Ai copil la grădiniță de stat? Iată ce spun părinții despre începutul anului: O directoare ne-a vorbit o oră și jumătate despre cât de groaznic este să-ți lași copilul în grija statului

Grădinițele deschise în perioada verii în Bucureşti

Foto: Pixabay.com

Învățământul de stat vine cu multe probleme. Haos organizatoric, lipsă de pregătire, reguli care se schimbă de pe o zi pe alta. E pandemie și pe de o parte e firesc să apară anumite probleme. Dar ce faci când ești părinte și îți înscrii copilul la grădiniță, iar grădinița te obligă să-ți iei liber de la muncă, să-ți găsești bunicii pe care nu-i ai, bone pe care să le plătești cu ora sau să afli că educația copilului trece în plan secund odată cu începerea anului?

Am vorbit cu mai mulți părinți din Cluj care și-au înscris copiii la grădiniță după luni de zile în care i-au ținut acasă sau la bunici, cei care au bunici unde să-i țină.

Maria lucrează într-o multinațională din Cluj-Napoca, iar fiica sa a intrat la o grădiniță de stat. De luni ar trebui să înceapă. Ar trebui fiindcă îi este destul de greu.

„Intervalul în care trebuie să-ți lași copilul de grupă mică dimineața este 8:35-08:55, iar la plecare trebuie să-l iei la 15:35, cel târziu. Nici dimineața nu apucăm să-l ducem. După-masa la fel, nu terminăm până la 17:00. Am întrebat la grădiniță dacă nu se poate face ceva, ne-au spus să ne chemăm rudele. Dar se întreabă dacă avem rude în apropiere? Acum caut o bonă pe care s-o plătesc două ore, dimineața și după-masa. E undeva la 30 de lei/oră, deci voi da încă 60 de lei pentru fiecare zi. Eu înțeleg situația în care ne aflăm, dar chiar să nu te gândești deloc la familii? Noi nu avem bunici aproape, nici rude. Iar de la serviciu nu putem lipsi. Poți o dată, de două ori, dar cum să faci asta zilnic?”

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version