de profesor itinerant și de sprijin va fi introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România – proiect / Pentru elevii cu nevoi speciale, încă există ocupația de „educator în unități de handicapați”
GRAFIC Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal. În timp ce în județul Galați, unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, doar într-un singur județ acesta este conform legii
.
Mihai Peticilă
R.P.
18 comments
Buna seara. Sunt parinte si am un copil cu Adhd. E bine ce spun oamenii astia de reguli in scoli pentru acesti copiii cu deficiente,insa in scoli lucrurile nu stau deloc bine. Are hiperactivitate copilul meu si profesorii il trateaza la ore ca pe un copil indisciplinat,,copil problema” cu note de 2 si 3(pentru stimularea stimei de sine si invatat),nota scazuta la purtare si toti profesorii stiu doar in teorie cum sa se adapteze unui copil cu adhd.
Nu vreti vreunul sa aveti copil cu adhd
Ca parinte,fac psihoterapie,sa raman intreaga la cap,ca astfel, sa discut cu toti profesorii care se vaita de copilul meu,unii imi zic sa-i dau medicamente,nu mai spun si de parintii celorlalti copiii care sunt deranjati de copilul meu.
Sa vina d-nii din parlament sau comisii de acest gen,care scriu bine pe hartie reguli si legi in astfel de situatii si sa se convinga ca nici macar 1 la suta nu ajunge unde cred dansii!
Este o mare gresla incercarea de integrare in invatamantul de masa a acestor copii !
Acesti copii au diverse probleme începând de la ADHD si pana la Episoade de violenta destul de severa !
Munca la clasa e aprope imposibil de diferentiat !
Ceilalți copii nu pot intelege de ce un coleg al lor este tratat diferentiat , de ce i se ofera mai multa libertate si de ce este pardonat de unele sarcini , iar de aici apar tot felul de conflicte !
Trebuie inteles ca acesti copii trebuie sa aiba clase speciale doar pentru ei , cu numar de pana in 8 elevi pentru a se putea lucra diferentiat !
Integrarea lor intr-o clasa normala in 90% din cazuri nu da rezultate pozitive, din contra datorita modului diferit in care se exprima , ceilati copii ajung sa ii priveasca ” cu ochi rai “.
Din păcate numarul acestor copii este intr-o crestere alarmanta datorita in foarte mare parte unei societăți românești care este pur si simplu rupta in educatie scolara , medicala si sociala !
Mai este si cealaltă parte de copii care rezulta cu CES datorita saraciei in care traiesc fiind ca pur si simplu au nevoie de acel ajutor oferit , iar aici se pot face mult mai bine lucrurile .
Intrebare:
De ce nu sunt programe adaptate de cei din minister sau CJRAE?
La o disciplina de examen, un părinte te poate da în judecata ca nu ai parcurs programa școlară.
Ministerul nu adaptează niciun examen pentru copiii cu CES, oferă doar 1 ora în plus
De ce nu își asuma curriculum adaptat?
Doamne,ce se mai plâng cadrele didactice ! Atat de putini dintre voi acceptați un asemenea copil in clasa !
E trist ce se întâmplă, pentru toate părțile implicate. Mă refer la cadre didactice, copii și părinți, nu la autorități, că pe ăștia ii doare
…nicăieri. Adevărul este că, numai părintele unui copil cu probleme să nu fi in țara asta!!
Pentru a simplifica lucrurile, pentru a nu fi cheltuieli cu ceva de care nu le pasă, pentru a economisi bani, ca să aibă de pensii speciale, preferă să amestece copiii, decât să facă școli pentru cei cu nevoie speciale. Școli unde să aibă parte de mult mai multă atenție individual, unde să le descopere valențele și să le exploateze la maxim. Cred că cel care a avut ideea asta, a fost un geniu. Cu toate scuzele de rigoare, cei cu sindromul Down lipsesc din școli. In clasa fetei mele, este un copil cu adhd, nu vreau sa vă povestesc ce se petrece acolo.
Această conferință trebuia înregistrată pentru diseminare de bune practici între profesori, să fie pusă la dispoziție și pentru cei care nu au participat, popularizată, etc.
Terminati cu prostiile. Asta cea mai mare idioțenie sa încerci sa integrezi cu forța copii cu nevoi speciale. Viata va fi un calvar și pentru el și pentru ceilalți copii. Nu mai vorbim de profesori. Copii aceștia vor fi inadaptati și incapabili să facă ceva ca adult pentru ca profesorii și învățătorii din scoala de masă NU au abilitățile și pregătirea necesare. Locul acestor copii este în școlile speciale unde cadrele care știu cu ce au de-a face vor încerca să scoată din ei MACAR adulți care să poată să aibă grijă cat de cât de sine. Prostia mai mare e a părinților care nu pricep ca la un mom dat vor muri și copilul lor va fi total pierdut fără ajutor…
>> copil nu este capabil sa rezolve sarcini prevazute de programa scolara
Un copil cu CES poate avea un curriculum adaptat. Evaluarile se realizeaza in conformitate cu un curriculum adaptat – simplificat, accesibilizat, flexibilizat, uneori si completat daca nivelul de inteligenta al copilului este foarte ridicat (de exemplu autism de tip Asperger).
Noua lege prevede 3 niveluri de interventie pentru copii cu CES: minim, suplimentar si intensiv. Este un sistem ca in EU, modern, eficient. Pe hartie deocamdata arata bine. Sa vedem ce va iesi in practica.
La nivelul minim este nevoie de adaptari minime la evaluare, de exemplu i se acorda un timp mai mare sau un numar scazut de intrebari fata de ceilalti din clasa. Baremul poate fi acelasi la toti copiii din clasa.
La nivelul intensiv, daca copilul este in clasa a 9-a si nivelul sau este de clasa a 4-a atunci curriculum va mult simplificat si accesibilizat, la nivelul clasei 4, iar probele la teste vor fi in concordanta cu curriculum adaptat la nivelul clasei a 4-a.
Buna seara. Sunt parinte si am un copil cu Adhd. E bine ce spun oamenii astia de reguli in scoli pentru acesti copiii cu deficiente,insa in scoli lucrurile nu stau deloc bine. Are hiperactivitate copilul meu si profesorii il trateaza la ore ca pe un copil indisciplinat,,copil problema” cu note de 2 si 3(pentru stimularea stimei de sine si invatat),nota scazuta la purtare si toti profesorii stiu doar in teorie cum sa se adapteze unui copil cu adhd.
Nu vreti vreunul sa aveti copil cu adhd
Ca parinte,fac psihoterapie,sa raman intreaga la cap,ca astfel, sa discut cu toti profesorii care se vaita de copilul meu,unii imi zic sa-i dau medicamente,nu mai spun si de parintii celorlalti copiii care sunt deranjati de copilul meu.
Sa vina d-nii din parlament sau comisii de acest gen,care scriu bine pe hartie reguli si legi in astfel de situatii si sa se convinga ca nici macar 1 la suta nu ajunge unde cred dansii!
Am doi copii cu CES in grupă, pe certificatele lor este bifă la profesor de sprijin. E pe hârtie și atât. Când am solicitat la DGASPC mi s-a spus că nu au profesori de sprijin destui. Deci cum am spus…e pe hârtie.
DGASPC nu are profi de sprijin. În prezent sunt angajați ai scolii speciale. Angajările se fac de minister. Trebuie scoase la concurs niște posturi la școală speciala din zona dvs.
Din ianuarie se pare ca vor trece la CJRAE/CMBRAE, dar nu am auzit pana acum pe cineva sa fie fericit cu asta.
În Bucuresti sunt mulți profi de sprijin, dar tot nu sunt de ajuns. În tara e jale.
Echipa multidisciplinara nu exista decât pe hârtie. Cu greu poți sa înviți profii și sa discuți cu ei.
Echipa multidisciplinara ar trebui sa se întrunească după ore. Dar mulți profi rup usa după ce au terminat orele. Părinții vin dacă ii chemi și discuțiile sunt benefice.
Părintele poate explica cel mai bine unui prof semnificația unor comportamente ale copilului.
Este imposibil în grădiniță să lucrezi cu o clasă în care ai un copil cu CES! Dacă, pe lângă un copil autist, mai ai 2-3 copii cu alte dizabilități sau ADHD, îți iei câmpii!
Eu n-am avut în viața mea, până la ultima promoție, trei copii cu CES! Iar pe cel cu autism, l-am primit în clasă cu însoțitor ( mama sau tata). Nu l-am putut controla mai mult de un minut, totul se întâmpla cum vroia el. Locuise în București, fusese dus la diferite centre despre care părinții nu aveau aprecieri pozitive! N-am nici un motiv să cred că acum, în clasă pregătitoare, vorbesc frumos despre grădiniță! O compătimesc pe tânăra învățătoare!
Eu cred, că acolo unde este un copil cu CES( autist, în speță), să existe un itinerant, deci, 1 la 1, pe lângă cadrul didactic. Astfel, copilul cu nevoi speciale se află intr-un colectiv normal, iar cadrul didactic își poate face treaba cu ceilalți copii! Cu toții am înțelege că trebuie să trăim și să învățăm împreună!
Inteleg foarte bine situatiile astea. Numarul copiilor din grupa ar trebui sa scada cand ai 1-3 copii cu CES. Da, trebuie sa existe colaborare atat cu proful de sprijin cat si cu parintii. Copiii ar trebui sa beneficieze in plus de servicii in scoala sau aproape de scoala, terapie, kineto etc.
Legea actuala ii va permite profului de sprijin sa scoata copilul de la ora si sa lucreze mai mult cu el in cabinet pana la 4 ore. Daca are cabinet si daca acesta este dotat cu ce trebuie. Nu ai ce sa faci cu un copil autist cand ai cel mult o masa si doua scaune. Un copil cu ADHD e mai putin pretentios :). El poate alerga in jurul mesei, nu are nevoie de scaun :)).
Da, unii copii cu CES au shadow sau nevoie de shadow. Un shadow costa si unul bun este greu de gasit. Unii nu isi vor putea permite daca nu se gaseste o solutie gratuita. Scoala si primaria se pot implica sa gaseasca un shadow si sa-l plateasca, in unele cazuri.
Nu trebuie sa controlati un copil cu autism. Pentru asta exista shadow. Daca e imposibil de lucrat cu copilul direct se lucreaza cu el prin intermediul shadow-ului, parinte sau un specialist, student la psihologie. Stiu un caz in care copilul nu a acceptat sa lucreze direct cu profii de la gradinita pana in clasa 8-a. Sa construiti o relatie cu un copil autist este o provocare permanenta.
O activitate care calmeaza copiii este infasuratul mai strans intr-un cearceaf. Apoi se da drumul la copii pe jos sa se deplaseze ca niste viermisori si sa se zbata ca sa iasa din cearceaf. Este o activitate distractiva care stimuleaza proprioceptorii, stimulare care linisteste copilul.
Calaritul mingilor pentru sarit, roaba, mersul piticului, “hai la groapa cu furnici”, datul in leagan, aruncatul in perne sunt alte activitati care linistesc copiii.
cum adica “dacă acel copil are un test adaptat, l-a rezolvat corect și primește un Foarte Bine”? asta inseamna ca acel copil este supraevaluat, la sfarsitul anului acel copil nu este capabil sa rezolve sarcini prevazute de programa scolara, inteleg ca nu poate fi lasat repetent, prapastia dintre el si colegii sai se adanceste; il impingeti in sus, obtine o diploma si cand sa se angajeze conform diplomei nu il angajeaza nimeni pentru ca nu e capabil sa faca fata unui concurs, unui loc de munca competitiv…
Nu i-ar trebui o pregatire conform posibilitatilor lui?
Banuiesc ca de aici s-a inceput cu cotele de gen, cote de tot felul… si oamenii nu mai sunt angajati dupa competente.
Sa amestecati cotele de gen cu dizabilitatile e foarte gresit . Si da , copilului cu autism ii trebuie o pregatire conform cu posibilitatile lui , dar sa stiti ca el are abilitati pe care le va putea folosi si cu care se va specializa, la un moment dat. Trebuie deci sa i le cunoastem si recunoastem pe acelea si sa nu-l tinem pe loc doar pentru ca ii lipsesc altele. Doar asa acesti copii vor avea sansa la o viata integrata social si independenta.
Foarte multa teorie dar practica ne omoara. La o clasa cu 24- 30 de copii, daca aveti 2 copii cu CES, cui acorzi ca predare, proritate, majoritatii ori minoritatii ?!! Probleme de baza pt CES sunt urmatoarele: 1. Programa scolara si manualele adaptate CES, daca ii dau 10 pe degeaba nu am facut nimic. Este un mod de a minti pe fata. 2. Lipsa de materiale didactice adecvate lor. 3. Lipsa de pedagogi/ sprijin care sa aloce pt. CES timp separat. 4. Nevoia de orientare ai celor cu CES catre scoli duale, cu teorie mai redusa, dar invata o meserie. 5. Scolile duale pot avea clase V,-VIII. Parintii lor nu sunt vesnici. 6. Invatatorii si profesorii degeaba fac cursuri de pedagogie speciala, daca dotarile sunt zero.
Adevarat graiti! Nimic nu e cum trebuie dar se pretinde si iar se pretinde… mai rau e cand sunt copii cu ces care nu au certificat… iti vine sa-ti iei campii . Nu e vorba de segregare dar copiii respectivi chiar au nevoi speciale pe care invatamantul de masa nu le poate oferi. Riscul major este acela ca ceilalti din clasa sa nu poata atinge potentialul maxim. Sunt foarte multe de spus, cert este ca se vor simti altfel mereu pentru ca lucreaza dupa prg adaptata este evaluat altfel etc. Teoria nu prea se pupa cu practica. Nu am vazut inca unul cu ces sa razbeasca( nu ma refer la probleme fizice) Care-i finalitatea atunci?Cu tot resoectul nu e corect nici pentru ceilalti copii. Locul lor e la scoala speciala ca de aceea se numeste asa. Pe grupe in functie de gravitate dar cel putin au personal specializat!