AI și scrierea cuneiformă: Cum poate inteligența artificială să ajute la descifrarea primelor texte, vechi de peste 5.000 de ani

444 de vizualizări
Foto: © Dmitry Rozhdestvenskiy | Dreamstime.com
Acest fapt a ajuns cel mai recent în atenția internațională în mai, atunci când un grup interdisciplinar de cercetători în domeniul informaticii și al istoriei a publicat studiul „Traducerea din akkadiană în engleză cu ajutorul traducerii automate neuronale”, în care au descris crearea unui model AI capabil de a traduce instant texte din limba akkadiană, scrise în cuneiformă, prin folosirea aceleiași tehnologii pe care este bazat Google Translate, explică revista americană Fortune, potrivit G4Media.ro.

După cum explică The Times of Israel, echipa de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, de la Universitatea Ariel și conduși și ingineri software de la Google, a folosit “traducerea automată neuronală”, un subdomeniu al inteligenței artificiale (AI) care se ocupă cu traducerea de texte dintr-o limbă în alta, explică ONG-ul american A.I. for Everyone.

Utilizat și de Google Translate, Baidu translate și alte motoare de traducere, acest tip de AI funcționează prin convertirea cuvintelor într-un șir de numere și utilizează o formulă matematică complexă, numită rețea neuronală, pentru a produce o propoziție într-o altă limbă într-o construcție mai precisă și mai naturală decât traducerea cuvânt cu cuvânt.

Această realizare este deosebită pentru domeniul arheologiei datorită importanței limbii akkadiene. Aceasta a fost scrisă și vorbită în Mesopotamia și în Orientul Mijlociu din jurul anului 3.000 î.Hr. până în anul 100 d.Hr. A fost lingua franca a vremii sale, similară cu engleza în prezent, până pe la momentul 600 î.Hr., când a început să fie înlocuită treptat de aramaică.

Akkadiana și predecesoarea sa, sumeriana, au fost scrise folosind cuneiforma, un sistem de scriere în care un instrument ascuțit e folosit pentru a crea marcaje în formă de cuie sau ace pe o bucată de lut umed. Cuneiformele akkadiene și sumeriene sunt cele mai vechi limbi scrise descoperite vreodată, deși sunt disponibile mult mai multe texte în akkadiană decât în sumeriană.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Dmitry Rozhdestvenskiy | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exmatricularea elevilor, introdusă în proiectul de lege a învățământului, printr-o serie de amendamente susținute de Ministerul Educației, PSD, PNL, UDMR și AUR / Deca: Pentru cazurile cele mai grave se poate merge și pe soluția exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare

Exmatricularea sub diverse forme a elevilor, suspendarea temporară a acestora, suspendarea dreptului la bursă școlară plus o serie de alte sancțiuni au fost introduse azi în proiectul legii învățământului, prin…
Vezi articolul

Drept la replică

În urma articolului publicat, vineri, de Edupedu.ro, cu privire la faptul că „Ministerul Justiției desființează propunerile pregătite de Ligia Deca pentru combaterea hărțuirii sexuale”, ministra Justiției, Alina Gorghiu, a transmis…
Vezi articolul