Agenția care asigură calitatea în universități caută din nou evaluatori internaționali pentru evaluare externă “optimă” a unor studii universitare. Pe 25 Mai erau deja selectați 184 de evaluatori străini – lista

Masteratul la distanță

Foto: Pexels.com

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) anunță că e din nou în căutarea unor evaluatori internaționali pentru studiile universitare unde este nevoie de implicarea acestora. Consiliul ARACIS a aprobat redeschiderea procesului de selecție a evaluatorilor internaționali, “astfel încât evaluarea externă a calității să se poată desfășura în condiții optime”, arată instituția într-un comunicat de presă.

Măsura a fost luată în ședința Consiliului din 27 mai, potrivit sursei citate. Decizia vine după ce o selecție asemănătoare a fost deschisă în ianuarie până la finalul lunii martie și prelungită apoi până pe 3 mai 2021.

În Registrul național al evaluatorilor internaționali ARACIS au fost înscriși anul acesta 184 de evaluatori străini, potrivit documentului publicat de instituție.

Consiliul ARACIS a aprobat și componența comisiilor de evaluare externă a programelor de studii universitare și a instituțiilor de învățământ superior – Programul vizitelor de evaluare poate fi accesat aici.

Tot atunci, ARACIS a analizat și validat rezultatele evaluărilor externe pentru 41 de programe de studii universitare (26 de licență, 11 de masterat și 4 Departamente pentru Pregătirea Personalului Didactic) și pentru 11 domenii de studii universitare de masterat.

Citește și:
Propunerile Consorțiului Universitaria pentru Guvern: revizuirea finanțării universităților, bani pentru cercetare, creație și sport, sistem mai bun de acreditare, clasificarea universităților după misiune și anvergură, monitorizarea parcursului profesional al absolvenților
Monica Anisie: Mi-aș dori o evaluare internațională a universităților și numai anumite instituții de învățământ superior să poată realiza masteratul didactic
Exit mobile version